MAGAZIN Conexiunea folclorica a fenomenului OZN (Autor: DAN D. FARCAS)
Feomenul OZN (sau, mai corect, FENOMENELE AEROSPATIALE NEIDENTIFICATE) nu se margineste la globuri luminoase, la FARFURII ZBURATOARE, ori la rapiri extraterestre. Asa cum a observat, poate pentru prima data, inca din anii 1960, Jacques Vallee, exista o paralela demna de luat in seama intre fenomenul OZN modern si povestile folclorice despre zane, iele, spiridusi sau gnomi. Opinia lui Vallee e ca fenomenul OZN este peren si a fost inregistrat sistematic in memoria orala a colectivitatilor umane sub forma povestilor. El scria in volumul Passport to Magonia: From Folklore to Flying Saucers (1969):
- Oanumita putere, atribuita azi celor veniti cu farfuriile zburatoare, era pe vremuri proprietatea exclusiva a lumii zanelor, dar ocupantii OZN-urilor, la fel ca si ielele celor din vechime, nu sunt extraterestri. Ei sunt locuitorii unei alte realitati, o realitate paralela cu cea in care traim noi. Desigur, pentru cei ce tin la pacea mintii lor, cel mai simplu va fi sa nege realitatea tuturor acestor fapte.

Intre cer si pamant

Si John Mack (1929-2004, profesor de psihiatrie la Harvard) opina:
- Cei ce trec la ora actuala prin rapiri OZN continua o traditie amplu documentata de ascensiuni la Cer si de comunicare extraterestra.
John Mack il cita, in cartea sa Passport to the Cosmos (1999) pe Mircea Eliade, care scria, in 1957:
- Miturile arhaice din lumea intreaga vorbesc despre faptul ca in vremurile primordiale exista o vecinatate foarte apropiata intre Cer si Pamant. In illo tempore, zeii coborau pe Pamant, se amestecau cu oamenii, iar oamenii, la randul lor, puteau urca la Cer catarandu-se pe varful unui munte, intr-un copac sau pe o scara, ori luati in zbor de pasari.
Astfel de mituri se intalnesc peste tot, inclusiv la aborigenii australieni, la pigmei ori la eschimosi. John Mack a investigat astfel de traditii in Brazilia, Africa de Sud si la nativii americani din SUA. Si in Romania, intamplari inexplicabile, derulate de-a lungul secolelor, au nascut legende intrate in folclor. Dar astfel de intamplari se petrec aparent si in zilele noastre, in anumite locuri unde forte nevazute bantuie oamenii care trec pe acolo. Si, ceea ce este si mai interesant, exista chiar si marturii care pun in legatura incidentele de felul acesta cu observatii OZN. Un personaj prezent in mitologia si literatura timpurie romaneasca este Zburatorul. El ia de obicei forma unui flacau care coboara noaptea printre oameni, in casele acestora, chinuie fetele si femeile tinere. Femeia il vede pe Zburator ca fiind real, se trezeste din somn si este mereu cuprinsa de emotii puternice. Credintele populare prevad mai multe metode de protectie impotriva acestui personaj. In mod cert, el este varianta locala a ceea ce in antichitatea romana si in evul mediu european s-au numit INCUBUS si SUCCUBUS. Dar cele mai vechi mentiuni ale fenomenului stau probabil in mentiunea din Biblie:
- Fiii lui Dumnezeu, vazand ca fiicele oamenilor sunt frumoase si-au luat dintre ele sotii, care pe cine si-a ales. In zilele acelea erau pe Pamant uriasi, si chiar dupa aceea, cand fiii lui Dumnezeu au intrat la fiicele oamenilor si acestea le daruiau fii: acestia sunt uriasii din vechime, oamenii cei vestiti. (Facerea, 6; 2, 4).
Cartea lui Enoh (cap. VII-XI) este mai explicita. Ea spune ca fiicele pamantenilor erau gratioase si frumoase:
- Si atunci, cand ingerii, copiii Cerurilor, le-au vazut, s-au indragostit de ele si s-au gandit sa-si ia dintre ele neveste si sa faca cu ele copii.
Paralele se gasesc in multe cazuri de intalniri, cu tenta sexuala, cu entitati nepamantene. In folclorul romanesc, mult mai importante decat Zburatorul, dar si mult mai apropiate de fenomenul OZN in sensul clasic, sunt ielele, fapturi feminine supranaturale cu puteri magice si cu mare putere de seductie. Peste tot in Romania, ielele sunt imaginate ca femei tinere, imbracate in alb, despre care se crede ca ar aparea mai ales noaptea si ar face rau, in special barbatilor care au intrat in contact cu ele. In diferite zone ale tarii, ielele au denumiri diferite: soimane, vantoase, dragaice, frumoase, mandre, danse etc. Toate aceste denumiri sunt de fapt calificative politicoase, menite sa evite pronuntarea numelui real (care s-a si pierdut in timp), de teama ca nu cumva acestea, auzindu-se chemate, sa-si faca aparitia. Chiar si cuvantul iele inseamna, la origine, pur si simplu, ele, adica persoane de sex feminin. Istoricul Nicolae Densusianu (1846-1911) a adunat o multime de legende si credinte populare, printr-un numar impresionant de chestionare raspandite in toate regiunile locuite de romani. Conform acestora, ielele sunt duhuri cu chip de femeie, umbland noaptea, jucand si dansand. Pe locul unde trec nu mai creste iarba, ramane o potcoava de iarba rosie, ori se innegreste iarba in forma de cerc. Ielele vin pe sus cu lautari indeosebi cimpoieri, au lumanari aprinse si joaca in pom. Intalnind oameni ii poarta prin aer de raman neoameni pe viata. Dimitrie Cantemir, in catea sa Descriptio Moldaviae (1716), numea ielele nimfe ale aerului, indragostite cel mai des de tinerii mai frumosi. Cititorul familiarizat va descoperi in cele de mai sus similitudini izbitoare cu fenomenul OZN: aparitiile predilect nocturne, originea aeriana, rotirea luminoasa, cercul ars care ramane in iarba, atractia fata de sursele de apa, reziduurile pe care le lasa in urma lor, afectarea copacilor din jur, zgomotul insotitor ca de cimpoi, viteza fantastica de deplasare, rapirea unor oameni, dar si componenta sexuala, atat de prezenta in rapoartele recente ale rapirilor extraterestre, ori cea justitiara. Este putin probabil ca toate aceste detalii, prezente practic la toate popoarele, sa fie doar simple coincidente ori confabulatii nascute din teama fireasca de intuneric.

