Senatorul Gheorghe Marcu a sustinut o declaratie politica intitulata: "De ce privatizam patrimoniul energetic acum, cand piata este la un nivel scazut?"

Este recunoscuta apetenta noastra pentru instrainarea patrimoniului tarii. Am declarat, de cate ori am avut ocazia, ca nu ne-a ajutat cu nimic faptul ca am pierdut din mana controlul asupra sistemului bancar, ca ne-am vandut zacamintele si tot ceea ce inseamna bogatie nationala.
Ultimele zile au stat sub semnul privatizarii Transelectrica, opiniile pe marginea acestui subiect fiind impartite.
Apreciez dorinta Guvernului Ungureanu de a creste incasarile la bugetul de stat si de a dispune de noi fonduri in administrarea tarii, dar nu inteleg privatizarea patrimoniului energetic acum, cand piata este in scadere si pretul obtinut nu este cel real.
Pot suspecta ca momentul ales este in stransa legatura cu interesele beneficiarilor acestor pachete si ca oricum am lua aceasta listare la bursa, statul roman pierde.
Mai mult decat atat, nu mi se pare legitim ca privatizarea sa fie facuta acum, cand Romania este inca sub conducerea unor formatiuni politice aflate sub 20 de procente din increderea populatiei, deci nereprezentative pentru a decide in aceasta chestiune de interes national.
Fondul Monetar International a cerut, inainte de vanzarea pachetelor minoritare la Hidroelectrica, Transgaz, Nuclearelectrica si Transelectrica, management privat in toate aceste companii, lucru nerealizat nici pana in acest moment. Acest fapt face imposibila stabilirea prin contract a unor indicatori de performanta clari si, ulterior, atragerea de sanctiuni pentru nerealizarea acestora.
Si managementul privat nu este singurul punct din intelegerea cu FMI amanat de guvern. Renegocierea contractelor preferentiale incheiate de Hidroelectrica este in continuare fara rezultate. A suferit o noua amanare, dupa ce dosarele au fost trimise la Ministerul Justitiei pentru o parere avizata asupra clauzelor contractuale. Sunt curios daca va fi respectat termenul avansat de ministrul Economiei, pentru finalizarea discutiilor cu firmele beneficiare de energie ieftina.
Constat cu revolta ca degeaba platim din banii romanilor onesti si cinstiti pe alti romani ce reprezinta institutii ale statului, dar din pacate acestia nu sunt loiali natiunii romane.