Criza este doar un mit pentru bastanii din Romania! Asa se explica de ce importatorul Ferrari pe piata locala, Forza Rossa, a primit de la inceputul anului 27 de comenzi pentru masina italiana de lux, in conditiile in care cota alocata de constructorul italian pentru Romania in 2011 este de 28 de unitati.
"Pana in prezent au fost comandate 27 de masini, iar cota alocata Romaniei este de 28 de unitati, iar pana acum am livrat 5-6 unitati", a spus reprezentantul Forza Rossa, prezent la evenimentul de lansare al modelului Ferrari 458 Challenge (foto), primul bolid de curse disponibil la vanzare in Romania. Pentru modelul destinat exclusiv competitiilor, importatorul are deja trei clienti.
Proprietarii modelului in valoare de peste 220.000 de euro vor beneficia de consultanta in ceea ce priveste cursele destinate acestor tupuri de vehicule, putand sa participe la aceste competitii. De asemenea, posesorii de Ferrari 458 Challenge vor putea beneficia de asitare de pilotaj, servicii de asistenta tehnica si gestionarea masinii. Forza Rossa va mai lansa in acest an doua noi modele, Ferrari Four, in mai - iunie, si spre sfarsitul anului inca un vehicul despre care reprezentantii companiei nu au dat detalii.
De asemenea, Forza Rossa va fi, incepand din aceasta luna, reprezentantul exclusiv al marcii Lotus in Romania, Serbia, Muntenegru si Republica Moldova, tari in ale caror capitale va deschide cate un showroom pana la in luna iunie a anului viitor. In Romania, primul showroom Lotus va fi inaugurat joi, langa Aeroportul Henri Coanda. De asemenea, importatorul a anuntat ca in curand va fi deschisa pe Calea Victoriei, in imediata apropiere a magazinului Ferrari Store, o cafenea destinata pasionatilor de automobilism, care se va numi Forza Rossa.
Sotii Camelia si Ion Bazac (fost ministru al Sanatatii) controleaza dealerul Ferrari si Lotus, prin Forza Rossa Holding, firma inregistrata in Cipru (86,3%). Celalalt actionar al Forza Rossa, cu o detinere de 13,6%, este un cetatean italian, Leo Taroni. In 2009, Forza Rossa a derulat afaceri de aproximativ opt milioane de euro, cu un profit net de 300.000 de euro.