www.libertatea.ro informeaza: Germania va legaliza cel de-al treilea sex pana la finalul anului 2018. Cea mai inalta instanta din aceasta tara a cerut ca cel de al treilea sex sa apara pe certificatele de nastere. Germania va deveni astfel prima tara din Europa care recunoaste oficial acest lucru, relateaza The Telegraph.
Curtea Constitutionala a Germaniei a cerut Camerei Deputatilor sa voteze pana la finalul lui 2018 legalizarea celui de-al treilea sex inregistrele de nasteri. Astfel, pe langa mentiunile masculin si feminin, vor fi introduse si optiuni precum inter, divers sau orice alta desemnare pozitiva a sexului.
Din mai 2013 si pana in prezent, rubrica referitoare la sex putea sa fie necompletata. Cazul unei persoane hermafrodite a dus insa la schimbarea acestei situatii. Mai precis, persoana nascuta in 1989 a fost inregistrata cu sexul feminin. Persoana a mers in fata instantei, insa Curtea federala de justitie a refuzat, in august 2016, sa recunoasca existenta juridica a unui al treilea sex.
Persoana nu a renuntat insa. Sprijinita de o asociatie care sustine recunoasterea celui de al treilea sex, ea a apelat atunci la cea mai cea mai inalta instanta a tarii, Curtea constitutionala. Ea a depus o plangere si le-a prezentat judecatorilor analize cromozomiale care dovedeau faptul ca nu este nici barbat, nici femeie. Astfel, cea mai inalta instanta a cerut legalizarea celui de al treilea sex pe certificatele de nastere.
Germania va deveni astfel prima tara din Europa care recunoaste oficial un al treilea gen.
In mai, Franta a respins mentiunea sex neutru, respingand cererea unei persoane nascute si fara penis, si fara vagin. Persoanele de sex neutru sunt deja recunoscute in documentele oficiale in tari precum Australia, Noua Zeelanda, India si Nepal.