Angajatii SC Oltchim SA nu au mai iesit ieri în strada sa protesteze în fata Prefecturii Vâlcea. Liderul de sindicat Mihai Diculoiu a declarat ca a amânat protestul pentru ca la negocierile pe care le-a avut  miercuri seara cu Constantin Roibu, directorul general al combinatului, a fost asigurat ca salariatii nu vor fi disponibilizati si nici nu li se vor reduce salariile pâna când va fi preluata sectia de piroliza de la Arpechim Pitesti.
"Am stabilit ca dupa trei luni de la preluarea Arpechim, daca situatia Oltchim se îmbunatateste din punct de vedere financiar si va exista profit, sa fie marite salariile angajatilor cu 20%. În cazul în care vor avea loc restructurari de personal în Serviciile personale si în Sectia transporturi, unde exista angajati multi, oamenii vor fi încadrati pe alte posturi din alte sectii ale SC Oltchim SA. Conform acordului semnat între patronat si sindicat, vor pleca acasa doar angajatii care cumuleaza pensia cu salariul si cei care ajung la termenul de pensionare", a spus Constantin Diculoiu. În cadrul discutiilor s-a stabilit si luarea unor masuri de atenuare a crizei financiare în care se afla combinatul. S-a cazut de acord sa se faca demersuri la primul-ministru Emil Boc si la presedintele României, Traian Basescu, pentru ca Oltchim sa preia cât mai repede sectia de la Arpechim. "Sindicatul si conducerea Oltchim vor face demersuri la nivel central ca sa preia si Societatea de Exploatare Miniera Râmnicu Vâlcea de la Regia Nationala a Sarii, ca sa avem direct materia prima, sarea si calcarul. O sa facem demersuri sa se reduca si pretul la energia electrica, de la 84 la 50 de dolari pe megawat, în conditiile în care combinatul consuma anual un milion trei sute de mii de megawati", a precizat Mihai Diculoiu. Din cauza crizei financiare, SC Oltchim SA functioneaza la 50% din capacitate.