In plina criza, la Targul Imobiliar din Oltenia (TIO), majoritatea proiectelor noi din Craiova au inregistrat scaderi ale preturilor de lista. La acestea se adauga cadouri speciale - masini sau garaje gratuite.

Primul targ imobiliar din Oltenia a debutat cu preturi in scadere, vizitatorii veniti vineri in foaierul Teatrului National "Marin Sorescu" avand la dispozitie zeci de oferte de locuinte noi, care mai de care mai tentante. "Pe perioada targului, pretul pe metrul patrat construit finisat este de 560 de euro, cu TVA, si 35 de euro, cu TVA, metrii patrati de teren", a declarat Catalin Banica, dezvoltator Complex Rezidential Dobrogea. Cumparatorii trebuie insa sa plateasca o taxa de rezervare de 5.000 de euro.
Pe langa faptul ca au redus preturile, unii dezvoltatori sunt dispusi si la negociere si le permit potentialilor clienti sa-si achite locuinta direct la ei. "In contextul crizei actuale exista si varianta creditului la noi. Clientii platesc un avans de 65%, iar restul banilor trebuie sa-i achite intr-o perioada de pana la zece ani, cu rate fixe, fara dobanda", a spus Ovidiu Nicolita, reprezentant vanzari Sun Residence, care a explicat ca preturile practicate in prezent sunt negociabile.
Exista si dezvoltatori care-si rasfata clientii cu dare de mana cu oferte speciale. "Pe perioada targului avem o promotie. Primii cinci cumparatori care platesc cu bani cash primesc cate o masina", a explicat Gabi Fertu, asociat administrator Ferval. "Pentru clientii care platesc cu bani cash, locul de parcare este gratuit in spatiul amenajat in subteranul blocului", a explicat Flori Tanislavescu, agent imobiliar pentru Edeca Group. Pe langa proiectele rezidentiale deja cunoscute, TIO este un prilej pentru lansarea unor noi proiecte rezidentiale - Felicia Residence, Hob Holding si Athrium Residence (finalizat), care vin, la randul lor, cu preturi si oferte speciale.

Se asteapta o revenire a pietei imobiliare

La TIO 2009 participa si doua agentii imobiliare care ofera atat spatii de locuit, cat si de birouri, spatii industriale, terenuri in toata regiunea de sud a Romaniei, precum si materiale de construit piscine (cu preturi incepand de la 5.600 de euro). Cei care aleg la una dintre ofertele prezentate de firmele participante la eveniment pot sa apeleze la trei dintre bancile prezente pe piata din Craiova (Bank of Cyprus, BCR Banca pentru Locuinte, CEC Bank). "Acest eveniment este lucrul potrivit la locul potrivit. De opt-noua luni, piata imobiliara a cunoscut un regres considerabil. Sper ca acest eveniment sa duca la o revigorare a pietei, care sa atraga si piata materialelor de constructii si a fortei de munca", a declarat Mircea Diaconescu, arhitectul-sef al Craiovei, la inaugurarea targului. Pe aceeasi idee au mers si organizatorii evenimentului. "Este cel mai bun moment, tinand cont ca traversam o criza, si trebuie aduse in atentia publicului proiectele viabile. Pana la sfarsitul anului, se asteapta o revenire a pietei imobiliare, dar nu in sensul cresterii ei, ci a numarului de tranzactii", a declarat Cristian Clenciu, directorul CDC Imobiliare, organizatorul evenimentului. De altfel, Asociatiei Romane a Agentiilor Imobiliare (ARAI), "desi se afla intr-o perioada dificila, piata imobiliara se va misca permanent", a spus Ruxandra Cleciu, presedinta Asociatiei Romane a Agentiilor Imobiliare.
Ce preturi puteti gasi la TIO 2009
Ansamblul rezidential - Pret (euro/mp)
Athrium Residence - 800-1050 euro/mp (fara TVA)
Dobrogea - 560 euro/mp (cu TVA)
Edeca Group - 1.050 euro/mp (cu TVA)
Felicia Residence - 510 euro/mp (in faza de proiect)
Ferval Residence - 890-1.000 euro/mp (cu TVA)
Hob Holding - 900-1.000 euro/mp (in faza de proiect)
Sun Residence - 1.000 euro/mp (cu TVA) negociabil