MAGAZIN: Intalniri la Balea Lac si in Muntii Ciucas (Autor: DAN D. FARCAS)
Pe 23 septembrie, 1978, la miezul noptii, doi tehnicieni de la statia de sus a telefericului de la Balea Lac au fost treziti de o lumina circulara rosiatica, vizibila prin ceata deasa si ocupand intregul camp vizual. Martorii au spus ca a fost ceva la aproximativ 5-10 metri de fereastra lor. Era o liniste perfecta. Initial au crezut ca a luat foc cabana principala, dar aceasta presupunere a fost eliminata in curand, atunci cand lumina a disparut brusc. Intr-o baraca de lemn cu etaj, nu departe de telecabina, erau cazati niste soldati (intre 12 si 20, dupa diverse surse), neinarmati, adusi pentru a lucra pe un santier. Pe la aceeasi ora, fruntasul Ioan Dorr a iesit dintr-un dormitor al baracii, ca sa bea putina apa. Pe drumul catre robinetul aflat la coltul cladirii, a reperat, la doar 6-8 metri distanta de el, o silueta intunecata, nemiscata, inalta de vreo 1,90-2,00 metri, iluminata insuficient de becul aflat deasupra usii. Militarul nu a putut distinge prea multe detalii, inclusiv din cauza cetii. A strigat: Cine-i acolo?, dar nu a primit raspuns. Prin urmare, si-a spus ca ar fi mai bine sa se intoarca inapoi in baraca. 5 minute mai tarziu, aratarea era inca acolo, mai aproape de peretele cladirii; dar, dupa alte 10 minute, disparuse.

O silueta misterioasa

In seara urmatoare, cerul era senin si nu era nici ceata. In jurul orei 21:45, in fata baracii, sergentul Ion Radu le-a atras atentia soldatilor Dorr si Vulpe asupra faptului ca, pe o movila, acoperita de zapada, aflata la vreo 15-20 de metri, se vedea o silueta intunecata. Inaltimea sa a fost estimata la 2,5 metri, prin comparatie cu un rezervor de motorina de 2 metri, aflat alaturi. Dorr a a declarat ca silueta era ca un astronaut care facea miscari lente. Alti martori au spus ca avea maini cu gheare lungi. Intre timp, soldatii dintr-un alt dormitor au inceput sa strige ca cineva le-a deschis obloanele ferestrelor. Or, inchizatoarele obloanelor se aflau la 2,5 metri de sol si fusesera asigurate cu sarma rasucita cu patentul si cu un lant transversal, pentru a nu fi deschise de vant. Alti militari au inceput sa arunce cu pietre spre silueta care intre timp se deplasase pe ridicatura de pamant. La un moment dat, sergentul Radu, apucand un ciomag, s-a indreptat intr-acolo, strigand spre soldatii D. Sibu si Gh. Stan sa-l urmeze. Ajuns la 1-1,5 metri de aratare, Radu a ridicat ciomagul s-o loveasca. S-a auzit atunci un suflu ca de tigru, iar sergentul a cazut pe spate, in zapada, cu bratele desfacute, cu capul spre vale. Ceilalti doi, aflati la 3-4 metri, au ramas cateva secunde paralizati. Entitatea l-a examinat pe sergent, apoi a disparut, parca plutind, in salturi laterale. Alti doi martori au vazut scena ceva mai de departe. Unul dintre ei spunea:
- Entitatea se deplasa ca un om care merge pe apa, aplecandu-se mult intr-o parte si in alta, dar nu ca un urs sau alt animal, ca am vazut ursi destui. Parca plutea, cand pe un picior, cand pe celalalt.
Cei doi soldati si-au venit in fire rapid, au mers la sergent si, cu ajutorul altor doi camarazi, l-au dus in cabana. Era inconstient, dar nu-si desclesta mana de pe ciomag. Si-a revenit in simtiri abia dupa 10 minute de stradanii de resus-citare. Nu-si amintea nimic. In acest timp, alti 5 militari au vazut, deasupra solului, pe locul in care fusese umbra, o coronita de lumini cu diametrul de circa o jumatate de metru. 4 lumini erau mai mici, iar alte 4 mai mari, cam de marimea unui ou, care dansau in cerc si sareau dintr-o parte in alta. Militarii s-au baricadat intr-una dintre camere. Peste circa o ora si jumatate, au auzit cum cineva zgaria obloanele de la fereastra. Doi martori au declarat ca au deslusit o voce groasa care aparent a pronuntat cuvintele:
- Sergend, sergend.
A urmat pentru toti o noapte alba. A doua zi dimineata, au observat zgarieturi adanci pe obloanele care fusesera vopsite cu numai 2-3 zile in urma. In locul unde Ion Radu fusese doborat, nu se vedea nicio alta urma in zapada, in afara de a sa. Militarii, cu exceptia sergentului si a unui caporal, au fost atat de inspaimantati incat, spunand ca refuza sa mai stea inca o noapte in baraca, au coborat la Balea Cascada, de unde s-au intors pe 26 septembrie, impreuna cu un ofiter inarmat, care a ramas cu ei cateva zile dupa aceea. Dupa mai multi ani, sergentul Ion Radu a confirmat lui Calin Turcu evenimentele, precizand ca in baraca au fost 20 de militari, iar entitatea a fost ca un tub gros de metal cu un diametru mai mare de 50 de centimetri, fara alte caracteristici, dar nu a fost cu mult mai inalt decat el. Soldatii fusesera ingroziti, printre altele, si pentru ca entitatea nu a lasat nicio urma pe sol. Aproximativ 2 luni dupa eveniment, o comisie de investigatori militari au venit la fata locului. Ei au ajuns la concluzia urmatoare:
- A fost un fenomen de electrizare, sau de magnetizare, a aerului, care a provocat un soc electric, capabil sa-l doboare pe sergent.
Ion Radu si-a insusit aceasta explicatie.
O alta intalnire de gradul III a fost aceea relatata lui Calin Turcu si apoi lui Gabriel Tudor de Cornel Alexandru Olteanu, un gospodar din comuna Izvoarele din jud. Prahova. Prin octombrie 1979, plecase, dupa o ploaie, sa culeaga bureti de padure in muntii Ciucas. Si-a lasat motocicleta unde se termina carosabilul si s-a angajat pe poteca ce urca pe Valea Berii, inaintand catre Fantana lui Ioan, unde isi are izvorul raul Teleajen. La un moment dat, a vazut, cam la 100 de metri in fata sa, intr-un soi de poienita, sub o stanca inalta, un obiect cenusiu, care i s-a parut, pentru un moment, ca ar putea fi un automobil. Dar un automobil nu avea cum sa ajunga aici. Curios, s-a apropiat si a vazut ca obiectul era un disc de metal, cu o turela in mijloc, ca la tanc.
- Era rotund, cenusiu si nu depasea 3-4 m in diametru. Se sprijinea pe 3 sau 4 picioare.
Langa obiect, doi omuleti mestereau ceva. Pareau a fi niste copii de circa 1,20-1,30 metri inaltime, aveau capetele mari si rotunde, chele complet, iar pielea lor era galben-murdara, parca se manjisera cu cenusa pe fata.
- Aveau ochii foarte mari, ca de pisica si un cap de doua ori mai mare decat al unui om. Nasul era mic si parca turtit, iar gura abia se vedea.
Martorul nu si-a dat seama daca aveau sau nu buze:
- La trup erau firavi, ca niste copii pricajiti, aveau mainile lungi, pana la genunchi, si subtiri, ca niste bete. Erau imbracati intr-un fel de combinezon dintr-o singura bucata.