Rotocoale de foc

In arhivele ufologiei romanesti exista mai multe cazuri de intalniri cu entitati de tipul ielelor. Gabriel Tudor reda povestea unui tanar din comuna Prundu, care, in 1948, impreuna cu doi prieteni, s-au intalnit intr-o noapte cu niste rotocoale ca de foc invartindu-se prin aer. Cand s-au apropiat, au vazut 5 femei, inalte, slabe, cu parul lung si blond si imbracate in alb, horind tinandu-se de mana. Martorul spune ca cei doi prieteni s-au lasat atrasi in joc si ulterior ar fi fost gasiti morti. Tot Gabriel Tudor a gasit un plai al ielelor si in satul Valea Popii (jud. Arges, la 120 km nord-vest de Bucuresti). Aici, in padurea de pe dealul Nucet, au avut loc zeci de observatii de lumini stralucitoare, miscandu-se pe cer, noaptea. Si C.B. din Brasov mi-a relatat mai multe intamplari puse pe seama ielelor, petrecute in satul sau natal din Transilvania, Bogata Olteana (40 km nord-vest de Brasov). In cele ce urmeaza, voi rezuma doar doua dintre acestea. Prima este o veche legenda, transmisa din generatie in generatie. Un tigan care s-a stabilit aici, la marginea satului, era poreclit Graurul, fiind un foarte bun lautar. Tineretul se aduna adesea in casa lui sa se distreze ascultandu-i muzica. La un moment dat, s-a aflat ca el ar sti Cantecul soimaielor, iar tinerii l-au rugat sa li-l cante. La inceput Graurul a refuzat, spunand ca se teme de razbunarea ielelor pentru divulgarea melodiei secrete. In cele din urma insa a cedat. Usa a fost incuiata, iar tiganul inconjurat de curiosi. Dar nici n-a atins bine coarda cu arcusul ca o forta nevazuta a deschis usa brusc, iar pe feciorii care tineau de usa i-a aruncat pe jos. Graurul a fost rapit fulgerator si a fost gasit abia dupa vreo trei zile; devenise inchis, rezervat si tacut. Al doilea caz s-a petrecut prin anii 1920. Localnicul Onea, pe drum spre un izvor, a fost tavalit printre brazi si apoi luat pe sus. Un vecin voinic, venind pe cararea dinspre sat, l-a vazut si l-a prins de picioare. Spunea ca a fost si el tarat, pana a reusit sa-l opreasca, dar n-a vazut pe nimeni altcineva in afara de Onea. L-a luat in spate si l-a dus acasa ca mort. Lumea spunea ca a fost luat de soimane. Nici dupa ce un grup de preoti i-a facut maslu nu s-a putut ridica. Si-a revenit abia dupa vreo 6 luni, dar n-a mai fost ca inainte. In schimb invatase sa cante din fluier. C.B. mai spunea ca Onea, atunci deja in varsta, i-a povestit odata ca, in acel incident, a venit spre el un grup dens de scantei, ca un roi de albine, care l-a izbit de pamant si l-a tavalit printre brazi. Apoi s-a vazut inconjurat de ochi foarte stralucitori de toate culorile. Dupa aceea, nu-si mai amintea nimic.

(Sursa: revistamagazin.ro)