Paradisul antic de la Pacuiul lui Soare (Autori: Doru COPOT si Mihai Razvan ROTARU)
Rare sunt locurile in lumea asta unde se poate spune ca esti in Paradis. Insula care adaposteste de mii de ani antica cetate Vicina este un astfel de loc, cunoscut si sub numele de Pacuiul lui Soare. Conform folclorului local, Soare a fost un cioban care a trait in vremuri demult apuse, pamantul (pacuiul) pe care acesta isi pastea turmele de mioare avand o frumusete iesita din comun, aidoma cu descrierile din basmele populare. Fiind atrasi in zona mai mult de istoria tumultuoasa a locurilor si mai ales de enigmaticele ziduri ale cetatii Vicina, nu aveam de unde sa stim ca ne vom confrunta cu socul unei revelatii fara precedent. An de an, echipe de arheologi din toata tara isi petrec verile in Dobrogea, zona cu cel mai mare potential arheologic din tara, dupa Ulpia Traiana Sarmisegetuza. Sapaturile arheologice efectuate in ultimii ani in cetatea bizantina situata pe ostrovul Pacuiul lui Soare, in zona de sud vest a Dobrogei, intre comuna Ostrov si localitatea Dervent, au condus la observatia ca asezarea cu caracter civil denumita Vicina dateaza inca din anul 971 d.H. si a dainuit pana la sfarsitul secolului al XI-lea, cand locuirea fost intrerupta timp de un veac si jumatate. Ultima oara, in istoria contemporana a Romaniei, numele cetatii Vicina a fost readus in fata opiniei publice in urma cu cativa ani, odata cu descoperirea unor structuri din lemn, bine conservate de apele Dunarii. Initial s-a crezut ca ele apartin unei corabii bizantine. Ehipa de arheologi bucuresteni ai Institutului de Arheologie Vasile Parvan, condusa la acea vreme de Oana Damian, facuse o descoperire senzationala. Din cauza secetei excesive, apele fluviului Dunarea au scazut sub cotele previzibile, scotand la iveala, odata cu portiuni de zid ale cetatii, necunoscute pana atunci arheologilor, si un fragment de constructie din lemn ce aducea cu un bord de corabie. Cercetarile ulterioare au demonstrat ca nu era vorba de o corabie bizantina, ci de o constructie menita sa protejeze impotriva eroziunii apei Dunarii unul din cheiurile portului comercial al cetatii Vicina. Chiar si asa indolenta autoritatilor de la acea vreme, completata si de vesnica lipsa de bani, a facut ca Dunarea sa-si ia inapoi vestigiul, inainte ca ea sa fie recuperata si conservata asa cum s-ar fi cuvenit.

Dunarea si-a luat inapoi cetatea

Sapaturile in interiorul cetatii Vicina au inceput cu multi ani inainte si au fost conduse de arheologul Grigore Polinic, initiatorul mai multor proiecte de sapaturi din Dobrogea, care a vizat acest loc inca din anul 1970. Treizeci de ani de munca grea a echipelor de arheologi in interiorul cetatii nu au reusit sa acopere decat aproximativ 5 procente din suprafata cunoscuta. Au fost efectuate excavatii, la lopata si spaclu, adanci de pana la 12 metri, menite sa elucideze misterul ingineriei antice in domeniul constructiilor de mari dimensiuni. Astfel, arheologii au putut elabora un studiu comparativ care viza metode de constructie pe terenurile instabile si nisipoase, unde inginerii din antichitate foloseau fundatii adanci in care infigeau, pentru ranforsari, piloni din trunchiuri masive de stejar. Peste acestea se asezau paturi de roca dura, dupa care porneau in sens piramidal constructia propriu-zisa a zidurilor uriase. Din punct de vedere ingineresc, Vicina este o minune a tehnicii antice. Din pacate, anul trecut precum si in primavara acestui ani, din cauza marilor inundatii ce au afectat intregul bazin al Dunarii, tot ostrovul Pacuiul lui Soare a fost acoperit de ape. Milioane de tone de aluviuni au fost aduse de apele involburate ale Dunarii si au fost depuse in cetate. Insula a fost scufundata sub apa, la doi metri adancime, timp de trei saptamani. Dupa retragerea apelor, cetatea a disparut din nou fiind inecata in namol si nisip. Doar cateva ziduri mai inalte au ramas martorele diluviului si poate singurele semne de reper ale Vicinei.

Ca in basmele cu zmei

Inundatiile care au distrus munca de treizeci de ani a arheologilor au transformat insula intr-un spatiu de poveste. Ostrovul se afla situat in lungime exact pe directia Nord-Sud. Nordul ostrovului, in care se afla si cetatea pare acum desprins din basmele cu zane si zmei. O plaja uluitor de frumoasa si de primitoare, strajuita la cateva zeci de metri de mal de o padure pe care apa Dunarii a modelat-o cu iscusinta, creand impresia unei imense draperii de dantela fina suspendata de trunchiurile copacilor. Soarele orbitor de vara amplifica senzatia unica a zonei. Nisipul plajei, de o finete nemaiintalnita, face ca mersul in picioarele goale sa para o levitatie continua. Plaja continua in apa Dunarii intr-un unghi atat de calm incat apa, incalzita de soare, nu poate fi mai buna de scaldat nicaieri. Linistea zonei este tulburata numai si numai de tipetele egretelor, cormoranilor, pelicanilor, al ratelor sau al altor salbaticiuni. Daca nordul apartine zanelor, sudul insulei este al zmeilor. Apa a lasat in urma mlastini infioratoare, duhori insuportabile si nisipuri miscatoare. Plopii, odinioara semeti, au ramas, dupa plecarea apelor, fapturi meschine, rasucite sub greutatea tulpinilor aeriene pline de mucegai. Picioarele se ingroapa in pasla matasii broastei, acum un covor alb, putred. Mistretii pandesc din desisuri, oamenii ar avea nevoie de macete ca sa razbeasca pana aici. Toate spun, intr-o limba neinteleasa ca acolo nu esti binevenit.