Ziarul Financiar informeaza : Stiati ca de un an este Gheorghe Ialomitianu ministru de finante? Daca nu l-ati observat pe cel mai discret ministru de pana acum al Finantelor, va spunem ce bilant are in primul sau an de mandat
Gheorghe Ialomitianu, 52 de ani, ministrul al finantelor de un an, a ramas o prezenta discreta pe scena economica si politica, dar un nume vehiculat ori de cate ori s-a discutat despre o posibila remaniere guvernamentala.
De altfel, el a ajuns in guvern in toamna anului trecut tot in urma unei remanieri, inlocuindu-l pe Sebastian Vladescu, care a facut parte din executivul Boc mai putin de noua luni.
In primele luni de la preluarea mandatului Finantelor, Ialomitianu s-a remarcat prin cvasianonimatul pe care singur si l-a impus. Anul acesta a incercat sa mareasca numarul aparitiilor publice, organizand si cateva conferinte de presa la Ministerul Finantelor, pe langa iesirile ocazionale la briefing-uri de presa la Guvern. Ministrul nu s-a aventurat cu idei spectaculoase de schimbare a sistemului de impozitare, nu exprima opinii despre mari subiecte de actualitate si nu a intrat in confruntari cu bancile sau cu alte categorii de contribuabili. Pe de alta parte, contactele cu straini ii sunt limitate de faptul ca nu vorbeste engleza.
Recent, a revenit pe agenda o posibila remaniere guvernamentala, iar Ialomitianu nu lipseste de pe "lista neagra". Insa, ministrul finantelor parea inca din primavara consolat cu ideea unei posibile remanieri, afirmand ca ramane cu o impresie "foarte buna", ca a realizat "lucruri foarte importante" in echipa de la Finante si fiind pregatit sa se intoarca in Parlament de unde a venit.
Inchiderea fara a probleme a precedentului acord cu FMI si semnarea unuia nou de tip preventiv intra in contul lui Ialomitianu. Ministerul de Finante si-a respectat angajamentele: adoptarea legii bugetului pe 2011, legea salarizarii unitare sau legea pensiilor - si astfel acordul cu FMI parafat in 2009 a fost dus la bun sfarsit. Tintele de deficit bugetar agreate cu Fondul au fost respectate, insa uneori rezultatele au fost obtinute prin sacrificarea investitiilor si amanarea platilor catre mediul privat. Arieratele statului reprezinta in continuare o problema nerezolvata. Dupa opt luni din 2010 deficitul bugetar s-a ridicat la 2,4% din PIB, ceea ce asigura o rezerva importanta pentru atingerea tintei anuale de 4,4% din PIB. De altfel, consolidarea fiscala din ultimul an este considerata un mare succes al Romaniei de catre analisti, bancheri si investitori locali si straini.
Vladescu ramane ministrul de finante care a majorat TVA la 24%, desi a spus ca a fost impotriva acestei masuri pe care a considerat-o "o mare eroare economica". Ialomitianu a cules insa roadele acestei masuri in plan fiscal, incasarile din TVA si veniturile bugetare inscriindu-se pe un trend continuu ascendent.