MAGAZIN: O intalnire de gradul III in 1939 (Autor: DAN D. FARCAS)
Pe George Parvu, doctor in geologie, din Bucuresti, il cunosc din 2015 si nu am motive sa ma indoiesc de sinceritatea lui. Asa cum a relatat el, in mai multe randuri, intr-o dimineata cu soare stralucitor, pe la inceputul lunii august 1939, cand avea 9 ani, iesise, impreuna cu patru colegi de scoala primara, pe izlazul comunei sale natale, Armasesti, judetul Ialomita. Stand culcati pe spate si privind cerul, unul dintre copii a atras atentia asupra unei stelute, de dimensiunea Luceafarului, care se juca pe cer, urcand, coborand si fugind in zigzag. Apoi aparitia, de parca i-ar fi localizat, le-a dat ocol de cateva ori, dupa care a coborat spre ei. Pe masura ce se apropia, crestea in volum si devenea tot mai stralucitoare. La altitudinea de circa 70-80 de metri, s-a oprit, stationand in aer fara zgomot. Brusc si-a pierdut luminozitatea, devenind mata si de culoarea aramei. In partea inferioara, expusa privirilor, obiectul avea o scobitura, o denivelare circulara spre interior. Doi dintre copii s-au speriat si au fugit, ascunzandu-se in spatele ghizdului unei fantani. Ceilalti, printre care era si George Parvu, s-au ridicat in picioare si, tinandu-se strans de maini, priveau uimiti aparitia. Asa cum relata martorul:
- In cele din urma, s-a lasat pe pamant, la 40-50 de metri fata de noi, forma sa era aproximativ ovala, ca o lalea cu petalele inchise. Dupa aprecierile mele de atunci, obiectul avea cam 5 metri inaltime si 3 metri (poate putin mai mult) in diametru. La baza, de la contactul cu solul in sus, pe o inaltime de circa 30 cm, avea un fel de aripioare curbate, ca paletele de la morile de apa.

O lalea cu petale inchise

Dupa ce s-a asezat foarte lent pe sol, din lalea s-a desprins o trapa, pe care au iesit doi omuleti supli, imbracati in niste costume de scafandru, colorate in gri, mulate perfect pe corp. Martorul a apreciat:
- Erau mai inalti decat noi copiii cu un cap de om, cam de 1,30-1,35 metri. De pe trapa, omuletii au sarit sprinten pe sol, l-au examinat cu atentie, apoi au venit spre copii, unul langa altul, asa cum mergem si noi oamenii. Picioarele lor se articulau la fel ca ale noastre, iar mainile si le miscau pe langa corp la fel ca noi. Unul dintre ei tinea in mana un fel de baston scurt, asa cum este acum bastonul politistilor, numai ca era mult mai gros. Celalalt tinea un fel de aparat dreptunghiular, de dimensiuni ceva mai mari. Si copiii au pornit spre vizitatori:
- Cand erau cam la 7 metri, omuletul care avea bastonul in mana l-a ridicat la orizontala si l-a indreptat spre noi, fara sa lase impresia ca ne ameninta. Din acel moment nu am mai putut inainta, deoarece in fata noastra s-a ridicat un fel de zid invizibil, tare ca de caramida. Dadeam cu piciorul in gol si loveam ceva tare, invizibil. Am avut impresia ca omuletii se distrau pe seama noastra. Vizitatorii au privit spre noi, copiii, cateva clipe, dupa care ne-au salutat aplecandu-si capetele inainte, pana la brau, cam la modul in care saluta japonezii. Apoi s-au intors, in vreme ce omuletul cu aparatul ca un reportofon soptea continuu ceva in el. Mergeau unul langa altul, ca doi soldati. Cand au ajuns la nava, au sarit pe trapa, au intrat, iar aceasta s-a inchis imediat in urma lor. Nava a decolat, pastrand culoarea mata, pana la o altitudine de 70-80 de metri. Aici, s-a aprins ca un bec, a devenit aproape incandescenta si a tasnit spre cer ca o sageata aprinsa, fara sa produca zgomot sau flacari. Asa cum scrie martorul:
- Disparitia navei mi-a creat o stare de regret, simtind un gol launtric, pentru ca a plecat fara sa ne intrebe sau sa ne spuna ceva.
Ramasi singuri, copiii s-au repezit spre locul unde stationase monstrul zburator. Aici, pe o suprafata circulara cu diametrul de circa doi metri, iarba, desi neafectata, avea o culoare mai galbuie. Dupa doi ani, pe locul aterizarii pamantul era crapat si aspru. Ulterior, cand acolo s-a semanat grau, spicele erau mai scurte, desi la fel de bogate. Cei 3 copii, ametiti si uluiti de strania intamplare, au plecat in graba spre casele lor. George s-a hotarat sa mearga la tatal sau, care lucra la statia de cale ferata Armasesti, ca achizitor de cereale. De la islaz si pana la statie erau circa 2,5 kilometri. Martorul crede ca i-a parcurs, alergand, in opt-noua minute. Spune ca simtea atata energie in sine ca nu se mai recunostea. Nu putea sta linistit nicio clipa, vibra din tot corpul. Tatal, cand l-a vazut, a incercat sa-l mangaie pe cap, dar si-a retras repede mana, intepat de parca luase un fir electric in mana. George i-a povestit in amanunt ce s-a intamplat pe islaz. In drum spre casa, s-a intalnit cu preotul si i-a relatat experienta avuta. Acesta a incercat sa-i sugereze ca a vazut doi ingeri, propunandu-i sa povesteasca intamplarea duminica, la slujba, in aceasta cheie. Baiatul nu a acceptat, deoarece nu voia sa minta.Prietenii lui George se numeau Fanica si Marcel. Intrucat nici mamei nu-i venea sa creada, i-a propus, ca sa vada ca nu minte, sa mearga impreuna la Fanica. Acesta locuia pe aceeasi ulita cu ei. Dar cand au ajuns acolo, l-au gasit pe baiat inert, cu capul in bratele mamei lui. Abia a putut ingaima cateva cuvinte. La scurt timp dupa aceasta a si murit. George povesteste ca de aici a rupt-o la fuga spre Marcel, celalalt martor ocular, care locuia la capatul satului. Cand a ajuns la el si a intrat in camera, l-a gasit cu capul aplecat asupra unui lighean. Asa cum scria George:
- Mama lui il tinea, strans de cap: vomase si fierea verde din stomac si bila.
Totusi, dintr-un impuls intuitiv, l-a luat de mana, l-a tras dupa el si, asa cum era, l-a fortat sa fuga. Au fugit impreuna cam doi kilometri, apoi s-au oprit. Intr-un mod incredibil, acum Marcel se simtea mai bine. S-au intors tot in fuga, dupa care raul i-a trecut. George Parvu atribuie dramaticele urmari ale intalnirii, energiei pe care ar fi acumulat-o de la nepamanteni si pe care au pastrat-o in corpul lor fara sa o consume, fara sa o transforme intr-un lucru mecanic, afectand indeosebi inima, plamanii si ficatul care, fiind neobisnuite cu o asemenea supraincarcare energetica, au generat disfunctii fatale organismului. El a adaugat:
- Daca eu nu as fi alergat pe distante mari, poate ca as fi suferit aceleasi crize.

