Tranzactia s-a încheiat, comentariile continua. Contractul parafat de gigantul Ford cu statul român privind uzina de automobile de la Craiova a generat asteptari mari, chiar foarte mari, de la investitorii autohtoni. Foarte multi, vazând cum de la zi la zi le crestea profitul la bursa, s-au lacomit si au mai asteptat o zi, o saptamâna, înca putin pentru a vinde. Pretul tranzactiei a cazut ca un trasnet, iar comentariile de dupa au tulburat si mai mult apele. Avem stiri care prezic o eventuala delistare a actiunilor Automobile Craiova (AUCS) de la bursa, avem un contract de 57 de milioane de euro pentru o firma care are în cont, se pare, peste 60 de milioane de euro. Ford promite ca va mentine productia automobilelor Daewoo produse pe piata locala si a pieselor de schimb pentru acestea, precum si ca va asambla doua modele sub denumirea Ford. Vesti proaste, vesti bune, antagonisme care fac din actiunile AUCS un teren de nisipuri miscatoare. Asa s-a întâmplat si în saptamâna precedenta, când portofoliile au continuat sa se subtieze pentru detinatorii de actiuni la uzina craioveana. Daca miercuri a fost o zi verde, de cresteri, fapt ce a impulsionat si actiunile AUCS sa aiba o crestere cu 2%, joi si vineri, noianul de stiri contradictorii a aruncat cu peste 7% în jos pretul. Fara îndoiala, sosirea unei firme de talie mondiala la Craiova va avea un efect benefic pentru regiune, dar la Bursa altele sunt regulile.Electroputere (EPT) este alta societate care este în asteptare de vesti proaspete si bune. Aprobarea formei finale a contractului de vânzare catre Al Arrab Contracting Company s-a facut saptamâna trecuta, acesta necuprinzând scutiri de la plata datoriilor pe care firma craioveana le avea catre stat. Actiunile au evoluat modest, usor pe scadere, toti ochii fiind acum atintiti asupra intentiilor sauditilor.SIF Oltenia (SIF5), cea mai de seama reprezentanta a noastra la bursa, a beneficiat din plin de anuntul diminuarii dobânzii pe piata monetara americana. În plus, presa a publicat si valoarea depozitelor pe care societatile de investitii financiare le au la banci, SIF Oltenia având circa 89 de milioane de lei (28 de milioane de euro) în conturi la diverse banci, mai mult decât la finele anului trecut cu 152%. Astfel de vesti au facut ca SIF Oltenia sa termine saptamâna bine, în crestere fata de începutul saptamânii.Oltchim Râmnicu Vâlcea, din nou încercata de evenimente nedorite, a avut o saptamâna bursiera buna, încheiata cu un pret în crestere si cu sperante din partea investitorilor ca diversitatea produselor, marimea si importanta pe care o are gigantul vâlcean în economia româneasca vor atrage atentia unui investitor strategic.O trecere în revista a firmelor oltenesti de pe BVB ne arata Avioane Craiova SA (AVIO) si Mecanoenergetica Severin (MEGU) pe crestere, Artego Târgu Jiu (ARTE), ALRO Slatina (ALR), Alumil Rom Industry (ALU) sau TMK-Artrom Slatina (ART) în scadere, ca si Macofil Târgu Jiu, în acest caz fiind însa vorba de trecerea datei de înregistrare pentru majorarea de capital social.Evolutia diverselor titluri din OlteniaFirma                Pret 14.09.07            Pret 21.09.07                EvolutiaAlro Slatina                    9,45                                9,1            -3,70%Artego Târgu Jiu           13,9                              13,1            -5,76%Automobile Craiova      25,2                            22,2            -11,90%Avioane SA Craiova        9,3                            13,6            46,24%Electoputere Craiova     1,29                            1,21            -6,20%Oltchim Rm. Vâlcea      0,995                            1,01            1,51%SIF Oltenia                    4,35                            4,33            -0,46%Acest material reprezinta opiniile analistilor SSIF BROKER si are un scop pur informativ, neconstituind o recomandare de tranzactionare. Firma ar putea detine valori mobiliare la care se face referire în acest material sau ar putea actiona ca formator de piata pentru acestea.