MAGAZIN: CERCUL STIINTIFIC OZN din 1971 (Autor: DAN D. FARCAS)
In perioada de dupa 1968, ufologia din Romania a fost puternic influentata de personalitatea lui Ion Hobana (1931-2011). Scriitor, jurnalist, redactor, critic literar, eseist, teoretician al literaturii de anticipatie, cunoscator al mai multor limbi de larga circulatie, el a ocupat pozitii oficiale care i-au facilitat relatii bune cu scriitori si critici din Occident, intr-o perioada in care astfel de relatii erau rare si dificile. Prin aceste relatii a avut acces si la carti bine documentate, despre problematica OZN, care l-au ajutat sa inteleaga ca fenomenul este mai serios decat pare si ca politica strutului fata de el nu este deloc inteleapta. Intr-un interviu dat in 2010, Ion Hobana declara ca sunt doua tipuri de argumente pentru care a luat si ia si in continuare in serios studiul fenomenelor aerospatiale neidentificate:
- In primul rand, exista marturiile unor oameni cu inalta calificare in domeniile lor â€" piloti militari si civili, astronauti, ingineri, oameni de stiinta - care au facut comentarii ample. Opiniile acestor persoane nu pot fi respinse cu un zambet ironic. In al doilea rand, trebuie sa ne raportam la marturii fizice pe care le detinem: inregistrari radar, care nu pot fi contestate, inregistrari realizate cualte instrumente, urme pe sol etc. De exemplu, eu cred ca relatarile astronautilor, atat rusi si americani, au convins multi oameni ca fenomenul este real,chiar daca nu avem inca nici o certitudine in ceea ce priveste originea si natura acesteia, exista mai multe teorii, dar, dinpacate, toate se bazeaza deocamdata, doar pe supozitii. Nu avem dovezi care sa demonstreze in mod clar ca aceste obiecte neidentificate sunt extraterestre. Aceasta este cea mai simpla explicatie.
Exista o cantitate uriasa de informatii in acest sens, mai ales acum, de cand s-au declasificat o multime de dosare oficiale, in majoritate militare, in tari precum Anglia, Franta, Brazilia, Argentina, Noua Zeelanda s.a.m.d.