Amnezii trecatoare

Ceilalti doi copii, cei care s-au ascuns dupa ghizdul fantanii, ulterior nu isi mai aminteau decat scene vagi, crampeie de eveniment, ca si cum ar fi devenit amnezici. George Parvu scrie ca, peste 5 ani, pe 10 august 1944, s-a intalnit din nou cu ciudata aparitie, intr-un loc mai departe de sat, unde dormea intr-un prepeleac, pentru a pazi un lot cu struguri timpurii. Noaptea a vazut o steluta care efectua un joc in zigzag, urcand si coborand. Steluta i-a dat tarcoale, la o distanta nu mai mica de 150 de metri, dupa care s-a departat. A reaparut a doua zi, cat un butoi de 500 de litri, luminos. De frica, George s-a ascuns, cateva minute, impreuna cu cainele sau, intr-un lan de porumb. Obiectul, dupa ce a efectuat cateva cercuri stranse, s-a urcat brusc spre cer, ca o sageata aprinsa. Peste un timp, a auzit iar zgomotul facut de OZN, acelasi cu al celui vazut in 1939.
- Acest zgomot nu l-am uitat niciodata, asa ceva nu se uita, a zis George.
Din nou, a incercat sa se ascunda. Obiectul s-a apropiat, a efectuat cateva cercuri, dupa care s-a departat. O a treia intalnire a avut loc in luna august 1949, intr-o poienita din Padurea Sarata, aflata in apropierea hotarului de vest al comunei Armasesti. Intr-un moment de cumpana, cand avea mari probleme cu conditiile cerute de regim pentru a fi admis la facultate, a vazut deasupra sa, plimbandu-se si leganandu-se in aer un fel de geamandura uriasa de forma ovala, ca o lalea inchisa, care, la capatul gros avea o scobitura concava, ca un lighean imens, pe fundul caruia era fixat un fel de hublou, de data aceasta puternic luminat, ca oglinda reflector a unei lanterne. I s-a parut atunci ca obiectul l-a incurajat. A vazut din nou un OZN in vara anului 1954, in plin centrul Bucurestiului. De acum George Parvu absolvise facultatea si lucra la un institut de cercetari geologice. Era impreuna cu un numar mare de martori care au urmarit, cu totii, o aparitie luminoasa, care se strecura printre blocuri, deasupra strazii Edgar Quinet, intre Universitate si blocul Dunarea. Avea dimensiunile unui ceaun enorm, a executat cateva miscari in zigzag, dupa care a disparut, urcand spre cer cu o viteza fantastica.