MAGAZIN: Rolul psihicului in fenomenul OZN (Autor: DAN D. FARCAS)
In articolul de saptamana trecuta am expus cateva opinii ale astrofizicianului dr. Eric W. Davis, participant la Programul de Identificare a Amenintarilor Aviatice Avansate (Advanced Aviation Threat Identification Program - AATIP) al Pentagonului destinat investigarii naturii OZN-urilor si a straniilor proprietati ale acestora. Intr-un interviu realizat, pe data de 24 iunie 2018, de George Knapp, reporter veteran, la emisiunea de radio: Coast to Coast AM, Davis a vorbit, intre altele, despre unele aspecte noi, mai putin cunoscute, ale fenomenului OZN. Dupa opinia lui Davis, faptul ca Pentagonul, in proiectul AATIP, a impartasit informatii despre vehicule aeriene neidentificate unor specialisti din afara, pentru a obtine ajutorul lor, constituie o cotitura foarte importanta de atitudine fata de fenomenul OZN, cotitura caracterizata de el drept o schimbare de paradigma. In cazul Roswell, din 1947, cele doua rapoarte oficiale (baloane si manechine) care incercasera sa explice incidentul au fost false si prin ele s-a incercat o acoperire a unui accident OZN. In plus, la ora actuala, oficialitatile admit ca pe Coasta de Vest, pe Coasta de Est, in Orientul Mijlociu s.a.m.d. au fost raportate sute de incidente cu aeronave neidentificate, posedand proprietati pe care la ora actuala nu le putem explica. Intrusii au perturbat operatiuni navale, precum si unele ale Fortelor Aeriene. Aceste actiuni reprezentau, in mod logic, o amenintare, iar amenintarea trebuia studiata. In felul acesta Pentagonul a contrazis constatarile din raportul Comisiei Condon, din 1968, care spuneau ca OZN-urile nu erau o amenintare si, in consecinta, nu au de ce sa intereseze armata.
- Evaluarea oficiala este acum ca OZN-urile sunt o amenintare. Scopul programului AATIP a fost sa ne dam seama cum am putea ajunge intr-un punct in care sa putem face ceva in privinta lor, spunea Davis.

