În conditiile economice actuale, dezvoltarea de proiecte imobiliare poate parea o afacere riscanta. Cu toate acestea, cei care si-au asumat responsabilitatea de a investi nu au fost afectati de criza. Un exemplu de strategie sanatoasa în domeniu este Rezidential Construct, unul dintre dezvoltatorii de proiecte imobiliare din Craiova. Afacerea s-a lansat în urma colaborarii între trei asociati (unul majoritar) care lucrau în domeniul imobiliar. "În perioada în care am lucrat în imobiliare am observat ca era mare cererea de case, iar ceea ce se construia nu satisfacea clientii. Ne-am gândit sa venim cu ceva nou pe piata. Ideea ne-a venit acum doi ani, când am si început achizitia de terenuri, în vederea construirii de case", a declarat Cosmin Truica, directorul de vânzari al firmei, care a precizat ca înainte a demara investitia s-a facut un studiu de piata. 
Investitie initiala de doua milioane de euro Afacerea a fost gândita în doua etape. Prima, începuta în 2006, a constat în achizitionarea de teren într-o zona buna, în apropierea orasului. A doua etapa - construirea cartierului rezidential "Natura Rezidence" - a început în 2007. "L-am gândit ca un cartier select, cu case mari, cu arhitectura deosebita. Obiectivul nostru a fost de a asigura servicii de înalta calitate si de a respecta reglementarile în domeniul constructiilor", a explicat Cosmin Truica. Investitia initiala, în sapte hectare de teren, s-a ridicat la aproximativ doua milioane de euro (resurse proprii). La acestea s-a adaugat suma de 1,5 milioane de euro, bani împrumutati din banca, pentru demararea constructiei. 
Greutatile afacerii De la cei trei asociati care au pornit la drum la momentul respectiv, în cei doi ani de activitate, numarul angajatilor implicati în aceasta afacere a ajuns la 70. Totodata, a crescut si numarul clientilor - s-au vândut deja aproximativ 30% din cele 50 de case ce urmeaza sa fie date în folosinta anul viitor. "Am avut mari asteptari de la zona respectiva (în apropiere de Selgros, în spate la Vama) în ceea ce priveste utilitatile", a precizat Cosmin Truica. Asta, deoarece, potrivit planului urbanistic zonal (PUZ) la Malu Mare, zona respectiva este rezidentiala. Si cum utilitatile nu au ajuns înca în zona, bugetul initial a trebuit suplimentat cu cheltuieli care nu fusesera prevazute. Lipsa utilitatilor nu a fost însa singura problema. Dezvoltatorii proiectului
s-au lovit de mentalitatea doljenilor, care sunt destul de reticenti în a cumpara locuinte în stadiul de executare. "Clientii prefera casele de-a gata", a adaugat Truica.  
Reteta succesului Greutatile au fost însa depasite printr-o strategie sanatoasa. "Ne adaptam în permanenta cerintelor clientilor. În plus, odata cu noile norme bancare si imposibilitatea achizitionarii de case în rate, le-am oferit clientilor posibilitatea sa cumpere locuintele în rate de la noi", a explicat directorul de vânzari al firmei. Pentru a se asigura ca lucrurile vor merge asa cum îsi doresc si ca se pot implica în derularea proiectului, afacerea are la baza trei firme - una care deruleaza efectiv proiectul rezidential, alta de finisaje si alta de constructii. În plus, au alocat un buget de publicitate foarte mare pentru a reusi sa vina în contact cu clientii. Cei care doresc sa se lanseze într-o afacere asemanatoare ar trebui sa fie bine informati. "Oamenii nu trebuie sa fie euforici, pentru ca la momentul acesta piata este nesigura. În plus, trebuie sa aiba un buget stabilit si sa nu se bazeze pe încasarile viitoare", a spus Cosmin Truica. Asta, deoarece într-o astfel de afacere sunt foarte multi bani blocati si e nevoie permanenta de lichiditati.