Gabriela Cretu: Femei din toate limbile, uniti-va!
Limba incastreaza in ea structurile sociale si ierarhiile valorice; conservatorismul limbii, intretinut academic prin caracterul institutional si obligatoriu al regulilor gramaticale, perpetueaza aceste structuri si ierarhii dincolo de momentul in care ele inceteaza practic sa functioneze pentru ca un lucru este sigur - mobilitatea limbii a fost, pana acum, mai redusa decat a societatii insasi. Acest decalaj intre momentul in care societatea face schimbarea si cel in care limba accepta acest fapt poate genera efecte negative intrucat limbajul nu este neutru si mai ales nu este inocent; noi ne formam in si prin el iar intr-o lume care totusi se schimba inertia limbii care face jocul tuturor conservatorismelor - politice, sociale sau culturale. Ne propunem in continuare sa ilustram cum, uneori fara intentie dar cu maxima eficienta, limba pe care o folosim ca si cea care ne este recomandata sa o folosim sustin patriarhatul si-i mascheaza fragilizarea acolo unde ea a inceput deja; si asta cu un instrument al carui caracter ideologic scapa la prima vedere - genul substantivelor. Daca credeam ca numele are vreo legatura cu apartenenta de gen naturala a lucrurilor denumite atunci o analiza chiar si superficiala a actului numirii ne poate arata cat de mult ne inselam. Un caz tipic si deseori amintit dar niciodata luat in serios este cel al numelor de profesii si ocupatii. Putem vorbi de servitor-servitoare, de muncitor-muncitoare dar politia gramaticala actioneaza inca atunci cand vorbim de senator-senatoare. Cu o obstinatie de masina bine programata calculatorul a corectat acest text ori de cate ori a aparut cuvantul senatoare (corespondentul feminin pentru senator) propunand senatore (vocativul pentru senator). Putem utiliza orice caz gramatical dorim atunci cand folosim substantivele dar nu si orice gen. Ca intr-o parcare bine organizata exista locuri rezervate unde poti sa-ti lasi masina numai cu riscul unei sanctiuni. Desi social functiile sau ocupatiile au incetat sa mai fie exclusive termenii continua sa-si pastreze acest caracter dupa o logica care nu este in nici un caz cea a limbii. Poti fi deja profesoara dar nu si ministra, poti fi prostituata dar nu si prostituat ( e preferabil gigolo caci e mai exotic si lipsit de conotatii peiorative). Avem coafeza si coafor dar in uz el a inceput a se numi stilist, ca si cum exercitarea de catre un barbat a unei asemenea profesii lipsite de maretie precum pieptanatul femeilor nu s-ar putea face decat printr-o metamorfozare - lingvistica cel putin - care sa o transforme in arta. Matusa care face cele mai gustoase mancaruri este o minunata bucatareasa; domnul care ne invata la televizor sa facem sarmale este un mare gastronom ca si cum un mestesug (tehne) oarecare, chiar dus la perfectiune, e prea putin lucru; cand barbatii il exercita el trebuie sa sune a stiinta (episteme). Bucatareasa seamana cu croitoreasa; gastronom cu astronom. Ba chiar auzim mereu ca barbatii sunt cei mai buni bucatari si se crede ca este vorba despre actul concret de a gati cand in fapt ceea ce ei fac e actul abstract, mult mai durabil si mai putin supus gusturilor, de a stabili ce inseamna cel mai bun. Bunica face cele mai bune prajituri din lume dar ele nu vor fi niciodata recunoscute astfel pentru ca ele sunt acte private si neproductive pe deasupra. In schimb, seful de la nu stiu care restaurant de lux poate impune o moda si un standard culinar pentru ca nu este bun ce este savuros ci ceea ce este recunoscut ca bun, adica ceea ce mananca cei buni. In plus, actul sau este public (comunicabil si accesibil) si economic productiv. Ca si societatea, limba pare sa aiba o clasa de mijloc, o elita si un fel de subclasa. Orice mobilitate orizontala este acceptata cu o mai mare usurinta decat mobilitatea verticala. Rolurile pot fi schimbate intre genuri cu conditia sa nu aduca cu ele si o schimbare de status a celuilalt gen. Daca aceasta survine regulile gramaticale incearca sa puna lucrurile la locul lor. Folosirea unor cuvinte precum frizerita sau chiar soferita au intampinat mai putina rezistenta decat doctorita; forma este acceptata dar e