Persoane publice, bloggeri, oameni de radio pedaleaza pentru a darui ore de terapie copiilor ce sufera de autism, sustinand cauza celor de la Asociatia Help Autism.
Pe scurt, sambata si duminica (17&18 decembrie), intre orele 14:00-20:00, peste 20 de persoane publice si bloggeri printre care Gianina Corondan, Marius Chivu, Bogdan Alexandrescu (Chef Dexter), Sanziana Negru, Paul Georgescu - cel mai rapid roman care a traversat Canalul Manecii fara costum de neopren - vor pedala cate 30 de minute pe o bicicleta statica asezata in zona intrarii principale din centrul comercial Sun Plaza (Calea Vacaresti nr. 391). Scopul acestui maraton de pedalat este ajutorul financiar oferit familiilor ce se confrunta cu aceasta problema, precum si constientizarea in randul comunitatii asupra nevoii de recuperare si integrarea copiilor cu autism in societate.
Langa bicicleta statica va fi amenajata o urna, in care oamenii vor putea sa doneze orice suma doresc. Daca vor dona minim 40 de lei (adica suficient pentru o ora de terapie), in schimbul ei vor primi o decoratiune pentru bradul de Craciun.
De ce facem asta? Pentru ca in Romania, in anul 2015 erau inregistrate peste 8.000 de persoane cu autism, insa numarul real al acestora se apropie de 30.000, conform cifrelor ONG-urilor implicate in constientizarea si ameliorarea simptomelor afectiunii.
Toti acesti copii merita o sansa sustinuta pentru a fi integrati in societate, asa cum se intampla in restul Europei.
Campania de responsabilitate sociala Pedalam spre fapte bune este organizata de centrul comercial Sun Plaza in colaborare cu Asociatia Help Autism.