Petrom negociaza cu un investitor american sa mute toate cele cinci fabrici ale Doljchim in Asia. Saptamana aceasta se decide soarta combinatului craiovean. Daca nu va fi relocat pe alt continent si nici nu-l cumpara Ioan Niculae, Doljchim se inchide pana la primavara. Indiferent de rezultatul negocierilor cu investitorii, inca 200 de oameni vor fi trimisi acasa la inceputul lui 2011.

Soarta combinatului de ingrasaminte chimice Doljchim se hotaraste zilele acestea. Surse apropiate companiei sustin ca actionarul majoritar al Doljchim, Petrom, poarta discutii cu un investitor american pentru relocarea combinatului de la Craiova pe alt continent: Asia. Sunt vizate tari precum China sau India, unde forta de munca este mai ieftina decat in Romania, iar materia prima necesara producerii metanolului sau altor substante se poate obtine la preturi rezonabile. Daca afacerea cu americanii se perfecteaza, ar urma ca fabricile sa fie demontate, transportate cu vaporul pana in una din tarile asiatice amintite si construite acolo la aceeasi scara, spun sursele noastre. "Hidrogenul si carbonul, adica materia prima pentru ceea ce s-a produs la Doljchim, pot fi obtinute si prin gazeificarea carbunelui. Or, China are rezerve importante de carbune. Procedeele de obtinere a gazelor din carbune sunt mai complexe, dar in final se obtine materie prima mai ieftina decat la noi", a spus un inginer din cadrul Doljchim, sub protectia anonimatului. Pe vremea cand producea la capacitate, Doljchim folosea in procesul de productie ca materie prima chiar si 1,2 milioane de metri cubi de gaze naturale pe zi. Chiar daca gazul era extras de Petrom, compania nu considera rentabila activitatea Doljchim, in ciuda faptului ca era singurul combinat chimic din aceasta regiune a tarii. Pana la inchiderea editiei, compania nu a confirmat sau infirmat informatiile privind relocarea in China sau India a activitatii Doljchim.

Americanii sau Ioan Niculae

Desi nu comunica oficial aceste aspecte, Petrom inca negociaza si cu Ioan Niculae - detinatorul Interagro - preluarea combinatului craiovean, in cazul in care afacerea cu americanii ar pica. La nivel oficial, Petrom a anuntat ca inca nu a gasit un partener serios pentru preluarea Doljchim si ca planurile in ceea ce priveste combinatul craiovean merg in continuare, in sensul ca megaconstructia trebuie inchisa. Niculae a preluat mai multe combinate din tara, iar afacerile lui pe piata ingrasamintelor merg destul de bine. In urma cu cateva luni, omul de afaceri a declarat pentru GdS ca actionarul majoritar al Doljchim nu i-a facut o oferta pentru combinat.

Se inchide in 2010

In cazul in care nu se "bate palma" nici cu Niculae, cum s-a mai intamplat in trecut, Doljchim ajunge la fier vechi, asa cum a anuntat Petrom din primavara acestui an. La acea vreme, conducerea companiei anunta chiar un calendar al restructurarii companiei, dar si unul al demolarilor si decontaminarii terenurilor din zona. Acum, Petrom ramane ferm pe pozitie: inchide anul acesta. "Asa cum am anunttat la sfarsitul anului trecut, Petrom va inchide activitatea de produse chimice pana la sfarsitul anului 2010; pana atunci, Doljchim va opera in functie de necesitatile impuse de specificul activitatii integrate a Petrom. Am luat decizia inchiderii dupa ce am facut toate eforturile de a identifica un partener cu expertiza si puterea financiara necesare pentru a administra in parteneriat cu noi combinatul. Nu am primit nici o oferta serioasa pentru Doljchim", au precizat zilele trecute, pentru GdS, reprezentantii Petrom. Ei au mai spus ca "procesul de demolare si decontaminare a combinatului a fost initiat, cu respectarea standardelor europene de mediu". Firma trebuie sa respecte si conditiile de mediu impuse, aspect care genereaza responsabilitati uriase pantru managementul companiei si costuri pe masura.

200 de oameni pleaca acasa

La inceputul anului viitor vor mai fi disponibilizati 200 de angajati ai Doljchim din cei 507 care au mai ramas la lucru. "Programul de restructurare este implementat in deplin acord cu reprezentatii sindicatelor", informeaza compania. In acelasi timp, liderul de sindicat, Gheorghe Baiasu, confirma faptul ca 200 de oameni vor pleca acasa, dar spune ca "am insistat ca oamenii sa fie restructurati dupa ce trec Sarbatorile de iarna". Persoanele care vor pleca acasa vor primi plati compensatorii de 32.500 de lei, in functie de vechime.

La Doljchim, peisaj sinistru

Toate fabricile Doljchim au fost oprite. A mai functionat fabrica de Metanol, dar stocurile au ajuns la refuz. Cateva mii de tone sunt stocate in depozitele combinatului, pe calea ferata si pe vapor in Portul Constanta. Substanta nu permite depozitare pe perioade lungi, astfel ca s-a sistat productia, urmand sa fie reluata daca va fi nevoie. La fata locului, imaginea este dezolanta. Un mastodont inert se intinde pe cateva hectare de-a lungul drumului Craiova - Severin. Daca in trecut se vedea activitate in combinat, se simtea mirosul de amoniac sau cel putin aburul de la Fabrica de Metanol, acum peisajul este sinistru: un morman de betoane, fiare si inox. Inca un colos industrial care ramane in paragina pe harta Doljului, daca nu se perfecteaza tranzactia cu vreun cumparator.