MAGAZIN: Reincarnari? (Autor: DAN D. FARCAS)
Simona Misea (S.M.), o tanara psiholoaga din Bucuresti, mi-a adus in atentie un caz petrecut in acea zona misterioasa din Muntii Buzaului numita Tara Luanei. Interesata de latura transpersonala a psihologiei, in cadrul unui curs universitar, S.M. s-a supus unei regresii in vieti anterioare, folosind metoda DMP (Deep Memory Process), dezvoltata de Dr. Roger Woolger. In una dintre viziuni, care - dupa cate spunea - i-a schimbat radical modul de a privi viata, ea s-a vazut in pielea unui batran. Astfel, tanara mi-a relatat in august 2014:
- Totul a inceput prin a-mi privi pamantul sub picioare. Era un pamant afanat si uscat de arsita soarelui. Aveam o haina maro pe mine, ca din canepa. Un cordon era prins in sold. Barba era incalcita, la fel ca parul. Eram calugar, dar demult nu mai stateam la manastire. Casa mea era o chilie sapata in varf de munte, unde se putea ajunge doar cu scara. Ma intrebam cum sa urc acolo. Ma vad in mica mea chilie unde imi am si micul meu altar. Era un altar fara icoane, facut doar din lumanari si obiecte de lana. Multa lana. Ma uitam la mainile mele usor imbatranite si stiam ca am o abilitate de care multi se folosesc.

Un foc al imaginatiei?

- Nu era magie, ci altceva, dar nu stiam ce. Stiam ca oamenii din sat erau suparati pe mine pentru ca lucram cunecuratulÂ'. In scena urmatoare din viziunea mea am fost prins de localnici si aruncat intr-o groapa sapata de ei. Ma lovisera cu ceva, puternic, in spate si lesinasem, iar cand m-am trezit, pamantul din groapa imi intra in gura. Era acelasi pamant cald si afanat ce il simteam, la inceputul viziunii, sub propriile picioare. Un fior de groaza mi-a trecut prin tot corpul. Eram constient de ceea ce urma sa mi se intample. Constientizam ca acesta va fi sfarsitul, in timp ce satenii aruncau cu pamant peste mine. Am avut un sentiment de tradare, si nu fata de sateni, ci fata de acele forte Â'necurateÂ' care nu ma puteau salva. Groaza, multa groaza... panica... neputinta. In timp ce ma asfixiam, simteam o caldura imensa ce imi patrundea in tot corpul. Moartea inseamna groaza si libertate. Fara cruce, am fost lasat acolo pentru vecie.

S.M. spune ca tot acest episod a durat in jur de 45 de minute. Impresionata, si-a pus pe hartie trairile imediat ce a ajuns acasa, dar le-a dat uitarii la scurt timp dupa aceea, considerand ca au fost un joc al imaginatiei si al inconstientului. In 2013, pe la jumatatea lunii mai, a pornit intr-o scurta calatorie prin Muntii Buzaului. A ajuns la chilia lui Dionisie Torcatorul, un calugar care traise intr-o pestera la care se poate ajunge doar daca urci pe o scara inalta de vreo 4 metri. Asa cum spunea S.M.:
- Inauntru am avut o revelatie: am revazut chilia din viziunea mea. Totul era aproape identic. In stanga era un panou care descria destul de succint viata acelui calugar. Acea abilitate a mainilor pe care eu nu am putut-o identifica in viziune era aceea de a toarce lana. Oamenii din sat apelau la el pentru ca era un bun torcator. Imediat mi-am amintit de lana pe care o vazusem in viziune pe peretii chiliei. Un alt lucru semnificativ era acela ca Dionisie facea exorcizari, iar legatura s-a inchegat si mai puternic. Mi-am dat seama ca acesta ar putea fi motivul omorului. In ziua aceea am innoptat acolo, iar a doua zi au venit doi calugari din zona pentru a face slujba care se cuvenea sarbatorii respective. I-am oprit si i-am intrebat daca stiu unde este mormantul calugarului Dionisie. Mi-au raspuns ca nu se stie nimic de moartea sau mormantul lui. Era si putin probabil sa se stie dupa 500 de ani. Mi-au confirmat insa ca in zona fusese o manastire si ca este foarte probabil sa se fi retras aici.

Ulterior, S.M. a revenit cu precizari:
- In prima instanta (inainte de uciderea calugarului) am vazut o mica pajiste verde de unde pornea brusc si abrupt un fel de munte, nu prea inalt si destul de calcaros. Dupa moartea calugarului (cand spiritul sau salasluia inca prin zona) am putut viziona in ansamblu zona de sus. Era un peisaj inconjurat de munti, cu paduri, in mijlocul carora se afla o manastire. Coincide cu cel pe care l-am vazut in realitate. Pajistea si micul munte inca exista, doar ca acum au mai crescut copaci in zona. Este drept ca in viziunea mea muntele calcaros era ceva mai inalt si mai abrupt decat cel pe care l-am vazut eu ulterior.

