Miriam FollowMe: Iarna nu-i ca vara (Autoare: Miriam Eugenia Soare)
Am doua codite facute in varful capului care sunt prinse cu doua pampoane tip Comaneci. Mi-am pus sarafanul albastru din panza de steag, incretit in talie. Deasupra imi pun hainuta de blanita artificiala care este alb cu orange (portocaliu la vremea aceea) si in picioare imi trag cizmulitele. Pe cap am o caciula, la gat un fular, in maini am manusi. Pe un umar imi pun ghiozdanul care cred ca are vreo 6 kilograme. In cealalta mana am o sacosa cu ziare, reviste si maculatura de tot felul, pentru ca azi, nu in alta zi, la noi in scoala se aduna hartia ca sa fie data la reciclat. Mai iau din dulapul din camera mea o punga uriasa in care se afla blocul mare de desen, acuarelele, pensulele si un borcan pentru apa. Stai asa ca n-am terminat, mai iau o sacosa la fel de voluminoasa in care am echipamentul de sport cu tenesi cu tot. Incarcata ca un asin aspru pedepsit ies pe usa si le pun pe toate astea jos pe holul blocului ca sa-mi eliberez mainile sa pot trage usa apartamentului si incep sa ma cotrobai in san, pe sub maiou, ca sa gasesc cheia ce o am legata la gat cu un siret de pantofi. Incerc inca o data clanta si abia atunci imi amintesc ca am uitat in casa flautul si partiturile, caci de la scoala generala de cartier unde invat, la sfarsitul orelor trebuie sa fug in statia de autobuz de unde iau 105-ul si merg din Drumul Taberei la Gara de Nord unde am scoala de muzica. Intru in casa, iau si sacosa cu flautul si partiturile si o iau spre scoala prin nameti. Noroc ca nu e departe. Mama mea munceste presatoare in trei schimburi si tata e croitor. Pleaca dimineata cand eu dorm si se intorc in functie de program. Cand mama e acasa, adica in schimbul de noapte, ma asculta la teme si-mi da sa mananc. Dar asta se intampla o data la trei saptamani. Sunt clasa a patra si plec la scoala incarcata cu nu mai putin de cinci bagaje atarnate pe mine, care toate la un loc au aproape greutatea mea corporala. Dupa 6 ore de scoala generala, mai infrunt o data nametii si o iau spre scoala de muzica. Fac o magarie fara margini si in loc sa-mi cumpar bilet de autobuz de un leu, cat stiu ca este cursa, eu fur ITB-ul sa-mi iau bilet de doar 0,65 de bani pentru ca de restul imi cumpar un covrig de la o ghereta de langa gara, pe care-l mananc cu pofta. Asta este masa mea de pranz. Ajung la scoala de muzica, unde prima ora am flautul, apoi doua ore am pauza pana la ora de teorie si solfegiu. In astea doua ore libere” ma asez intr-un colt al clasei de flaut si-mi fac pe genunchi temele pentru maine, pentru scoala generala. Dupa ora de teorie si solfegiu, unde de atata frig si oboseala abia mai aud, imi strang toate catrafusele, ma impaiez la loc cu toate boarfele groase si, ca un salvamontist, apar la scoala ca sa ma recupereze spre casa tata sau fratii mei mai mari. Seara la intoarcere nu pot veni singura pentru ca nu ma pot agata de scara autobuzului, deoarece (surpriza!) nu sunt miriapod si nu-mi ajung mainile, iar de la autobuz spre casa, seara, sunt haite de caini atat de mari si de flamande incat as fi o prada sigura. Seara cand ajung acasa imi termin lectiile si imbracata aproape la fel de gros, ma bag in pat. De facut dus inainte de culcare nici nu poate fi vorba, apa calda e meteorica. In noul nostru apartament cu patru camere la care parintii mei au de platit rate pana ies la pensie curge apa pe zidul dormitorului care este la exterior si pe la toate ferestrele avem burleti facuti de mama si paturi pe la pragurile de usi ca sa mai domolim curentul de sub ele. Dimineata cand ne trezim, pe geamuri siroieste condensul. Dar azi am o zi mai usoara. Nu am ore la scola de muzica, nu am nici sport, nici desen, dar trebuie sa duc la scoala un ghiveci cu o floare si trei suluri de hartie igienica. Hartia igienica o iau din dulapul din baie, dar… m-am nenorocit, am uitat sa le spun parintilor mei ca trebuie sa cumpere un ghiveci cu flori pentru holul scolii! Ies pe holul blocului, imi ciulesc urechile ca sa ma asigur ca nu e nimeni, scot un taburet din bucatarie, ma urc pe el si fur ghiveciul suspendat pe zidul de pe palier, in care se afla cea mai urata floare ever: asparagusul. Plec la scoala cu ghiozdanul de sase kilograme, cu asparagusul intr-o sacosa, deci usoara ca un fulg. Cand termin orele, in drum spre casa colegii ma cheama la sanius. Oftez, n-am cum. Maine am ora de flaut si de teorie si trebuie sa studiez dupa ce-mi fac temele pentru a doua zi. Intru in casa si le fac pe toate, in timp ce vorbesc singura cu mine insami cu voce tare. De ce ? Pentru ca sunt mai mereu singura, responsabila si mi-e urat si uneori frica singura-n casa. Zilele trecute o mamica se plangea ca fiul ei care este in clasa a cincea are de citit pentru vacanta La bunici de Ionel Teodoreanu si ca sunt cuvinte pe care nu le intelege. Eu i-am spus ca sigur pustiul are o tableta si ca poate cauta in DEX, asa cum stie sa aiba Facebook sau WhatsApp. Astazi, ca mama a doi copii adulti, cred ca felul in care eu am facut scoala, poate nu a fost cel mai bun, dar sigur m-a pregatit pentru nenumaratele momentele al dracului de grele prin care am trecut. Responsabilitatea si pretentiile pe care parintii si profesorii le aveau de la mine sigur m-au calit si m-au motivat. Lasati copiii la sanius. Lasati-i sa se bucure de copilarie, de vacanta prelungita de catre iarna nabadaioasa de afara, dar nu-i cocolositi si nu-i vaitati pentru ca au prea multe teme, caci n-au mai multe decat am avut noi si o minte care nu e ocupata pozitiv, gandeste lucruri rele. Iubiti-va si protejati-va copiii, dar atentie la linia fina de demarcatie dintre rasfat daunator si iubire constructiva. Nu dau sfaturi. Nu-mi permit, dar daca te recunosti in povestirea mea, da-o mai departe, distribui-o! E cea mai mare bucurie pe care mi-o poti face.