Oltenia este un generator constant de satisfactii atât pentru investitori, cât si pentru firmele prin care este prezenta la Bursa de Valori Bucuresti. Alecsandru GHITA-ALBULESCU Mecanoenergetica Severin (MEGU), una dintre reprezentantele Mehedintiului la Bursa, este un prim exemplu. Poate putin lichida, maximul atins în acest an de 0,452 lei din iulie este de peste trei ori mai mare decât minimul de 0,12 lei din ianuarie. Severnav (SEVE) a avut o evolutie si mai spectaculoasa, cu un minim de 5,5 lei în ianuarie si un maxim de 29 de lei în iunie. Santierul Naval Orsova (SNO) a trezit interesul multor investitori de talie mare, evolutia sa înregistrând un vârf de 23 de lei în iulie, fata de un minim de sase lei în luna ianuarie.Urcând spre munte, în Gorj, Artego Târgu Jiu (ARTE) este, prin prisma numarului de tranzactii, cea mai atractiva din judet pentru investitori. Maximul atins a fost în iulie de 14,1 lei, iar minimul din ianuarie era de 2,8 lei, aceasta însemnând o majorare de cinci ori a pretului. Macofil Târgu Jiu (MACO) este, pe de alta parte, campioana Olteniei la cresteri, de la doi lei în ianuarie, ajungând la 180 de lei la începutul lunii august. Cresteri spectaculoaseTrecând spre est, dam de judetul Vâlcea. Multa vreme slab tranzactionat, constructorul Forconcid SA (FOND) a evoluat spectaculos de la 1,4 lei în martie, la 121 de lei în iulie, pe un volum de tranzactionare în crestere. Vedeta este însa Combinatul Oltchim. Evenimentele prin care a trecut compania în acest an au plimbat pretul foarte mult, în sus sau în jos, oscilatiile fiind între 0,342 lei în ianuarie si 1,15 lei în iunie. Mai spre sud, în judetul Olt, avem parte de doi asi ai Bursei. Alro Slatina (ALR), suspendata multa vreme de la tranzactionare pentru majorarea de capital social, a pornit în aprilie de la 5,5 lei pentru a ajunge la un maxim de 11,5 lei în iulie. Investitorii de la Artrom Slatina (ART) au avut de câstigat. Actiunea a pornit în ianuarie de la 16,1 lei, pentru a ajunge în august la 76 de lei pe actiune.În judetul Dolj, SIF Oltenia (SIF5) este perla coroanei. Aproape mereu în topul lichiditatii, a atins în martie un minim de 2,83 lei, pentru a reveni în iulie spre un maxim de 4,77 lei. Electroputere Craiova (EPT) a beneficiat de o crestere puternica, sustinuta de vestile privind privatizarea. De la un minim de 0,224 lei din martie a atins un maxim de 1,94 lei în iulie. Automobile Craiova (AUCS), aflata în ianuarie la pretul de 4 lei, a atins chiar si 55 de lei în iulie. Pretul anuntat pentru cumpararea uzinei craiovene, de 4,15 euro/actiune, a dat raspuns unor necunoscute. Diferenta între pretul tranzactiei si pretul curent de pe piata nu trebuie sa mire, la bursa pretul unei actiuni reflectând întotdeauna nu doar valoarea matematica a unei actiuni, ci si asteptarile investitorilor cu privire la viitorul acelei firme. Acest material are la baza opiniile analistilor SSIF BROKER, neconstituind o recomandare de tranzactionare. Firma ar putea detine valori mobiliare la care se face referire în acest material.