Val de OZN-uri

Ion Hobana a inteles imediat importanta cazurilor din valul OZN din 1968, si, ca urmare, a participat activ la popularizarea acestora. Contextul a fost favorabil deoarece subiectul era tabu in alte tari din lagarul socialist, dar, in 1968, regimul Ceausescu voia sa demonstreze lumii intregi ca atitudinea autoritatilor romane este diferita. In 1969, a fost tradusa si publicata in limba romana prima carte despre OZN-uri: FARFURIILE ZBURATOARE - O CHESTIUNE SERIOASA (Flying Saucers - Serious Business, 1966) de Frank Edwards, care a devenit un bestseller. Ion Hobana, care a desfasurat intre timp o ampla actiune de culegere a unor marturii, a scris si el, impreuna cu Julien Weverbergh din Belgia, o carte intitulata: OZN: O SFIDARE PENTRU RATIUNEA UMANA, aparuta in 1971. Cei doi vor publica apoi, in 1972, in Olanda, lucrarea UFO'S IN OOST EN WEST (OZN-uri in Est si in Vest), aparuta in doua volume, dintre care volumul dedicat cazurilor din Uniunea Sovietica si Europa de Est a fost reeditat in engleza, in 1974, la editura Souvenir Press din Londra, cu titlul comercial: UFO'S FROM BEHIND THE IRON CURTAIN (OZN-uri de dincolo de cortina de fier), fiind tradus prompt si in franceza si spaniola. Impactul cartii a fost deosebit, deoarece a adus una dintre cele mai timpurii dovezi ca OZN-urile nu sunt doar o legenda urbana, specifica pentru societatea tehnologica occidentala, ci un fenomen care se regaseste chiar siin medii atat de strict controlate ca tarile cu regimuri comuniste. Datorita deschiderii oferite, volumul este apreciat in intreaga lume chiar si astazi. De pilda, ufologul rus Boris Surinov,deplangand minciunile care prolifereaza privind fenomenul OZN din Rusia, scria ca:
- Exista doar 2 carti in limba engleza cu capitole in care ufologia rusa este prezentata suficient de corect. Prima este traducerea engleza a cartii scrisa de prietenul meu Ion Hobana si de Julien Weverbergh. Ion Hobana este cinstit, el respecta comunitatea ufologilor si cititorii in general, si cunoaste limba rusa suficient de bine pentru a evita capcanele sipovestile fantastice raspandite de multi jurnalisti si de asa-numiti ufologi.
Julien Weverbergh a avut el insusi o observatie OZN in Romania. El scrie ca, in noaptea de 13 spre 14 decembrie 1970, cand era la Bucuresti, a fost trezit, la ora 01:30, la fel ca si sotia sa, de o puternica lumina rosiatica pe cer. Sotia s-a repezit nelinistita spre camera vecina, care dadea spre strada, unde dormea mama ei, in timp ce martorul deschidea grabit storurile de la fereastra camerei lor. Sursa luminoasa se afla undeva in dreapta, nemiscata si ascunsa de zidurile unui imobil. S-a auzit un zgomot pulsant - ca un fel de bazait in urechea martorului - iar lumina rosiatica devenea din ce in ce mai alba. Chemat de sotie si de mama acesteia, a gasit camera alaturata scaldata intr-o lumina de un alb intens. Aceasta lumina s-a stins insa subit inainte de a ajunge el la fereastra. Se gaseau la primul etaj si afara, in stanga lor, in centrul unui mic scuar, se afla parcat un autocar. Cele doua femei au povestit ca au vazut exact deasupra autocarului, o sfera care pulsa in culori alb-albastrui dar care, la un moment dat, a disparut brusc. Durata totala a observatiei a fost intre 8 si 10 secunde. Distanta dintre fenomen si martori a fost de cca. 80 metri.
In conditiile create, Ion Hobana a luat in 1971 initiativa organizarii, la Casa de Cultura a Studentilor din Bucuresti, unui CERC STIINTIFIC OZN, care a atras, timp de cativa ani, un numar mare de tineri precum si specialisti interesati in studiul fenomenului, multi din mediul universitar. Ei au efectuat cercetari de teren cu privirela cazurile raportate, au arhivat rapoarte privind cazurile semnalate si au organizat informari si intalniri cu marele public. In interviul acordat in 2010, Hobana a declarat:
- Succesul acestui cerc este greu de crezut astazi. La sedintele publice au participat sute de studenti si alte persoane. Am calatorit in diferite orase, fiind primiti cu caldura peste tot. Interesul fata de fenomenul OZN a atins atunci apogeul. Este adevarat ca nu erauatat de multe carti si emisiuni de televiziune dedicate, asa cum au existat dupa 1990; cei interesati prefera astazi aceste modalitati de a-si satisface curiozitatea, mai degraba decat o implicare activa. Activitatea cercului nu a fost supusa unor interventii sau obstructii din partea autoritatilor; au considerat, probabil, ca nu dauneaza imperativelor ideologice ale vremii. Pe dealta parte, era de preferat ca studentii si publicul larg sa-siconcentreze atentia asupra unor astfel de teme inofensive. Cat despre mine, am publicat zeci de articole si am participat la dezbateri radio si de televiziune, fara nicio opreliste.

Cazul din Valea Plopului

Un caz tipic, implicand CERCUL STIINTIFIC OZN, a fost cel din Valea Plopului. Intr-una dintre nopti, intre 2 si 6 septembrie 1972, imediat dupa miezul noptii, in satul Valea Plopului, judetul Prahova, din sudul Romaniei, Vasile Carabus, un paznic de noapte la cooperativa agricola din comuna Posesti, a vazut de pe dealul Tabacioi un obiect stralucitor, o stea cu coada galbena, care a traversat cerul, oprindu-se si aterizand apoi lin intr-o livada situata la aproximativ 2 kilometri de el, pe dealul La Odaia. Dupa aceasta, obiectul a disparut. Martorul nu a auzit niciun zgomot. Dupa 2 zile, un politist, impreuna cu mai multi sateni, au cercetat locul in cauza: un lan de porumb presarat cu pomi fructiferi. Aici au gasit o zona circulara, cu un diametru de 4,5 metri, in care toate tulpinile erau rupte la aproximativ un metru deasupra solului. In centrul cercului era o gramada mica de pamant cu diametrul de 60 cm si inaltimea de 40 cm, avand in mijloc o gaura cilindrica, cu un diametru de 12-14 cm si cel putin 2 metri adancime. In jurul acestei gauri, au existat 3 urme identice, mecanice, la aceeasi distanta de 1,5 metri, distribuite perfect la 120 de grade si bine imprimate in sol. Mai tarziu, sute de oameni curiosi au vizitat zona, inclusiv elevi adusi pentru munci agricole, asa cum era obiceiul pe atunci. Pentru a verifica zvonurile care s-au raspandit in zona, Calin Turcu, profesor intr-o scoala din Valenii de Munte (aproximativ 17 kilometri de la Valea Plopului) s-a deplasat la fata locului pe 29 noiembrie. Urmele erau inca destul de bine vizibile. Calin Turcu s-a intors acolo, a facut numeroase fotografii si a vorbit cu martorii. El a trimis concluziile sale la CERCUL STIINTIFIC OZN din Bucuresti.

Sursa: revistamagazin.ro