RESURSE CRESTINE: Mic eseu despre moarte (Autor: Cezar Pesclevei)
Moartea este o realitate trista in perceptia noastra. O realitate care nu ne place dar, chiar si asa, ea continua sa existe si sa ne marcheze existenta, sa ne pandeasca dupa colt, sa ne ameninte in situatii in care viata nu isi mai poate desfasura prezentul continuu de pana la acel moment, sa existe paralel cu viata noastra si sa ii ia locul odata ce viata, din diverse motive (varsta, boala, accident etc.) nu mai detine resurse sa continue. Ce putem face atunci cand constientizam ca suntem trecatori, ca moartea exista paralel cu viata si ca poate in orice moment, fie ca vrem sau nu, din orice cauza care face imposibila continuarea vietii, sa ne treaca in lumea de dincolo, sa ne anuleze existenta in lumea aceasta perceptibila si limitata, sa ne desparta de cei dragi? Putem desfiinta realitatea cruda si neplacuta a mortii? Raspunsul ultimei intrebari este simplu: NU! Nu putem desfiinta realitatea mortii. Moartea este o conditie, un dat fiintei umane ca si viata, iar a crede ca o poti evita este poate una din cele mai putin intelepte modalitati de eschivare din fata ei. Dar daca nu putem scapa de moarte, ce putem face? Cum putem scapa de groaza care ne domina atunci cand mintea opereaza cu subiectul acestei realitati? Raspunsul poate fi multiplu. O modalitate inteleapta de eschivare pe care o consider fundamentala este aceea de a-ti verifica radacinile fiintei tale. Si ce vreau sa spun prin aceasta? Un teolog ortodox, Dumitru Popescu, spunea in cartea sa Omul fara radacini, ca radacinile fiintei umane sunt adancite in divinitate, in Dumnezeu, deoarece fiinta umana constituie chipul si asemanarea lui Dumnezeu si chiar daca societatea contemporana a uitat aceasta realitate, ea continua sa existe, fie ca ne dorim sau nu. A-ti verifica radacinile inseamna a te analiza si a-ti spune tie insuti daca radacinile tale sunt infipte in Dumnezeire iar acest lucru sa insemne si faptul ca viata ta este indumnezeita, cum ar afirma teologia rasariteana despre fiintele umane care sunt mantuite. Si legat de aceasta, nu este vorba de religie, de aceasta realitate uneori rece, formala si chiar impersonala. Ci ma refer la viata fiecarei fiinte umane, la starea ei reala, pusa in fata oglinzii sinceritatii, in raport cu sine si cu Dumnezeu. In fata acestei oglinzi nu scapi curat daca pur si simplu nu esti asa si iti poti raspunde daca radacinile fiintei tale sunt ancorate in Dumnezeire sau daca doar mimezi aceasta inradacinare. Fiindca altfel, fara a ingrozi pe nimeni, ci doar a incerca sa constientizez, fiecare va fi raspunzator dincolo pentru modul in care a existat - inradacinat sau nu in Dumnezeire, in Dumnezeu. Ce mai putem face in incercarea de a ne eschiva in fata realitatii mortii? De data aceasta, desi nu le consider modalitati fundamentale pentru realitatea de dincolo de moarte, ci doar pentru cea de dinaintea mortii, putem alege sa ne ghidam dupa motto-ul unui anume Gary Smalley, scriitor american si membru al unui centru crestin din S.U.A., care sustine in cartea sa - A.D.N.-ul relatiilor - ca viata inseamna relatii, restul sunt doar detalii. Ce putem intelege din acest motto? Putem intelege prioritatea pe care o putem acorda relatiilor atata timp cat traim, cat existam pe acest pamant, deoarece, se spune tot in cartea sus amintita, cand cineva este in pragul mortii si simte aceasta, nu doreste ca la patul imobilitatii sale, in care timpul a dat startul numaratorii inverse, sa fie aduse realizarile sale materiale, medaliile sau onorurile. Acel cineva doreste sa ii vada pe cei apropiati, pe cei pe care ii iubeste foarte mult, pe cei cu care a relationat pana in acel moment. Si legat de aceasta, cunoscutul actor, Florian Pitis, inainte de moartea sa, spunea:
- As vrea sa va spun sa va iubiti mai mult, sa pretuiti fiecare clipa ca si cum ar fi ultima.
Si cata esenta se poate gasi in aceste cuvinte! Iar poetul Vasile Voiculescu exprima atat de superb in unul din sonetele sale inchipuite ale lui William Shakespeare:
- Mereu cersim vietii ani multi, asa-n nestire ne razvratim, ne plangem de piericiunea noastra. Si-nca nu-ntelegem caci fara de iubire se vestejeste timpul in noi ca floarea-n glastra.
Iar celor ce viziteaza un mormant le pot spune ca e in zadar buchetul de trandafiri pe care il aseaza atent deasupra mormantului daca in viata au uitat sa ii ofere celui care este inmormantat acolo acel buchet de trandafiri, fie numai prin timpul acordat sau, in cel mai fericit caz, concretizat prin iubirea acordata intr-un mod neconditionat acelei persoane. Mai bine ar pune un buchet de spini, pentru a fi in armonie cu modul de raportare fata de cel decedat din timpul in care acesta traia. Inchei prin a cita o replica din filmul Gladiatorul in care, la un moment dat, la inceputul filmului, inaintea inceperii bataliei dintre romani si barbari cineva spune:
- Tot ce facem in aceasta viata are ecou in viata cealalta.