MAGAZIN: Intamplari stranii in padurea Hoia-Baciu (Autor: DAN D. FARCAS)
Continuand istoria fenomenului OZN in Romania, inceputa in numerele anterioare, in particular istoria valului din 1968, nu putem uita de Padurea Hoia-Baciu. S-a spus ca in aceasta zona de agrement pentru localnici, situata la vest de municipiul Cluj-Napoca, s-ar manifesta fenomene paranormale. Incepand din anii 1960, profesorul de biologie Alexandru Sift studiase aici fenomene luminoase, magnetice si radiologice greu de explicat, adunand despre ele o arhiva de fotografii bogata, care au disparut, din pacate, la cateva zile dupa decesul sau, in 1993, se pare furate de necunoscuti si duse la maculatura. Cele cateva fotografii ramase au fost publicate in 1995 in cartea FENOMENELE DE LA PADUREA HOIA-BACIU de Adrian Patrut PhD, profesor de chimie la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca si prieten al lui Sift, care a si continuat cercetarile acestuia. Asa cum scrie Adrian Patrut, in ziua de sambata, 20 iulie 1968, o zi calduroasa de vara, Alexandru Sift si sotia sa, Viorica, se aflau, in jurul orei 11:00, in una dintre excursiile lor obisnuite, intr-o zona preferata, Valea Bongarului din Padurea Hoia-Baciu. Sift, care observa zonele invecinate cu ajutorul unui binoclu Zeiss 8x30, a zarit sus, pe creasta, la marginea Padurii Popilor, la o distanta de circa 250-300 metri, 4 fiinte cu aspect neobisnuit, dar, evident, de tip umanoid. Doi dintre umanoizi stateau nemiscati, cu spatele spre observatori, in imediata apropiere a marginii padurii, scrutand din cand in cand cerul perfect senin. Un alt umanoid era intins pe sol, pe spate, ca si cum ar fi facut plaja. Umanoidul cel mai apropiat de observatori se deplasa cu pasi repezi si cu mainile la spate, dus-intors, pe un traseu paralel cu marginea padurii. Dupa circa 5 minute, pe cer si-a facut aparitia un balon gri, cu diametrul estimat la 20-25 metri si forma oarecum de para, care se deplasa, cu o viteza de circa 50-60 km/ora, la o altitudine de vreo 100 m deasupra padurii, pe directia vest-est.
Omuleti zburatori cu bot de caine
In momentul in care a ajuns deasupra locului in care asteptau umanoizii, balonul a ejectat, una dupa alta, la intervale foarte scurte, 3 sfere mari, pe o traiectorie verticala descendenta si 9 sfere mai mici, pe o traiectorie parabolic descendenta. Sferele mai mari aveau diametrul estimat la 5-6 m, iar cele mai mici, 2-3 m. La jumatatea traiectoriei descendente, deasupra marginii padurii, sferele, de aceeasi culoare cu balonul, deveneau subit invizibile, iar balonul care le-a ejectat a devenit si el invizibil. Cei 4 umanoizi aflati in picioare si-au ridicat bratele deasupra capului. Dupa cateva secunde, fiecare a fost acoperit, de la crestet pana la jumatatea corpului, de un fel de parasuta-clopot de culoare alba. Dupa alte cateva zeci de secunde, cele 4 parasute-om s-au inaltat incet, pe rand, devenind tot mai difuze, pana ce, la cativa metri deasupra solului, au disparut definitiv. Dupa estimarile observatorilor, umanoizii erau mici de statura (cca. 1,30-1,40 m), robusti, cu picioare scurte si cu musculatura fesierilor si a picioarelor foarte dezvoltata. Pielea era de culoare inchisa, roscat spre brun. Elementul distinctiv il reprezenta capul relativ mare, cu bot caracteristic, de tip canin. Parul, cam de aceeasi culoare ca pielea, era scurt. Dupa ce umanoizii au fost acoperiti de parasute, Alexandru Sift a realizat o fotografie in directia zonei observate. Datorita distantei mari si a absentei unui teleobiectiv, fotografia nu reprezinta o dovada concludenta in favoarea realitatii observatiei. Mai putem observa ca, distanta fiind mai mare de 170 de metri, cazul nu poate fi considerat - in sens strict - o intalnire de gradul III. Este, totusi, un caz foarte ciudat si fascinant, care exemplifica, de asemenea, diferentele dintre tipurile de umanoizi. In aceeasi zona, dupa nici o luna, pe 18 august 1968, se petrecea insa un eveniment cu un ecou international mult mai larg. Tehnicianul Emil Barnea (pe atunci de 45 ani) s-a dus sa petreaca o frumoasa zi de vara, impreuna cu