Ministerul Finantelor a explicat, pentru GdS, de ce nu se mai plateste momentan ajutorul de stat pentru Ford Romania. Daca nu se ajunge la un consens, producatorul auto ar pierde 125,4 milioane de euro, atat cat ar mai trebui sa primeasca de la statul roman.
Statul a pus piciorul in prag in ceea ce priveste ajutorul urias care trebuie achitat catre Ford Romania. Ministerul Finantelor Publice nu a mai platit nici un ban anul acesta din fondurile publice in contul companiei Ford Romania, sub forma de ajutor de stat, desi transa de plata ar fi trebuit alocata companiei pana in luna aprilie a acestui an. Prima si ultima transa din ajutorul promis celor de la Ford a fost platita anul trecut, pentru investitiile realizate de companie in anul 2009. Suma achitata de stat catre Ford a fost, atunci, de 17,6 milioane de euro. Insa, pentru anul 2010, Ford nu a primit nici pana acum transa de ajutor de stat, desi termenul dat de lege pentru plata lui a expirat in aprilie 2011, potrivit OUG nr. 109/2008 privind ajutorul de stat care trebuie acordat Ford.

Finantele invoca lipsa investitiilor

Ministerul Finantelor Publice (MFP) a facut o serie de precizari, exclusiv pentru GdS, cu privire la motivele pentru care statul nu a mai platit nici un ban catre Ford de anul trecut si pana acum. In primul rand, statul considera ca Ford avea "obligatia" unor investitii la Craiova: "Potrivit actului normativ mai sus mentionat (Anexa 1 la OUG nr. 109/2008), SC Ford Romania SA este obligata sa realizeze investitiile de la Craiova pana in anul 2012 (...)". In al doilea rand, MFP considera ca producatorul auto a intarziat mult realizarea investitiilor. "Fata de calendarul prezentat mai sus, SC Ford Romania SA a inregistrat intarzieri in realizarea investitiilor, astfel incat fata de cuantumul ajutorului de stat prevazut a se acorda in perioada 2008 - 2010, de 65,55 milioane de euro, Ministerul Finantelor Publice a platit 17,6 milioane de euro, proportional cu gradul de realizare a investitiilor", se arata in raspunsul primit de GdS de la Ministerul Finantelor. Totusi, statul roman nu spune daca mai plateste sau nu banii promisi americanilor, ci lasa o portita de dialog, precizand ca se analizeaza documentele depuse de Ford. "Dupa finalizarea analizei tuturor documentelor si primirea tuturor clarificarilor solicitate, Ministerul Finantelor Publice va decide cu privire la procedurile aplicabile in vederea solutionarii cererilor de eliberare a transelor de ajutor de stat individual depuse de SC Ford Romania SA", spun reprezentantii Ministerului Finantelor Publice. Institutia statului nu a precizat ce investitii a realizat, in realitate, Ford la Craiova.

MFP poate decide neacordarea ajutorului de stat

Potrivit actului normativ privind ajutorul de stat pentru Ford, statul poate sa decida, conform art. 61, acordarea transei de ajutor de stat, neacordarea acesteia, respectiv a treia posibilitate, "recuperarea totala sau partiala a transelor de ajutor de stat acordate". Dar, in acelasi timp, respectivul act normativ obliga statul roman sa plateasca transa de ajutor de stat celor de la Ford pana in primavara anului urmator celui in care s-au realizat investitiile. La art. 47 din OUG nr. 109/2008 se precizeaza ca "pentru investitiile realizate in anul investitional 2010, transa ajutorului de stat se plateste pana pe 15 aprilie 2011".
Ford Romania ar trebui sa primeasca, in total, 143 de milioane de euro drept ajutor de stat regional din partea Romaniei, in conditiile in care pana in anul 2012 ar realiza, in fabrica auto din Craiova, investitii de 675 de milioane de euro. Potrivit legislatiei, Ford ar fi trebuit sa primeasca 94,45 milioane de euro (echivalent in lei) pentru productia de autovehicule si alte 48,55 milioane de euro, pentru fabricarea de motoare in uzina din Craiova.

Americanii se lauda cu investitii majore. Cine minte?

In timp ce statul sustine ca nu s-au facut investitii, investitorul considera ca a adus tehnologii de o jumatate de miliard de euro. La mijlocul lunii iunie, cand Ford Europa a anuntat reconfigurarea planurilor de productie in fabricile Ford de pe batranul continent, un oficial Ford declara pentru GdS ca investitiile realizate si angajate pentru Craiova sunt de anvergura. Ken MacFarlane declara atunci, intr-un interviu acordat GdS, ca banii s-au investit in tehnologie: "E important sa intelegem diferenta intre investit, in sensul de platit, si bani angajati, bani pe care Ford Motor Company i-a angajat pentru Craiova. Diferenta intre comenzi date - bani angajati si bani platiti efectiv. Neincluzand banii pentru tranzitie, dupa cifrele pe care le-am vazut eu in aceasta dimineata, Ford a angajat la Craiova peste 500 de milioane de euro, fara cheltuielile pe care le-am avut cu salariile si cu lansarea. Cele peste 500 de milioane de euro reprezinta sume care nu au nici o legatura cu tranzitia fabricii sau cu lansarea, ci sunt bani efectiv investiti in tehnologie".
Zilele trecute, oficialii Ford nu au raspuns direct la intrebarile legate de decizia statului de a nu acorda, momentan, urmatoarea transa din ajutorul de stat. "Aceste informatii se refera la aspecte de natura confidentiala dintre Ford si statul roman. Ford se afla in contact permanent cu guvernul roman, cu care avem un parteneriat pozitiv si deschis", au declarat oficialii Ford Romania.
Surse din fabrica Ford de la Craiova au confirmat, pentru GdS, ca linia tehnologica pentru noul autoturism Ford B-Max care se va face la Craiova este ultramoderna. La fel ar fi si restul echipamentelor si tehnologiilor aduse de Ford in Banie. Cea mai importanta conditie impusa de statul roman celor de la Ford pentru acordarea ajutorului de stat este aceea ca echipamentele si utilajele in care investeste compania pentru fabrica din Craiova sa fie neaparat noi.

Cateva mii de masini produse pana acum la Craiova

Prin contractul de privatizare, Ford se angajase sa produca, dupa patru ani de la preluarea efectiva a fabricii din Banie, 250.000 de masini pe an. Pana la aceasta data, abia daca s-au produs sub 5.000 de autoutilitare usoare Ford Transit Connect, de la inceputul anului si pana acum.
De la inceperea crizei, Ford a cerut statului roman amanarea cu un an a investitiilor promise la Craiova. Nici pana la aceasta data, contractul de privatizare nu a fost modificat printr-un act aditional, semn ca statul nu a acceptat solicitarile producatorului auto.