Majoritatea investitorilor si-au marcat profiturile în asteptarea listarii la bursa a Transgaz. Electroputere s-a apreciat usor, ca urmare a anuntului privind finalizarea privatizarii. Saptamâna trecuta a fost caracterizata de un nivel foarte scazut al tranzactiilor la Bursa de Valori Bucuresti (BVB). Valoarea tranzactionata a fost de doar 167,21 milioane de lei, în scadere cu 28,39% fata de intervalul precedent. Dintre blue-chip-uri, Rompetrol Rafinare Constanta (-3,45%), Antibiotice Iasi (-3,16%), Biofarm Bucuresti (-2,36%) au înregistrat scaderi mai mari, iar Petrom a urcat cu 2,88%. Stiri importante au venit din zona macroeconomica, unde BNR a decis ridicarea dobânzii de referinta cu 0,5%, pâna la 7,5%, urmarind aducerea inflatiei în intervalul-tinta pentru anul 2008, dar si din partea pietelor financiare externe, unde FED a decis diminuarea ratei de dobânda de referinta cu 0,25%, pâna la 4,5%. Alta stire importanta a fost legata de pretul petrolului, care a depasit nivelul de 96 de dolari la bursa din New York, dupa ce stocurile de petrol ale SUA au scazut la minimul ultimilor ani. Cresterea pretului international al petrolului a fost un factor determinant si pentru Petrom, aceasta fiind printre putinele societati listate la BVB care au înregistrat aprecieri.Rezultatele financiare au influentat cotatiileSaptamâna a coincis si cu publicarea din partea unor companii a rezultatelor financiare înregistrate în trimestrul III 2007. Oltchim Râmnicu Vâlcea a publicat rezultatele financiare aferente trimestrului III 2007. Veniturile totale ale emitentului sunt de 1,41 milioane de lei, în crestere cu 7,32%, profitul net fiind de 3,36 milioane de lei, adica mai putin de jumatate fata de cel înregistrat în primele noua luni ale anului trecut. Incidentele tehnice aparute, dar si anumite revizii la instalatii au avut un impact negativ asupra activitatii. Pretul de închidere al titlurilor Oltchim a fost de 1,35 lei/actiune, mai sus cu 0,74% fata de saptamâna anterioara. SIF Transilvania a raportat un profit net de 104,24 milioane de lei (31,6 milioane de euro), dublu comparativ cu câstigul consemnat în perioada similara a anului trecut, ocupând locul doi în topul SIF dupa profitabilitate. Titlurile Electroputere Craiova au înregistrat o apreciere de 3,28%, pâna la valoarea de 1,26 lei/actiune, dupa ce AVAS a anuntat data de 6 noiembrie pentru semnarea contractului de privatizare cu compania saudita Al Arrab Contracting Company. „Pentru perioada urmatoare ne asteptam la volume reduse ale tranzactiilor. Piata va ramâne nehotarâta, cel putin pâna la începerea ofertei publice de la Transgaz. În conditiile unor noi deprecieri mai serioase pe pietele mari externe sunt posibile alte deprecieri si pe indicii autohtoni. O reluare a unui trend crescator poate fi posibila dupa închiderea ofertei Transgaz, când probabil vor intra mai multi bani pe piata, mai ales ca preturile pentru multi emitenti lichizi au coborât pâna la valori atractive“, a precizat Leonard Sonei, responsabil al agentiei Intercapital Invest Craiova. CotatiiSocietate Cotatia 2 noiembrie Variatia——————————————————————————SIF Oltenia 4,3 lei/actiune +0,94%——————————————————————————ALRO Slatina 9,25 lei/actiune 0%——————————————————————————AUTOMOBILE Craiova 22,6 lei/actiune -2,16%——————————————————————————Santierul Naval Orsova 17,3 lei/actiune 0%——————————————————————————Artrom Slatina 64,9 lei/actiune -3,85%——————————————————————————Electroputere Craiova 1,26 lei/actiune +3,28%——————————————————————————