alte 3 cunostinte, in Padurea Hoia-Baciu. Era cald, temperatura fiind de 37 grade Celsius, fara vreun nor sau vant. In jurul orei 13:00 Barnea se afla in Poiana Rotunda, adunand vreascuri pentru un mic foc. Prietena lui l-a chemat in graba, strigand sa vina repede, deoarece vedea ceva pe cer. El a ramas uimit dupa cateva secunde, vazand un mare obiect argintiu de forma rotunda, aplatizata, care se deplasa lent deasupra coroanelor copacilor, de la N-E spre S-V. Dupa primele momente de surpriza, Barnea s-a repezit la aparatul de fotografiat pe care-l avea pe patura de pe iarba si a expus, in mare graba, un prim cliseu. Cum obiectul nu se deplasa repede, a avut timp sa-l priveasca liber si apoi sa-l centreze bine prin vizor, expunand un al doilea cliseu. Intre timp, ciudatul aparat aerian incepuse sa straluceasca intens si sa se rastoarne, ca si cum pozitia sa de zbor i-ar fi fost indiferenta. Semana evident cu o farfurie intoarsa, dar Emil Barnea nu cunostea pe atunci decat foarte putine lucruri despre OZN-uri. Subit insa, obiectul a accelerat spre inaltimi, pe o directie oblica. Urmarindu-l prin vizorul aparatului, Emil Barnea a reusit sa-l mai fotografieze inca de 3 ori. In ultimele 2 imagini, acesta aparea insa doar ca un punct care se pierde in imensitatea inaltimilor cerului. Revenit acasa, Emil Barnea, ca si cum observatia l-ar fi lasat indiferent, nu s-a grabit sa scoata filmul din aparat. Abia dupa un timp, dupa ce a expus si cliseele ramase, l-a developat si a facut copii ale straniilor imagini.

Anomalii fizice?

Setul de fotografii de la Cluj-Napoca a fost recunoscut ca una dintre cele mai reusite serii de clisee OZN din intreaga lume, precum si una dintre cele mai importante, datorita aspectelor stiintifice deosebite ridicate de unele detalii relevate pe pelicula fotosensibila. Astfel, o prima analiza a imaginilor a oferit cateva elemente cu totul neobisnuite care au ramas si pana astazi nelamurite. In prima imagine, farfuria zburatoare apare ca un obiect avand o carcasa metalica, ale carei contururi sunt definite de lumina naturala a soarelui; in a doua imagine au aparut unele modificari: umbra de pe rebord este ilogica, raportata la directia razelor solare (este in partea de sus), deci nu este umbra domului, in timp ce centrul a devenit neclar. O verificare atenta, efectuata pe o macheta de catre specialistii de la Facultatea de Arhitectura din Cluj, a condus la concluzia urmatoare: obiectul devenise el insusi stralucitor, intensitatea luminii proprii fiind mai mare decat cea a luminii solare; umbra ilogica de pe rebord a avut o cauza fizica necunoscuta, nefiind produsa de pozitia fata de soare a obiectului! Marirea celei de-a treia imagini a venit sa confirme constatarea de mai sus, ridicand si alte probleme cu caracter stiintific, la fel de dificile. Aceasta releva un alt detaliu neinteles: in timp ce domul este aici intunecat, rebordul continua sa straluceasca. Evident, stralucirea nu este produsa pe cale electrostatica, dar cum este oare posibil ca sa se realizeze tehnic stralucirea numai a unei parti din carcasa navelor aflate in zbor? Fotografiile obtinute pe 18 august 1968 de Emil Barnea au provocat un interes deosebit, nu numai prin calitatea imaginilor si a detaliilor obtinute, ci si prin faptul ca s-a inregistrat pe pelicula o suita de imagini care au prezentat indicii pretioase asupra modului de zbor al OZN-urilor. Drept urmare, fotografiile respective au facut obiectul diferitelor analize efectuate in mai multe tari, care au reconfirmat in final autenticitatea documentului romanesc, precum si valoarea sa stiintifica. Astfel, de exemplu, revista franceza OZN LUMIERES DANS LA NUIT a supus fotografiile de la Cluj-Napoca unor expertize foarte exigente, inainte de a le publica, transmitandu-le, in acest scop, laboratoarelor belgiene LAET (Bruxelles). Prin buletinul din 12 martie 1970, specialistul G. Delcorps preciza:
- Absenta unor probe sesizabile ale unui eventual trucaj si concluziile expertilor precedenti ma fac sa conchid ca cele 2 fotografii aflate la mine prezinta elementele majore ale autenticitatii.