mai curand familiara decat oficiala pentru ca este recomandat inca sa ne adresam cu doamna doctor unui medic-femeie pentru ca medica este de neimaginat (sic!) cu toata feminizarea care s-a produs in ultimele decenii in domeniul medical ; nici doctora nu exista in limba romana academica pentru ca si titlurile academice sunt masculine conform regulilor limbii (oare sa ne mai intrebam de ce ?!). Avem insa deja doctorand-doctoranda, medicinist-medicinista; femeile au voie, conform dictionarului, sa studieze in vederea obtinerii unor titluri stiintifice sau profesii bine cotate in calitatea lor de femei dar nu le pot detine sau practica decat ca barbati! Arhaicul doftoroaie ne spune cum societatea si nu limba interzice femininul. Atunci cand ocupatia nu conferea vreo pozitie sociala privilegiata termenul nu era rezervat unui gen (respectiv celui masculin). Nici macar, sau poate mai ales, lumea ocupatiilor stiintifice nu este scutita de situatii de tipul celor prezentate mai sus. Putem spune geografa dar limba nu inghite femeile care ar fi specialiste in istorie; matematicienele intra in dictionar dar politologele nu ( nici politicienele). Toate acele domenii ce par a avea un statut mai putin ideologic, ce par mai neutre in raport cu puterea (fizica, matematica, fiziologie, geografie, lingvistica) apar ca fiind mai deschise in ceea ce priveste acceptarea ambelor genuri ale termenilor. Cu cat este mai evidenta legatura cu puterea (istoria si politologia sunt asemenea exemple) masculinul domina. Eventualele argumente fonetice sunt din start moarte pentru ca avem geografa dar nu si istoriografa, zoologa dar nu si politologa. O exceptie care la prima vedere infirma observatiile de mai sus o reprezinta acceptarea filosoafelor in discurs. Aceasta acceptare, foarte recenta, e doar formala pentru ca, exceptand scrierile feministe in care termenul apare si care de fapt l-au si impus, el nu are neutralitatea si greutatea corespondentului sau masculin ci aproape intotdeauna are o incarcatura devalorizanta impusa de uz; exista o nota de ironie si usoara distantare fata de seriosul termenului filosoafa care-i insoteste utilizarea si pe care definitiile de dictionar o ignora. Odata cu patrunderea din ce in ce mai numeroasa a femeilor in anumite functii rezervate traditional barbatilor uzul a reusit sa impuna in cele din urma formele feminine (directoare, presedinta). Patriarhatul lingvistic s-a repliat rapid prin introducerea regulii conform careia adresarile scrise trebuie sa fie impersonale; nu facem o cerere catre un director sau o directoare ci catre o functie care din intamplare este desemnata printr-un substantiv masculin si astfel castigul lingvistic se reduce la exprimarile orale. Or, verba volant, scripta manent. Nici permutarea rolurilor nu este mai usor acceptata in cazul in care aceste roluri au legatura cu definitiile patriarhale ale genurilor care oricum sunt expresia unei ierarhizari implicite. Un barbat care ar dori sa-si castige existenta ingrijind copiii altora este lasat sub tacere sau trebuie sa accepte femininul dadaca asa cum atunci cand face curatenie nu o face decat deghizat sub nedeterminatul personal de intretinere caci menajer nu exista; nici soldata. Nu doar pentru ca este mai putin obisnuit ci pentru ca este subminant pentru sistemul de valori pe care se sprijina patriarhatul. Morala cu rol formator a acestei stari de fapt este aceea ca atunci cand in realitate suntem pe locurile rezervate celuilalt gen acest lucru se intampla numai prin accident iar accidentul are totdeauna pe langa caracterul de neasteptat si pe cel de nedorit. Ca masculinul este mai puternic in limba ne-o dovedeste si infinita sa capacitate de absorbtie a femininului; regulile limbii ne spun cum unei adunari formate din n femei (n poate fi oricat de mare) si un singur barbat ne adresam la pluralul masculin - Stimati participanti. Pentru ca un discurs sa ne fie adresat explicit in calitate de femei trebuie sa ne separam caci regula lui si care sa conjuge si sa le faca si pe ele adevarate, prezente, in ciuda uzului chiar, mai are de asteptat. Si nu este un operator fara relevanta sociala caci este semnul conjunctiei, a lui