Dupa Noul Cod Civil, instantele dobandesc atributia de a putea pronunta hotarari care vor completa, modifica, adapta sau desfiinta contracte intre persoane juridice
Contractele incheiate intre persoane juridice dupa intrarea in vigoare a Noului Cod Civil sunt supuse unui grad sporit de interventionism din partea instantelor, aceasta fiind una dintre cele mai importante modificari, cu un impact major asupra mediului de afaceri.
"Contractele incheiate dupa 1 octombrie 2011 sunt expuse la un grad sporit de interventionism din partea instantelor. Acestea dobandesc atributia de a putea pronunta hotarari care vor completa, modifica, adapta sau desfiinta contracte in situatii care sub imperiul vechii legislatii erau rezervate domeniului exclusiv al vointei partilor contractante", a declarat Cornel Popa, avocat asociat al firmei de avocatura "Tuca, Zbarcea & Asociatii".
Pe de alta parte, Cornel Popa a precizat ca Noul Cod Civil contine o reglementare care este in general mai protectiva pentru "partea mai slaba din punct de vedere economic, optica ce se manifesta prin diverse prevederi, cum sunt, spre exemplu, cele legate de impreviziune (care va permite adaptarea contractului in cazul in care executarea prestatiilor contractuale devine, dupa semnarea contractului, excesiv de dificila din punct de vedere economic pentru una dintre parti) sau cele privitoare la leziune, ca viciu de consimtamant (care permit anularea sau, dupa caz, modificarea contractului, in cazul in care intre prestatiile partilor unui contract exista o disproportie de valoare considerabila)".
"Este esential pentru toti operatorii economici sa revizuiasca formularele de contracte redactate si utilizate inainte de data de 1 octombrie 2011, pentru a le adapta noii legislatii. Contractele adaptate Noului Cod Civil vor fi in general mai laborioase si mai sofisticate decat inainte. Utilizarea vechilor contracte intr-o forma nemodificata genereaza un risc sporit de litigii si de interpretari surprinzatoare din partea celeilalte parti si a instantei de judecata", a mai spus Popa.
Drepturi noi si pentru clientii bancilor

Teoria impreviziunii introdusa in Noul Cod Civil aduce cateva beneficii suplimentare imprumutatilor, debitorul putand cere instantei suspendarea contractului timp de 2-3 ani, recalcularea ratelor si acordarea unui termen de gratie, astfel incat contractul sa poata fi executat.
Clientii trebuie insa sa mearga la banca pentru a accepta in scris anumite clauze, printre care limitarea raspunderii, dreptul de a denunta unilateral contractul, de a suspenda executarea obligatiilor sau reinnoirea tacita a contractului.
Clauza de limitare a raspunderii este acea clauza contractuala prin care partile stabilesc o limita maxima a despagubirilor la plata carora poate fi obligat clientul bancii pentru neexecutarea prestatiilor la care s-a indatorat.
In ceea ce priveste denuntarea unilaterala a contractului, Noul Cod Civil stabileste ca, in lipsa unei clauze contrare, banca nu poate sa denunte contractul inainte de implinirea termenului decat pentru motive temeinice, daca acestea privesc persoana imprumutata.

Institutia leziunii are aplicabilitate generala

Potrivit Noului Cod Civil, institutia leziunii nu mai este specifica protectiei patrimoniale a minorilor, ci are aplicabilitate generala. Astfel, orice disproportie considerabila dintre prestatiile la care s-au angajat partile (art. 1221, alin. 1) va putea conduce, la cererea partii lezate, la anularea contractului pentru leziune. Leziunea poate fi calificata (care este mai mare de jumatate din valoarea pe care o avea obligatia asumata de lezat la data contractarii) sau simpla (mai mica decat jumatate din valoarea asumata initial).
Anularea contractului, ca exceptie, pentru leziune nu poate fi ceruta decat daca leziunea depaseste jumatate din valoarea contraprestatiei in rest opereaza reductia contraprestatiei.
In ceea ce priveste sanctiunea leziunii, aceasta priveste anularea obligatiei, daca leziunea depaseste jumatate din prestatia promisa la data incheierii contractului de partea lezata (instanta poate mentine contractul anulabil pentru leziune calificata, daca cealalta parte isi diminueaza pretentiile) sau micsorarea obligatiei, pentru o leziune mai mica decat jumatate (daca lezatul este minor, acesta poate cere nulitatea indiferent de valoarea nulitatii).

Fiducia - operatiunea juridica prin care se transfera drepturi patrimoniale

O noua institutie introdusa de Noul Cod Civil care a intrat in vigoare din 1 octombrie este fiducia - operatiunea juridica prin care se transfera drepturile patrimoniale. Fiducia este stabilita expres prin lege sau prin contract incheiat in forma autentica.
Partile contractului de fiducie sunt: constituitor - poate fi orice persoana fizica sau juridica; fiduciar - numai institutiile de credit, societatile de investitii si de administrare a investitiilor, societatile de servicii de investitii financiare, societatile de asigurare si de reasigurare, notarii publici, avocatii, beneficiarul fiduciei putand fi constituitorul, fiduciarul sau o terta persoana.
Concret, in privinta fiduciarului, legiuitorul a impus limitari cu privire la calitatea de fiduciar, cu scopul de a evita operatiunile de spalare de bani si evaziunea fiscala.
Limitarea sferei persoanelor care pot avea calitatea de fiduciar la anumite categorii de persoane diminueaza acest risc, intrucat persoanele mentionate in text sunt supuse unui control riguros din partea unor autoritati specializate, cum sunt, de exemplu, Banca Nationala, CNVM si CSA.
Contractul de fiducie, sub sanctiunea nulitatii, trebuie sa cuprinda: drepturile reale, drepturile de creanta, garantiile si orice alte drepturi patrimoniale transferate; durata transferului, care nu poate depasi 33 de ani incepand de la data incheierii sale; identitatea constituitorului sau a constituitorilor; identitatea fiduciarului sau a fiduciarilor; identitatea beneficiarului sau a beneficiarilor ori cel putin regulile care permit determinarea acestora; scopul fiduciei si intinderea puterilor de administrare si de dispozitie ale fiduciarului/fiduciarilor; conditiile in care fiduciarul da socoteala constitutorului cu privire la indeplinirea obligatiilor sale; intervalele de timp la care fiduciarul da socoteala beneficiarului si reprezentantului constituitorului.
Fiducia este opozabila tertilor de la data mentionarii in Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare.
Printre elementele de noutate pe care le aduce Noul Cod Civil se numara transformarea comerciantului in profesionist, separatia de patrimonii (fiducia), administrarea bunurilor altuia, modificarile aduse in materia garantiilor (ipoteca legala, ipoteca mobiliara, dreptul de retentie), modificarile aduse in materia dobandirii bunurilor imobile.