AmosNews: Cand romanismul moare, moare Romania (Autor: Sorin Rosca Stanescu)
S-a produs un act de-a dreptul criminal. Un atentat brutal la adresa independentei Republicii Moldova. Evghenii Sevciuk, autointitulatul lider la Tiraspol, a semnat un decret ticalos. Conform acestui decret, regiunea Transnistria, separata cu forta de Republica Moldova la capatul primului razboi hibrid din istoria moderna, urmeaza sa devina parte componenta a Federatiei Ruse. Dupa ce Basarabia a fost luata cu japca de Stalin, iata ca actualul lider de la Kremlin, Vladimir Putin, urmeaza sa ia cu japca o parte a Republicii Moldova. Iar ceea ce este cu adevarat grav este ca, pana la ora la care scriu, cu o singura exceptie, nu exista nicio reactie. Cum de nu reactioneaza autoritatile de la Bucuresti? Cum de nu reactioneaza Ministerul Roman de Externe? Sau prim-ministrul? Sau presedintele Klaus Iohannis? Sau partidele parlamentare? Cum este posibil ca singurul semnal de alarma, pana in prezent, sa fi fost tras doar de Alianta Noastra Romania, un partid recent fondat de Marian Munteanu si care intentioneaza sa participe, pentru prima data, la alegeri? Daca moare romanismul, daca moare dragostea de patrie, atunci ii putem pune cruce Romaniei. Sunt convins ca avem obligatia sa reactionam. Indiferent daca facem sau nu parte din clasa politica. Indiferent daca suntem sau nu simpatizanti ai puterii de la Palatul Victoria, ai puterii de la Cotroceni sau ai majoritatii din Parlamentul Romaniei. Am atras atentia, in urma cu cateva luni, asupra unei afirmatii extrem de periculoase, extrem de grave facuta de ministrul german de Externe, la Berlin, cu ocazia ultimei intalniri a grupului 5+2. Este un format alcatuit din reprezentanti ai unor state si ai Uniunii Europene creat pentru a garanta securitatea Republicii Moldova si pentru a bara calea oricarei preluarii a regiunii Transnistria de catre Moscova. Si, mai mult, pentru a readuce, pe cale pasnica, treptat, situatia la cea de dinaintea razboiului hibrid declansat de Armata a 14-a a Rusiei. Ei bine, ministrul german de Externe a facut, la Berlin, o afirmatie uluitoare. Si anume ca regiunea Transnistria ar trebui sa beneficieze de un statut special. Am semnalat pericolul in cateva analize, dar nimeni nu a reactionat. A urmat al doilea semnal de alarma. Cel lansat de catre ambasadorul Statelor Unite la Chisinau. Si, din nou, cu cateva exceptii, reactia romanilor a fost cvasi-inexistenta. De aceea repet: daca moare romanismul, moare si Romania.
Sursa: AmosNews