Pe site-ul www.catchy.ro am citit un text incantator, intitulat: Iubirile nesfarsite se asaza doar in vieti limpezite (Guest post by Alexandra-Mihaela Ignat). L-am citit pe nerasuflate, si pentru ca este extraordinar de frumos, m-am gandit ca daca l-as distribui pe aceasta cale poate ca v-as face ziua mai frumoasa. Este un text despre viata, despre iubire, despre dor si nemurire. Este ca un vis dintr-o noapte de vara al unei femei care crede in magie.

Licuricii sunt acei mesageri speciali ce iti soptesc in misterul noptii:
- Vezi?! Chiar exista magie!
Asa incep ultimele mele zile pana la intalnirea primei mele tinereti tarzii. 15 August, 14:45. Ce minune! Ce sansa! Ce dar! Ce dor! Pana la urma, despre asta a fost in anii trecuti si petrecuti, unii ai demnitatii, altii ai neasumarii, altii ai bucuriei, dar cei mai frumosi, ai vindecarii. Au fost despre sansele aparute in momente cheie si doruri. Mari doruri, uneori spuse, deseori ignorate. Printre dezordinea vietii absolut anormala structurii unei leoaice, printre marile schimbari aducatoare de haos, intrebari si nelinisti, multe foi, scheme, carti, articole, incep sa pregatesc marea intalnire cu marea asteptare. Imi propun sa o scutur bine de neintelesuri, sa o privesc cu incredere si sa-i arat ca-i pot fi casa si acasa. Ignor cele 5 kilograme aparute dintr-o legatura profunda si asumata cu prajiturile siropoase si pregatesc rochia rosie, demult cumparata, dar niciodata compatibila cu starile mele sufletesti. Credeam ca daca imi goleste portofelul, imi umple sufletul. Investitie proasta, din nou! Evit sa fac calcule, sa trag linii, sa fac rapoarte, convinsa ca oricum voi iesi cu minus din inventarul vietii, convinsa ca reintoarcerea la sine, ideea de a fi bland si prietenos cu tine e doar o splendida si amagitoare forma de a ne ademeni, de a nu ne privi sufletul si viata, de a nu ne condamna ca ne-au trecut anii risipundu-i pe nimicuri, pe oameni de proasta calitate, pe iubiri bolnavicioase, sarace in esenta, neterminate, poate niciodata traite cu adevarat de ambii tovarasi si prieteni de viata, de joburi care nu ne-au adus implinire, de visuri si planuri, poate prea mari si costisitoare pentru capacitatile si resursele noastre. Nu stiu daca e doar o criza a varstei, o stare de spirit mai neprietenoasa, o ratacire, o deviere a drumului, dar simt o dorinta tacita, uneori nesanatoasa, de a umple foi cu vorbe si istorii traite sau doar visate, cu ganduri pe care niciodata nu le-am povestit sau doar mi le-am imaginat, cu rugaminti de iertare si revenire. Nu am avut niciodata puterea si curajul de a le striga, de a-l striga, de a le da viata cuvintelor simple si curate. Imi imaginez deseori cat de usor ne-ar fi sa ne vorbim prin scrisori lungi sau scurte, pe care apoi sa le inaltam si arhivam la nemurire. Mi-as ruga parintii prin scrieri profunde cu pagini pictate in nuante de galben si albastru, sa ma ierte ca nu stiu sa le sarut mainile si sufletul, fostelor iubiri ca le-am acceptat si inteles tarziu alegerile. Le-as pune in bagajele lor deja grele si istovitoare scrisori inchise in plicuri colorate, iar in pauzele lor putine din nebunia vietii sa le gaseasca si eu sa am puteri sa le fotografiez zambetele luminoase si calde. Le-as pune apoi in albume pastrate si serios securizate, le-as deschide doar cand mi se face dor, iar puterile imi sunt pe terminate. Nu stiu de ce astazi nu am deschis usa casei si a sufletului pentru a-mi primi hrana si lumina data de oamenii dragi, de ce nu-mi caut telefonul pentru a-mi apela prietena draga care si-a cuibarit sufletul ei pur si frumos in viata si casa unui om binecuvantat, de ce nu-mi caut pantofi asortati cu rochia, de ce nu-mi pun pe repeat vocea singurului barbat care imi canta bataile inimii. Macar pentru un minut, un ceas, o eternitate. Nu stiu de ce nu-mi scriu binecuvantarile, sansele, reusitele putine si greu obtinute, dar stiu insa ca anii frumosi ce vin ma vor face sa inteleg ca noi nu imbatranim in noptile de revelion, ca ridurile sufletului si ale chipului nu apar in ajunul zilelor noastre de nastere, ca iubirile nesfarsite se asaza doar in vieti limpezite, ca e absolut normal sa visezi absurd si ridicol.

P.S. Nu-mi place sa suflu in lumanarile de pe tort, dar sunt sigura ca dorinta mea ascunsa, ravnita, asteptata si recitata in gand la fiecare sarbatoare e pregatita. Ea, DA!

(Sursa: catchy.ro)