Stratul psihic

In ceea ce priveste comentariile unor sceptici, care spun ca militarii din Marina si alti piloti sunt observatori slabi, in a caror marturie nu poti avea incredere, Davis a precizat ca, in calitate de experti in lupta, acesti tipi nu isi pot permite sa aiba abilitati observationale slabe. OZN-urile nu sunt complet inofensive, asa cum s-a dovedit in mai multe cazuri. Astrofizicianul a facut aluzie, in acest sens, la unele incidente descrise in cartile lui Jacques Vallee, ori la cele din Colares din Brazilia, unde oamenii au fost raniti ori chiar ucisi de globuri sau fascicule luminoase. Eric Davis a subliniat in interviu ca un strat important in intelegerea fenomenului OZN este cel psihic. Urmatorul strat ar putea fi impactul cultural, insa stratul psihic este cel mai problematic. Fenomenele psihice sunt indeobste considerate marginale, iar comunitatea stiintifica nu este dispusa sa le examineze. Un exemplu este fenomenul poltergeist. El este - in opinia lui Davis - atasat intotdeauna fenomenului OZN. Anchetatorii care au studiat fenomenul OZN in anii '60 si '70 nu au luat in considerare catusi de putin acest unghi; ei au dat la o parte orice dovada a sa, din cauza ca nu se potrivea cu modelul la care ei se asteptau (extraterestri veniti de pe o alta planeta).
- Din pacate - spune astrofizicianul - nu acesta este adevarul. Ori de cate ori aveti OZN-uri, aveti si fenomene poltergeist asociate.
Mentionam ca prin poltergeist se intelege o presupusa manifestare a unei entitati imperceptibile: obiecte neinsufletite se pun in miscare, leviteaza, par a fi aruncate, chiar se autoincendiaza, se aud zgomote, cum ar fi ciocanituri, batai, lovituri, si, in anumite cazuri, se semnaleaza atacuri fizice asupra martorilor. Davis a fost unul dintre cercetatorii care au locuit la Skinwalker Ranch din Utah, o ferma cumparata de miliardarul Robert Bigelow pentru a cerceta, cu specialistii din Institutul National pentru Stiintele Descoperirii (NIDS), infiintat si finantat tot de el, presupusele manifestari paranormale care s-ar petrece acolo. In privinta numelui, pentru amerindienii Navajo, Skinwalker este o fiinta malefica, avand capacitatea de a poseda victima, de a se deghiza, ori de a se transforma intr-un animal. Se spunea ca, timp de peste 50 de ani, la aceasta ferma s-au petrecut evenimente bizare, de la disparitii si mutilari de vite, la obiecte zburatoare neidentificate, ori aparitia unor creaturi uriase, de pe alta lume, a unor obiecte invizibile care emit campuri capabile sa provoace panica intr-o turma de vite, globuri orbitoare de lumina cu manevrabilitate incredibila si consecinte letale s.a.m.d. Din pacate, in cativa ani, camerele de filmare si aparatele electronice de inregistrare nu au putut documenta nimic in privinta activitatilor paranormale despre care s-a vorbit. S-a spus ca probabil prezenta echipei NIDS a deranjat fenomenul si l-a facut sa se ascunda. Acest efect de timiditate este binecunoscut in cadrul fenomenelor paranormale in general: OZN-urile, aparitiile de tip bigfoot, telekinezia etc., se petrec intotdeauna suficient de discret pentru a impiedica anchetatorii sa obtina dovezi solide despre existenta lor. Putinele rezultate ale anchetei au fost descrise de cercetatorul Colm A. Kelleher Ph.D., participant la proiectul NIDS, si de jurnalistul George Knapp, in cartea Hunt for the Skinwalker: Science Confronts the Unexplained at a Remote Ranch in Utah aparuta in 2005.
Asa cum se raportase intr-un articol din Newsweek, programul OZN secret al Pentagonului a investigat conexiunea fenomenului poltergeist cu misterul nepamantean. Unul dintre cele mai bizare lucruri pe care Davis le-a spus in interviul radio de acum a fost ca un poltergeist l-a urmat cand s-a intors acasa de la ranch-ul Skinwalker. Si alti oficiali care au incercat sa investigheze fenomenul, precum si anchetatorii care lucrau alaturi de el, au adus acasa fenomene poltergeist. Este o parte a aspectului psihic al fenomenului OZN. Unii oameni sunt mai receptivi la acest lucru decat altii, a explicat Davis. Un alt aspect ar putea fi telepatia. Ea ar putea fi o componenta majora a modului in care ufonautii piloteaza navele neidentificate si ar putea implica stari de constiinta alterate si de manipulare ale realitatii. Toate acestea sunt lucrurile exotice care, indeobste, ii sperie atat pe fizicieni, cat si pe ufologi. Datele colectate la ranch arata ca fenomenele psihice, de tipul celor exemplificate mai sus, sunt o caracteristica cheie, fara de care nu poti studia fenomenul OZN. Davis spera ca se va obtine, din partea Congresului, finantarea acestor studii. Problema cu fenomenul poltergeist si altele psihice este ca ele sperie. Chiar si militari care au fost in situatii de lupta infricosatoare se tem de ele si refuza sa le abordeze.

Nu stim de unde provin OZN-urile

Cand i s-au adresat intrebarile mari, de pilda cele privind originea obiectelor neidentificate, Davis a explicat ca desi problema s-a incadrat in sfera de aplicare a programului, nu s-a gasit un raspuns la aceasta intrebare.
- Stim ce nu sunt: nu sunt facute de oameni; este imposibil. Nu sunt facute aici, dar nu stim de unde provin.
Hal Puthoff are o ipoteza, ipoteza ultra-terestra, conform careia vizitatorii ar putea fi un grup de hominizi evoluati care s-au desprins in trecutul indepartat de principala civilizatie umana. Acest fapt ar putea fi legat si de legenda Atlantidei. Dar el a reamintit ca aceasta este doar o ipoteza, la fel ca si ipoteza extraterestra ori ipoteza interdimensionala. Davis a precizat, inca o data, ca nu exista nicio conspiratie pentru a-i face pe toti sa creada ca arme americane secrete sunt de fapt OZN-uri.
- Ele nu sunt ale noastre!
Programul OZN nu a fost conceput nici pentru a ascunde un program secret de arme spatiale. Dar astrofizicianul a recunoscut ca Statele Unite au folosit OZN-uri false in operatii de culegere de informatii impotriva unui mare adversar strain, dar ele au fost, de fapt, elicoptere deghizate. Insa, dupa cate stia, acest lucru nu s-a mai intamplat din anii '60. In 2012, trebuia ca proiectul AATIP sa treaca la faza a doua, dar nu s-a mai aprobat finantarea ceruta. Deci nu a mai fost posibil sa se aduca experti prin contracte externe. De pilda, nu s-a mai putut pune problema examinarii unor esantioane de materiale, aparent provenind din OZN-uri. In cadrul Departamentului Apararii exista si mari probleme de comunicare. Acestea sunt motivele pentru care Davis isi punea speranta in noua initiativa: Academia To The Stars careia i s-au alaturat multi experti care au lucrat inainte la proiectul AATIP.