Realitatea.net informeaza: SOLSTITIUL DE IARNA 2017. Google are un Doodle special. Ce este solstitiul de iarna
SOLSTITIUL DE IARNA 2017, marcat de GOOGLE cu un DOODLE special. Ca in fiecare an, desi iarna meteorologica soseste inca de la 1 decembrie, inceputul iernii astronomice este marcat de un moment precis, cel al SOLSTITIULUI DE IARNA. SOLSTITIUL DE IARNA este legat de miscarea anuala aparenta a Soarelui pe sfera cereasca, ce reprezinta consecinta miscarii reale a Pamantului in jurul Soarelui. SOLSTITIUL DE IARNA 2017 a inceput la ora 18:28 de minute in ziua de 21 decembrie. Dupa cum este cunoscut, axa polilor Pamantului isi pastreaza (in prima aproximatie) directia fixa in spatiu, ea fiind inclinata cu 66 grade 33minute fata de planul orbitei terestre. Din acest motiv, Soarele parcurge in decurs de un an cercul sferei ceresti numit ecliptica, a carui inclinare fata de ecuatorul ceresc este de 23 grade 27 minute. La momentul SOLSTITIULUI DE IARNA Soarele se afla deci in emisfera australa a sferei ceresti, la distanta unghiulara maxima de 23 grade 27 minute sud fata de ecuator, el efectuand miscarea diurna in lungul cercului paralel cu ecuatorul ceresc, numit tropicul Capricornului. Aceasta explica, pentru latitudinile medii ale Terrei, inegalitatea zilelor si a noptilor, precum si succesiunea anotimpurilor. La data SOLSTITIULUI DE IARNA, Soarele rasare cu 23 grade 27 minute la sud de punctul cardinal est si apune tot cu acelasi unghi spre sud fata de punctul cardinal vest. La momentul amiezii el urca - tinand cont de latitudinea medie a tarii noastre, de 45 grade - la numai 21grade fata de orizont. In consecinta, la aceasta data, durata zilei are valoarea minima din an, de 8 ore si 50 minute, iar durata noptii are valoarea maxima, de 16 ore si 10 minute. Evident, in emisfera sudica a Pamantului fenomenul are loc invers, momentul respectiv marcand inceputul verii astronomice. Momentul SOLSTITIULUI DE IARNA, respectiv al inceputului iernii astronomice, are loc in jurul datei de 21 decembrie. Incepand de la aceasta data, pana la 21 iunie, durata zilelor va creste continuu, iar cea a noptilor va scadea in mod corespunzator, scrie Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu.

Sursa: Realitatea.net