optimistul.com: Calarasiul prin ochii mei (4)
Cum amintirile imi dau ghiont sa zic ceva si de aniversarea anul acesta a 105 ani de la infiintarea primului cinematograf in Calarasi-cinema Codrat Marinescu in Septembrie 1911, pe strada Stirbei Voda (actuala 1 Decembrie 1918), pentru mai multa pozitionare in memorie asezandu-ma mai bine pe banca cu ochii inchisi in trecut, parca ma vad privind peste portilor metalice unul in carca altuia la scene din filmul ce rula in gradina de vara a cinematografului. Si daca tot sunt pe strada Stirbei Voda inca, sa-mi fie cu iertare plecarea din prezent, sa spun ceva de unicitatea cladirilor aflate pe vremuri pe aceasta strada celebra a orasului. Ehee! Barul Tic Tac fiind cel mai celebru, s-a prins toata lumea, nu? Am trecut tiptil pe langa apartamentul unde am crescut, nedorind sa-i trezesc din amorteala pe ai mei parinti care, daca ma vedeau, ma luau la un scurt interogatoriu despre cum trec prin zona si nu trec si pe la ei. Credeti c-am scapat? Nici gand! Mama era pe geamul de la bucatarie uitandu-se la oamenii ce treceau grabiti care incotro. Asa procedam si eu pe vremuri cand, copil sau tanar adolescent fiind, imi placea sa atarn pe geam privind lumea, natura, tot. Si pe el, pe batranul Palat Administrativ, azi Prefectura Calarasi, care este acolo de cand sunt eu pe pamant sau inaintea mea. Ma rog, cam de pe la 1895. Este prietenul meu pentru totdeauna. Implineste anul asta, o zic cu putina tristete in glas, acesta inca fiind intr-o etapa a modernizarii care nu se mai termina odata, 121 de ani observandu-se clar pe el hainele vechi atarnand inca in asteptarea primenirii. Odata cu vizita istoricului Nicolae Iorga din 26 Septembrie 1910, Palatul Administrativ a fost mentionat in comentariile lui ca fiind o cladire deosebit de frumoasa, care reproduce liniile, micsurate ale unuia din marile spitale bucurestene. Palatul este impresionant! O spun fara cea mai mica megalomanie locala in glas, iar pe cei care nu ma cred, ii astept la o tura de cladire si la un mic suc la cofetaria din apropiere. Cine nu si-a dorit vreodata sa conduca o masina de pompieri, sau, ma rog, doar sa stea la volan si sa strige nino, nino, cat il tineau amigdalele de tare? Asta doar pana primea dupa ceafa o palma de atentionare de la soldatul ce statea prin preajma cu teama de draciile pustiului. Cine nu si-ar fi dorit sa participe la intinderea/rularea unui furtun, greu al naibii, cu echipamentul din dotare doar in pantaloni scurti si in picioarele goale? Eram noi, copiii din cartier mai mereu asezati pe bordura din fata cladirii, asteptand ca un pompier mai de treaba sa treaca peste regulile militare si sa ne cheme inauntrul unitatii pentru a participa impreuna cu ei la activitatile de zi cu zi ale unor soldati. Cine nu si-ar fi dorit sa manance caise burta plina din livada crescuta in curtea cazarmii? Sau sa curete la cartofi? Viata, taticu! Cazarma Pompierilor, astazi sediul Arhivelor Nationale, fiind construita in 1897, este impunatoare in maretia ei si datorita celor 18 metri inaltime, fiind considerata in acele vremuri, cea mai inalta din oras. Impresionanta este si durata constructiei-trei luni. Cunoscand faptul ca anul acesta Cazarma Pompierilor aniverseaza 119 ani, deosebit de impozanta in arhitectura atat de diversificata a zonei, nu pot spune ca nu simt dezamagirea trecerii ei in rezerva dupa un lung si anevoios pe loc repaus. Parca ii statea mai bine plina de viata! Doar strada Pompierilor, pe a carei adresa este situata cladirea, ne mai aduce aminte de vremurile de mult apuse. In apropiere alt sarbatorit-65 de ani de la infiintarea Muzeului Dunarii de Jos (initial s-a numit Muzeul Raional). Mai ca mi-a venit intristarea pe chip revazand scene memorabile cu toti prietenii mei de la bloc luptand cu sabiile imprumutate cu bunavointa de tanti Gica, supraveghetorul de atunci al muzeului, ca frumoasa femeie era asa imi amintesc de ea. Doamne, ce ne mai alergam prin curtea muzeului cu ditamai romanele coifuri metalice pe capetele noastre mici de copii! Ce ne impuscam cu pistoalele alea uriase de Ludovici, inlocuitoare de drept si fara regrete a puscoacelor din teava moderne pe timpurile alea! Ce ne mai speriam de locul ala infiorator numit vampiric-podul muzeului! Il stiam pe de rost, pentru ca acolo era muzeul cartierului si al orasului de care eram indragostit. Apoi, as vrea sa va zic de bazinul de apa care este si acum semet printre blocuri. Turnul cum era denumit popular, construit in etape pana in 1915 impreuna cu uzina electrica astazi prezenta doar prin pozele istorice pastrate de pasionati. Bravo lor! Acel turn era locul de pe acoperisul caruia admiram orasul atunci cand ne ascundeam de parinti. Sus. Acolo stateam si noi linistiti, infulecand infometati din coltucele de paine, doar cerul si noi. Amintiri, amintiri printre nori.

Sursa: optimistul.com