Gandul de joi, 10 noiembrie 2016: Am scapat de Hillary Clinton. Cand scapam si de Hans Klemm? (Autor: Ion Cristoiu)
Victoria lui Donald Trump a pus in miscare, pe meleagurile lui Statu Palma Barba Cot, traditionala vartelnita de vorbe. Mai marii dintre babuini - presedintele si premierul, s-au grabit sa trimita bezele noului Stapan al Menajeriei, asigurindu-l ca, in ipostaza de babuini, ei nu vor tine coada sus, ceea ce nu e de mirare, pentru ca nici pana acum n-au facut-o cu Fostul Stapan. Agentura SRI din Presa se da de ceasul mortii ca n-a iesit Hillary Clinton. Daca iesea, SRI - Departamentul de spalat vase al Ambasadei SUA la Bucuresti, ar fi avut asigurata conducerea tarii prin intermediul DNA. Geopoliticienii nostri dintre doua trenuri lanseaza ziceri despre ce va fi bine si ce va fi rau pentru Babuinia de la hotarul Lumii civilizate. Eu insa, care, asa cum am mai scris, stiu ca de Romania nu raspunde Presedintele american, ci femeia de serviciu care schimba scuipatorile la Biroul Europa de Est din cadrul Biroului Europa din Cadrul Departamentului de Stat nu ma astept ca schimbarea de la Washington sa aduca schimbari in statutul Romaniei. Cata vreme Romania e alcatuita din babuini, tot Babuinia va ramane. Vreti dovezi? Priviti cati bastinasi si bastinase se lauda ca-i (le) stie Donald Trump. Unii sustin c-au folosit acelasi pisoar cu Donald Trump.
Altele ca miliardarul s-a uitat la ele in asa fel incat ele au tradus Ce bucatica buna la pat! Ma astept insa la schimbari in bine venite in chip automat, si fara ca cineva de la Washington sa-si fi propus asta. La loc de frunte. Ma astept la plecarea lui Hans Klemm. Pentru totdeauna. Asta, desigur, daca babuinii din Romania nu-i fac plocon, ca si in cazul altor fosti ambasadori, vreo afacere, la granita coruptiei, pe meleaguri romanesti. Despre Hans Klemm am scris si voi mai scrie cu uluirea unuia care se considera un om, un om pur si simplu. Si ca om, asemenea lui Moromete al lui Marin Preda, fac urat cand cineva cauta sa ma umileasca, pentru ca e mai bogat sau pentru ca e mai puternic sau, ca in cazul lui Hans Klemm, pentru ca reprezinta la noi Inalta Poarta de la Washington. Romania a avut in istoria sa multi Stapani continentali sau mondiali sub diferite porecle. A fost Turcia, sub porecla de Putere suzerana. A fost Germania fascista, sub porecla de Camarad mai mare in Razboiul Sfant. A fost URSS, sub porecla de Frate mai mare. Toti ambasadorii acestor Mari Puteri stiau ca sunt Stapanii Romaniei. Dar tot ei stiau ca bunul simt cere ca oaspetele sa fie cuviincios fata de gazde. Nu s-a mai pomenit pe lumea asta sa-ti intre cineva in casa ca oaspete si cum a intrat sa spuna ca nevasta-ta e curva si tu un derbedeu. Desi stiau c-o pot face fara sa li se intample nimic, niciun ambasador al acestor mari puteri nu si-a ingaduit sa se urineze pe fata in capul nostru. Au facut-o mai discret. Puterile protectoare de pana acum isi trimiteau ambasadorii sa ne dea porunci in vizite discrete la presedinte sau la premier. In rest, ambasadorii respectivi vorbeau despre Romania in ceea ce se cheama limbaj diplomatic. Prin Hans Klemm America a rupt aceasta traditie de bun-simt si a inaugurat o traditie in relatia dintre un ambasador strain si o tara gazda: Porunca data pe fata, porunca umilitoare, prestatia de ciocoi. Hans Klemm a aterizat la Bucuresti cu o misiune asemanatoare celei asumate pe vremuri de ambasadorul sovietic. Ambasadorul sovietic aterizase la Bucuresti in anii '50 pentru a impune lupta de clasa. Lupta de clasa care se incheiase la ei, la rusi, demult, dar care era folosita in tarile din Est ca instrument de colonizare. De lupta de clasa raspundeau institutiile de forta din Romania Anei Pauker. Si reducand toate problemele Romaniei la lupta de clasa, Moscova isi asigura, prin Securitate, dominatia asupra tarii. Ambasadorul american a aterizat la Bucuresti pentru a impune lupta impotriva coruptiei drept singurul comandament national. Pentru aceasta, Hans Klemm a proclamat Romania drept una dintre cele mai corupte tari de pe glob. Ambasadorii straini ne-au spus pana acum ca suntem cinstiti, mandri, destoinici. Ma rog! Cuvintele frumoase spuse de un oaspete. Ambasadorul Hans Klemm ne spune de un an incoace, de cand a aterizat la Bucuresti, ca sintem corupti, hoti, banditi, penali. Dar nu numai atat. Ambasadorul Hans Klemm si-a permis sa declare un cetatean roman de neatins de institutiile romanesti, deoarece respectivul e Protejat de ambasada SUA la Bucuresti. E vorba de Codruta Kovesi, sefa unui Departament al Parchetului General. Despre un procuror general adjunct ambasadorul Hans Klemm a spus si spune cuvinte infinit mai frumoase decat despre domnitorii romani, decat despre Marasesti, decat despre martirii nostri. Mai mult, potrivit lui Hans Klemm, Codruta Kovesi nu poate fi criticata de presa romana nici macar cu o virgula. Cine o critica pe Codruta Kovesi pune la indoiala Parteneriatul strategic al Romaniei cu America. O data cu schimbarea administratiilor de la Washington e obiceiul sa se schimbe si ambasadorii din diferite tari. Poate va fi schimbat si Hans Klemm. Va veni un alt ambasador.
Poate un ambasador adevarat si nu unul trimis de Administratia democrata, drept rasplata c-a dat ceva parale pentru campania lui Obama. Desi, tare ma tem ca oricine il va inlocui pe Hans Klemm se va comporta precum Hans Klemm acum. Nu de alta, dar il va invita sa fie Ciocoi insasi elita romaneasca. Nu-i ea elita de babuini?!