Pana la sfarsitul lunii in curs proiectul de lege privind infiintarea Fondului de Garantare a Pensiilor Private va fi trimis Guvernului, care il va depune ulterior in Parlament, a declarat, ieri, Mircea Oancea, presedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP). "Pana la sfarsitul lunii (iulie, n. r. ) vom definitiva proiectul si apoi il vom prezenta Guvernului. Am purtat toate discutiile necesare. Este o lege organica, ce trebuie sa fie promovata de Guvern si Parlament", a afirmat Oancea. El a mentionat ca spera ca legea sa fie adoptata pana la finalul acestui an, "pentru a spori increderea in sistem. Conform proiectului,publicat la inceputul acestui an de CSSPP, contributia initiala a fiecarui administrator la Fondul de garantare a pensiilor private va fi de 1% din capitalul social subscris si varsat, dar nu mai putin de echivalentul in lei a sumei de 50. 000 euro. Resursele Fondului de garantare se vor constitui si din sume platite cu titlu de contributii anuale la Fond, calculate in functie de valoarea activelor nete administrate, distinct pentru administratorii de pensii facultative (pilon III), respectiv administratorii de fonduri de pensii obligatorii (pilon II). (C. C. )