Mediafax informeaza: Care sunt constructorii urmatoarelor patru autostrazi si cat va costa realizarea lor.
Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) a selectat companiile care vor proiecta si construi tronsoanele de autostrada Nadlac-Arad, Timisoara-Lugoj, Lugoj-Deva si Orastie-Sibiu, valoarea totala a contractelor fiind de 3,45 miliarde lei.

• Astfel, constructia autostrazii Nadlac-Arad si a unui drum de legatura va fi realizata pentru primul lot (22 km) de consortiul romano-portughez Romstrade-Monteadriano Engenharia e Construcao-Donep Construct, pentru 382,959 milioane lei, iar lotul al doilea (16,6 km) de compania germana Alpine Bau, pentru 411,48 milioane lei.
• Licitatia pentru Timisoara-Lugoj a fost castigata de asocierea romano-italiana Spedition UMB-Tehnostrade-Carena SpA Impresa di Costruzioni, cu o oferta de 210,36 milioane lei pentru primul lot (10 kilometri) si de asocierea italiana Tirrena Scavi-Societa Italiana per Condotte d‘Acqua-Cossi Costruzioni, cu o oferta de 445,64 milioane lei pentru lotul doi, in lungime de peste 25 kilometri.
• Autostrada Lugoj-Deva, in lungime de 27,4 kilometri, va fi proiectata si executata tot de consortiul Tirrena Scavi-Societa Italiana per Condotte d‘Acqua- Cossi Construzioni, pentru 681,04 milioane lei.
• Lucrarile pentru autostrada Orastie-Sibiu (82 kilometri) au fost impartite in patru loturi, din care primul (24 kilometri) a fost castigat de compania austriaca Strabag, cu o oferta de 551,04 milioane lei. Cel de-al doilea lot (20 kilometri) va fi realizat de companiile Straco Grup din Romania si Studio Corona SRL Civil Engineering din Italia, pentru 377,78 milioane lei.
• Al treilea lot, in lungime de 22 kilometri, a fost castigat de firma italiana Impregilo, valoarea contractului fiind de 604,79 milioane lei, iar ultimul lot (circa 17 kilometri) de asocierea italiano-romano Astaldi-Euroconstruct Trading ‘98-Astalrom pentru 484,83 milioane lei.
"Ofertantii au la dispozitie zece zile pentru a contesta rezultatele licitatiilor", se arata intr-un comunicat al CNADNR.
Contractele fac parte din Programul Operational Sectorial de Transport (POS-T) si vor fi finantate de Uniunea Europeana prin Fondul de Coeziune (85%) si de la bugetul de stat (15%).
Durata de proiectare si executie este de 30 de luni, din care 6 luni de proiectare si 24 de luni pentru executie, la care se adauga 24 de luni garantie. Criteriile de atribuire a contractelor au vizat propunerea tehnica (70%) si pretul (30%).
CNADNR a primit in total 64 de oferte de la consortii si companii interesate de constructia autostrazilor. Astfel, s-au inscris 15 ofertanti la autostrada Nadlac-Arad si drumul de legatura, 17 pentru constructia tronsonului Timisoara-Lugoj, 9 ofertanti pentru Lugoj-Deva si 23 pentru Orastie-Sibiu.
Autostrazile sunt incluse in coridorul IV paneuropean, care incepe in Germania, la Nurenberg, si continua pe ruta Praga-Viena-Bratislava-Budapesta. In Romania, traseul trece prin Nadlac, Arad, Deva, Orastie, Sibiu, Bucuresti, Fetesti si Constanta, ruta continuand pana la Istanbul.