Realitatea.net informeaza: Wikileaks: Ambasada SUA a realizat in 2007 topul oligarhilor si baronilor locali din Romania.
Wikileaks dezvaluie ca, in 2007, Ambasada SUA a realizat, intr-o telegrama clasificata drept confidentiala, un top cinci al oligarhilor din Romania, precum si unul baronilor locali. Raportul este intitulat "Cine conduce Romania". Printre cei care sunt inclusi in top se numara: Dinu Patriciu, Dan Voiculescu, Sorin Ovidiu Vintu, Ioan Niculae, Gigi Becali si Attila Verestoy.
"In timp ce zeci de baroni locali au aparut dupa 1989, un mic grup de persoane foarte influente continua sa exercite o influenta semnificativa in politica din Romania. (...) Multi pastreaza legaturi obscure cu fosta Securitate din Romania sau cu persoane din serviciile de informatii si isi promoveaza interesele personale prin intermediul trusturilor media pe care le detin", se arata intr-o telegrama clasificata drept confidentiala, din 2007.
In cadrul documentului este realizat un top cinci al oligarhilor din Romania: Dinu Patriciu, Dan Voiculescu, Sorin Ovidiu Vintu, Ioan Niculae si George Becali.
Un alt top este cel al baronilor locali: Attila Verestoy, Viorel si Ioan Micula, Iulian Dascalu.
Exista si un paragraf intitulat "Un foarte influent personaj care nu se incadreaza": "Ion Tiriac este al doilea cel mai bogat roman din lume, potrivit Top 300 Capital, si are rezidenta in Monaco. Nu are legaturi oficiale cu niciun partid, desi este cunoscut ca a avut relatii apropiate cu PSD si cu fostul premier Adrian Nastase. In ciuda acestor legaturi, el mentine relatii bune cu toate guvernele si partidele si, spre deosebire de alte personaje, are o reputatie publica relativ pozitiva".
In telegrama mai este mentionat numele lui Ovidiu Tender, "un personaj legat de Securitate care si-a construit averea in afacerile cu petrol si a inselat guvernul roman cu circa 93 de milioane de dolari inainte de a fi trimis temporar dupa gratii".