Craiovenii constiinciosi au dat fuga sa-si plateasca taxele si impozitele pe cladiri, terenuri si masini, pentru a beneficia de 10% reducere
Sute de cetateni au dat ieri buzna la ghiseele Directiei de Impozite si Taxe a Primariei Craiova pentru a-si plati darile pe anul in curs.
Persoane interesate sa-si plateasca aceste impozite si taxe venisera la ghiseu inca de pe 3 ianuarie - prima zi lucratoare din an - dar au fost rugate sa revina incepand cu 9 ianuarie, intrucat trebuia facute modificari in baza de date si era necesara actualizarea softului la noile valori din acest an ale taxelor si impozitelor, mai mici cu circa 5% fata de anul trecut. Asa se face ca ieri s-au format cozi la ghiseele Directiei de Impozite si Taxe din Piata Centrala a Craiovei.

Credit pentru impozit

"Am venit de saptamana trecuta sa-mi platesc impozitul la casa, dar mi-au zis sa mai astept o saptamana, asa ca am revenit azi (ieri - n.r.). E cam coada - parca e mai multa lume ca anul trecut - dar o sa stau ca sa scap", a povestit pensionarul Marin Croitoru.
De fapt, cei mai multi dintre cetatenii constiinciosi veniti sa-si plateasca impozitele erau pensionari.
"Acum o sa creada lumea ca am cine stie ce pensie si, cu toate cheltuielile de sarbatori, mi-au ramas suficienti bani sa-mi platesc si impozitul... Nu! Mi-am pastrat bani inca de asta-toamna pentru impozite si pentru intretinerea mai mare din iarna. Am zis ca, daca platesc acum, primesc si o reducere, care pentru mine conteaza", a precizat Croitoru.
Nu toti au fost insa asa de strangatori. O femeie aflata la aceeasi coada luase un imprumut de la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor ca sa faca rost de bani pentru impozit.
"Reducerea pe care mi-o dau aici daca platesc impozitul e cam cat dobanda de la CAR, asa ca nu pierd nimic", a explicat pensionara Lenuta Enea.

11.000 de "bulgaroaice" si "englezoaice"

Prima suta de mii de lei se adunase ieri, din taxele si impozitele contribuabililor, inainte de ora 10.00, iar spre sfarsitul programului de lucru incasarile se apropiau de 400.000 de lei.
"Pe noi ne-ar bucura sa se mentina un asemenea ritm al incasarilor de la cetateni. Persoanele fizice si juridice care achita inainte de 31 martie taxele si impozitele pe cladiri, terenuri si autovehicule primesc si o bonificatie de 10%", a declarat Sorin Marcu, directorul Directiei de Impozite si Taxe Craiova.
Tot ieri a inceput si incasarea taxei de parcare aferente anului 2012, care a ramas la nivelul din 2011, si anume 40 lei/an/autovehicul. Mentionam ca taxa de parcare trebuie achitata pana la 31 martie. Dupa aceasta data, persoanele care nu au vinieta pe 2012 lipita in parbriz risca pana la 500 de lei amenda.
Introducerea vinietelor de parcare in cursul anului trecut a adus o suma deloc de neglijat la bugetul local. "In Craiova, sunt inregistrate circa 100.000 de autovehicule. Pe langa acestea, care aveau oricum obligatia de a achita taxa de parcare, am incasat in plus la bugetul local circa 450.000 de lei drept taxa de parcare aferenta autovehiculelor care circula in Craiova, dar sunt inregistrate in alte localitati sau chiar in alte tari. Sunt bani care n-ar fi intrat niciodata la bugetul local daca nu s-ar fi introdus vinieta de parcare", a mentionat directorul Marcu.
Obligativitatea vinietei din parbriz a "scos la suprafata" inca circa 11.000 de masini care circulau in Craiova, insa erau inregistrate fie in alte localitati, fie chiar prin Bulgaria, Anglia sau Italia.