Si inginerul M.G., al carui caz l-am expus in articolul de saptamana trecuta, isi amintea, cu lux de amanunte, moartea personajului in pielea caruia simtea ca s-a aflat, in doua cazuri de posibile vieti anterioare. Ca o concluzie la ambele cazuri, el afirma:
- Atunci cand mori, ti se deschide in sus un tunel la capatul caruia este un soare stralucitor cu raze de iubire - Dumnezeu. Si am plecat din corp, pe tunelul acela incantator. Este o mare fericire in moarte si un sentiment puternic de usurare.

In literatura ufologica a fost publicat un volum foarte mare de rememorari ale unor fragmente de vieti din trecut, care au fost interpretate ca reincarnari. Ele au fost aduse la lumina de regula prin regresie hipnotica, tehnica utilizata si in investigarea de rapiri OZN. Aceasta, dar si multe alte motive, nasc banuiala ca, in spatele tuturor acestor fenomene, la care le putem adauga pe cele folclorice si pe cele religioase, exista o textura unica de procese si, daca am examina doar separat componentele ansamblului, am putea pierde din vedere padurea din cauza copacilor. O multime de traditii ne asigura ca, dupa un timp, sufletele mortilor vor veni inapoi pe Pamant sa se reincarneze, incepand o noua viata intr-un nou corp, apoi, dupa moarte, intr-un al treilea s.a.m.d. Acest proces, numit si metempsihoza, este acceptat ca real in nenumarate traditii, tinand nu doar de religiile din India, in particular de religia budista, dar si de taoisti, confucianisti, zoroastrieni, de unele triburi amerindiene sau australiene s.a.m.d. In reincarnare credeau si druizii celti, pitagoreicii si orficii Greciei antice, mithraicii, maniheistii si, intr-o anumita masura, asa cum ne asigura Victor Kernbach, si vechii egipteni. Adepti ai reincarnarii erau chiar si ganditori precum Giordano Bruno, Campanella, Leibniz, Hume, Goethe, Benjamin Franklin, Lev Tolstoi si altii. In multe dintre credinte, se considera ca revenirile spiritului in materie fac parte dintr-un larg proces de instruire sau de purificare a acestuia.

Cateva cazuri ciudate

Religia crestina nu accepta oficial existenta reincarnarii, dar nici nu o neaga in mod explicit. Se pare ca scripturile canonice au fost epurate de orice aluzie la reincarnare, pe vremea imparatului Iustinian, care a convocat la Constantinopol, in anul 553, un conciliu, cerandu-i sa elimine din scripturi orice referire la reincarnare. Decizia a fost adoptata cu 42 de voturi contra 38, in conditiile in care o serie de patriarhi si arhiepiscopi n-au putut ajunge la timp, iar papa Vigiliu, care initial nu fusese de acord cu o astfel de decizie, a primit domiciliu fortat si va fi obligat mai tarziu de Iustinian sa semneze actul. Ce a determinat totusi o atat de larga sustinere a credintei in reincarnare, inclusiv in lumea crestina? La fel ca in cazurile de extracorporalitate ori de experienta mortii iminente, si in acest caz a existat un mare numar de istorii pentru care nu s-a gasit o alta explicatie. De pilda, se cunosc relativ multe cazuri de copii care afirmau ca-si aduc aminte ca intr-o alta viata au fost o anumita persoana, descriind evenimente, de regula dramatice, cu nume de oameni, de locuri, si alte detalii pe care nu aveau de unde sa le cunoasca, dar care, atunci cand au fost verificate, au fost confirmate intr-un mod surprinzator. Acestea nu sunt doar simple povesti din folclorul urban sau traditional, ci si cazuri studiate sistematic de cercetatori precum Ian P. Stevenson (1918-2007), profesor de psihiatrie la Universitatea din Virginia, la inceputul anilor 60. El a identificat, dupa unele surse, circa 3.000 de cazuri de pretinse reincarnari si s-a oprit asupra a 20 din ele, pe care le-a investigat personal, cu toata minutiozitatea, la fata locului, publicand rezultatele in 1966. 7 dintre aceste cazuri proveneau din India, 3 din Ceylon, 2 din Brazilia, 7 din Alaska si unul din Liban. Stevenson a descoperit ca cei in cauza isi aminteau, aparent, traume sau situatii speciale dintr-o alta viata. El insusi afirma, in concluzie, ca nu detine prin aceste rezultate dovada indubitabila a reincarnarii, dar fara indoiala cazurile dovedeau existenta unui fenomen care nu putea fi explicat doar prin coincidente, interpretari exagerate, ori inselatorii.