impreuna, apropiati, uniti, al egalitatii. Pluralul inglobant nu poate fi decat forma lingvistica a unei dominari reale. Chiar sintagma regulile limbii este inselatoare pentru ca perpetueaza ideea de neutralitate si eternitate in comparatie cu mai corecta sintagma regulile academiei. Desi este tot o institutie, limba are transcendenta in raport cu mai pamanteana Academie si, drept urmare, poate fi contrazisa mai greu. Caracterul ideologic al limbii nu intra deocamdata in discutie, nu este de domeniul constiintei publice. Uitam sau ne facem ca nu stim faptul ca limba si functionarea sa nu au nici o necesitate naturala ci sunt un produs istoric prin excelenta, unul dintre argumentele esentiale ale faptului ca nu suntem doar fiinte biologice ci si fiinte culturale. Dar de unde vine pericolul poate uneori sa vina si salvarea pentru ca ceea ce a fost facut inseamna ca poate fi si desfacut, ca putem spera intr-o schimbare in egala masura a limbii si societatii. Speranta nu este insa factorul dinamizator al acestei schimbari. Ceea ce dorim sa propunem este ceva mai mult. Plecam de la ipoteza ca raportul dintre limba si societate este dublu: pe de o parte regulile de utilizare si vocabularul sunt o creatie culturala si deci puternic marcate de structurile sociale in ansamblul lor; pe de alta parte trebuie sa ne amintim ceea ce spuneau sofistii - ca odata un lucru spus el este spus, nu mai poate fi retras, lasa urme, actioneaza. Luand in considerare cel de-al doilea sens al influentelor (dinspre limba spre societate) ne propunem o fortare a schimbarii, poate chiar o inversare a ritmului. Spuneam anterior ca limba este mai inerta decat societatea, ca schimbarile sociale au premers pana in acest moment schimbarilor din limba. Dar limba pe care o utilizam este in mai mare masura controlabila decat societatea - ne referim la frecventa anumitor cuvinte, la formele genizate, la crearea de termeni noi, etc. Mentalitatile nu au nimic mistic dar au totdeauna o exprimare lingvistica; ca si prejudecatile. Daca o revolutie sociala a femeilor nu este inca de actualitate noi credem ca o revolutie lingvistica este posibila. Castigarea unui loc propriu in discurs (ca ansamblu a ceea ce se spune efectiv la un moment dat) si a unei pozitii mai echitabile in limba (ca ansamblu de reguli de folosire a cuvintelor istoriceste modificabile) poate fi primul pas - esential - al unei alte societati. Este de datoria celor dominati sa protesteze impotriva formelor de dominatie la care sunt supusi si sa demonteze mecanismele acestor dominatii prin toate mijloacele care le stau la dispozitie. Protestul lingvistic la care ne referim nu este, de data aceasta, doar o chemare la lupta ci lupta insasi in masura in care limba pe care o folosim continua sa tina femeile la respect sau sub tacere. Dictonul de la care plecam spune ca regulile discriminatorii trebuie incalcate iar vocabularul trebuie umplut cu termeni feminini si care sa vorbeasca despre o lume in care femeile sunt prezente. Titlul acestui text nu trebuie sa ne duca in eroare. Indemnul nu este adresat doar femeilor ci tuturor celor pentru care (noi credem ca sunt cei mai multi) misoginismul lingvistic nu este o alegere ci doar rezultatul unei credinte naive in caracterul natural al limbii. La aceasta credinta trebuie sa renuntam. Eficienta unei asemenea schimbari de atitudine este mai mare decat ni s-ar parea la prima vedere caci limbajul, asa cum aminteam la inceput, este cel ce da forma constiintei noastre. Insinuandu-se in structurile cele mai profunde ale fiintei el isi mascheaza caracterul istoric si ne impiedica sa vedem cum ne tine inlantuiti pentru ca vorbim mai inainte de a reflecta despre cum vorbim, ne supunem regulilor inainte de a le supune pe ele insele unei analize de pertinenta. O constientizare a modului in care il utilizam poate fi parte integranta din procesul de autoformare ca fiinte care, in acest caz, sa nu mai vada in apartenenta la un gen sau altul motiv de dominare sau supunere. Noi ne-am referit la un aspect al excluderii femeilor din limba dar asta nu inseamna ca alte forme de excludere nu sunt de asemenea posibile sau deja existente.

Sursa: gabrielacretu.ro