Fiinte subtiri ca niste bete

Asa cum relata Olteanu:
- Cred ca mai aveam, pana la ei, vreo douazeci de metri, cand unul s-a rasucit, m-a observat si, imediat dupa ce m-a vazut, s-a intors si celalalt cu fata. Cand m-am uitat la ochii lor, nu stiu ce naiba s-a petrecut cu mine, dar nu m-am mai putut misca. Am ramas acolo, intepenit, desi vroiam din tot sufletul sa ma clintesc din loc. Parca fusesem legat fedeles, asa ma simteam, nici limba in gura nu puteam s-o mai misc, necum mainile sau picioarele, desi eram perfect constient. Unul dintre omuleti a vrut sa vina catre mine, insa celalalt l-a apucat cu bratul de sold, s-a uitat la el, si asta s-a razgandit. Au facut repede stanga-mprejur, s-au cocotat, pe o scara mica, in farfuria zburatoare, apoi scara a culisat si s-a ridicat in sus, ca un fel de usa, si, intr-o clipita, nici nu se mai cunostea unde fusese, ziceai ca-i tot un perete. In secunda urmatoare, s-au aprins niste lumini albe, ca un brau in jurul farfuriei zburatoare si faceau ca girofarurile de la masinile politiei. Zgomot, insa, nu se auzea absolut deloc. Si, cat am clipit eu din ochi de cinci-sase ori, dracovenia asta s-a ridicat de la pamant si s-a inaltat in vazduh cu o viteza mare de tot, ca n-am mai vazut niciodata asa ceva. In tot acest timp, eu tot acolo stateam, eram constient, dar nu ma puteam clinti! si cand s-a ridicat, prima data s-a aplecat asa, intr-o parte, si a luat-o printre pomi, si va spun, pe cinstea mea, ca pe unde mergea, se indoiau copacii inaintea ei de ziceai ca-i uragan! Brazi si stejari cat omul de grosi se indoiau ca surcelele, sa se rupa, nu alta. In mai putin de un minut, din masinaria aia uriasa abia de mai zaream un punct luminos, alb, pe cer, pierzandu-se in departare, spre munti. Imediat ce a disparut, mi-am dat seama ca pot sa ma misc. Am si fugit acolo unde fusese, dar nu am mai gasit, pe pamant, decat o pata galbuie, atat doar! Cand am revenit acolo, in anii care au urmat, am constatat ca nu se mai cunostea nicio urma.