O persoana este disparuta si o alta a fost ranita, duminica seara, in masivul Calimani, dupa ce au fost surprinsi de o avalansa.
Salvamontistii din Mures au intrat in masiv cu o echipa de sase persoane si un snowmobil, a anuntat Serviciul Salvamont. De asemenea, la Toplita este pregatita sa intervina o echipa de salvamontisti harghiteni care asteapta informatii de la echipele Salvamont din Mures si Suceava.
Salvamontistii vor interveni din aceasta seara si deja Salvamont Suceava se indreapta catre zona presupusa a evenimentului cu o echipa de sase salvamontisti. Teperaturile ridicate care se manifesta si peste noapte, stratul mare de zapada, zona aflata sub cod ridicat de producere a avalanselor, impun o atentie marita din partea salvamontistilor, dar, din pacate, o evaluare corecta a riscurilor e imposibil de realizat datorita intunericului. Interventia salvamontistilor este de risc maxim!, se arata pe pagina de Facebook a Salvamont Romania.