optimistul.com: Calarasiul prin ochii mei (3)
Muzeul Municipal situat in cladirea fostei primarii de pe centru, astazi administrat de un tip cu amintiri de pe aceleasi holuri, l-am vizitat mai sa ma lase cu gura cascata minute bune in sir chiar si dupa ce parasisem incinta. Cum cred ca majoritatea locuitorilor orasului nu cunosc existenta muzeului, fac invitatia de a-l vizita fara discutie pentru a face cunostinta cu obiceiurile calarasenilor si modul lor de viata, trecand prin camera frizeriei, a familiei, prin magazinul cu de toate, pe la carciuma, scoala, prin camera personalitatilor si, nu un ultimul rand, prin biroul primarului. Iar daca o faceti, luati cu voi rude, cunostinte, prieteni si prieteni de pe facebook! Aveti incredere in mine! N-o sa plecati de acolo fara a ramane impresionati de obiectele expuse ca facand parte din istoria orasului. Nu stiu cati ii mai tineti minte pe cei doi soldati odata expusi prin curtea muzeului Dunarii de Jos sub toate vicisitudinile vremii, pe numele lor Huguenot si Ligueur, dar eu i-am regasit neschimbati dupa 35 de ani asezati pe cele doua laterale ale scarii ce duce la etajul fostei primarii. Stiti cum este, nu? Mi-au venit lacrimile in ochi instant mangaind metalul rece cu aceeasi vie amintire inca in minte, acceptand in sufletul meu salutul mut al statuetelor ce se pierdusera de tot in fiinta mea. Am intrat si in sala mare a primariei de la etaj, acolo unde un oarecare primar al orasului mi-a pus intrebarea aceea la care raspunsul asteptat este DA mereu. Astazi se organizeaza expozitii cu toate cele culturale. In Palatul Comunal amintirile se odihnesc pe langa zidurile care povestesc ca 130 de ani au trecut de la inceperea lucrarilor de construire. Am intrat in biroul primarului, unde doar buna cuviinta a mea nu m-a lasat sa ma asez pe scaun si sa strig in gura mare la secretara sa-mi aduca o cafea si documentele pe care le-as fi avut de semnat. Cred ca ar fi aparut de undeva daca insistam. N-am facut-o din respect pentru cei 101 primari pe care i-a avut Calarasiul de-a lungul timpului, mai destoinici sau incapabili in treburile gospodaresti, mai buni organizatori sau mai indiferenti, mai liberali sau mai comunisti, dar care, toti au fost ai nostri cu bune si rele in ale valtorilor timpului.
Documentele spun ca Eugen Cealic a fost primarul cu cele mai mari realizari. De fapt, el a fost, inainte de deveni primar, unul dintre liderii miscarii culturale din Calarasi, in anul 1926 infiintand, alaturi de alte personalitati locale, Universitatea Populara Ialomita. Ba mai mult, in anul 1932 a pus bazele celei mai citite gazete de provincie din Romania interbelica. Ziarul Pamantul. Avand trei mandate ca primar, el a dat orasului o baie publica, si-as zice ca o tin minte inca, a terminat hala din Piata Centrala unde si astazi doritorii isi pot cumpara cele trebuincioase bucatariei, a pavat strazi, a amenajat parcul de pe malul Borcei, acolo unde mi-am petrecut o mare parte din copilarie si adolescenta, a renovat Teatrul din Parc si a facut primele sondaje pentru alimentarea orasului cu apa din subteran. Datorita faptului ca primarul Cealic a ramas in posteritate ca fiind administratorul cel mai de seama al orasului, un alt primar i-a ridicat in 2005 un bust chiar langa vechiul edificiu. Da, am iesit din cladirea primariei cu impresia lucrului bine facut la purtator, dar, c-am uitat sa va zic, si cu monografia orasului pe care o luasem de acasa din curiozitatea de a cunoaste cat mai multe din istoria lui. Niciodata nu este tarziu in a-ti cunoaste locurile. M-am asezat pe o banca din parc citind, fara a reusi catusi de putin sa beau o gura de apa din sticla ce trona in apropierea mea facandu-mi cu aplomb un sac. M-am ridicat si-am baut-o toata dintr-o inghititura. Pai muream de sete cu totul interesat cap coada de informatii care mai de care mai benefice statutului meu de locuitor al Calarasiului. Mai ales ca, am dat de ceva cu adevarat util amintirilor mele ce privesc viata culturala a urbei. Asa scria acolo, asta va zic. Se spune ca, prezent la Calarasi in martie 1934, la invitatia subsectiei de conferinte a Uniunii Fundatiilor Regale pentru a conferentia despre Viata aventuroasa a Spatarului Nicolae Milescu, Mircea Eliade avea sa scrie :
- Am intalnit in Calarasi (si am intalnit apoi si in alte orase de provincie), oameni si fapte culturale a caror existenta nu mi-o puteam inchipui.
Asta si datorita faptului ca pe la 1903, cam 112 ani de la prima caramida pusa, s-a construit in Parcul Central o cladire atat de necesara manifestarilor cultural artistice din acele vremuri, Cazinoul, care, odata cu trecerea timpului si-a schimbat utilitatea in cinematograf. Cine nu stia cladirea aceea impresionanta numita Cinema Victoria? Ehee! Iar daca m-am nascut mai tarziu pierzand spectacolul sustinut in cladirea Cazinoului de Marea Trupa Lirica Romana de opera si opereta din Bucuresti, cu opereta in trei acte Vant de Primavara , nu pot spune acelasi lucru de nenumaratele filme vizionate in sala de cinema a cladirii din Parcul Central. Cine n-a vazut Lantul Amintirilor cu Yaadon ki baraat nikli hai aaj dil ke dwaareca melodie de pus pe rana acelor vremuri? Cine nu l-a vazut pe celebrul comic francez Louis de Funes in seria jandarmul face aia, si aialalta la fel? Sau cine nu s-a calcat pe bataturi dorind sa-l urmareasca pe comisarul Moldovan in actiune? Si pe Lascarica vaitandu-se de mama focului in difuzoare. Ce timpuri! Ce cladire! Ce ani!

Sursa: optimistul.com