AmosNews: Ce a stiut si ce nu a stiut serviciul secret american (Autor: Sorin Rosca Stanescu)
O declaratie succinta a responsabilului CIA, John Brennan, trece, in mod straniu, fie necomentata, fie chiar neobservata. Desi informatia, ca atare, este o adevarata bomba. Directorul CIA afirma, cu subiect si predicat, referindu-se direct la Turcia:
- Nu ne asteptam la o lovitura de stat.
Si vine si cu o justificare:
- Cantitatea de informatii de presa era imensa.
Ce putem deduce de aici?
1. Cel mai puternic stat NATO nu a anticipat pericolul ca al doilea cel mai puternic stat NATO sa se cutremure.
2. Vinovata este presa, care a inundat piasa, anterior datei de 15 iulie, cu mult prea multe informasii despre lovitura de stat in pregatire, pentru ca oamenii de sinteza ai CIA sa poata trage, in timp util, concluziile necesare.
3. Daca Statele Unite nu au stiut ca urmeaza sa aiba loc o lovitura de stat, cu atat mai putin sunt amestecate in declansarea evenimentelor.
Nu ne raman decat doua variante de a analiza senzationala declaratie a sefului CIA. Din perspectiva sinceritatii acestuia sau, dimpotriva, din perspectiva nesinceritatii lui.
In prima ipoteza de lucru, pentru Statele Unite ar fi absolut umilitor sa fi avut loc o lovitura de stat in Turcia, iar Washingtonul sa nu o fi anticipat. Turcia nu este un stat oarecare pe harta lumii. Ocupa cea mai importanta pozitie geostrategica, plasandu-se fix la intersecsia dintre Asia si Europa. Armata turca controleaza Marea Neagra, Marea Egee, Marea Marmara si Marea Mediterana. Armata acestui stat este, ca putere, a doua armata NATO si, desi oficial Turcia nu este o putere atomica, ea a primit armament nuclear si are posibilitatea de a-l utiliza. In aceste condtii, este la mintea cocosului ca una dintre principalele preocupari ale CIA ar fi trebuit sa vizeze stabilitatea politica din Turcia si loialitatea celui mai important aliat al Statelor Unite din regiune. Eventualitatea ca o lovitura de stat, pusa la cale de armata din Turcia, sa dea peste cap un regim politic aflat in parteneriat cu Statele Unite si sa schimbe fundamental configuratia aliantelor militare ar fi trebuit sa ii preocupe, de dimineasa pana seara, zi de zi, pe reprezentansii serviciului inteligent american. Daca acest lucru nu s-a intamplat, atunci, chiar si inainte de alegerile prezidensiale, Casa Alba ar trebui sa reactioneze cu o severitate maxima. Iar intreaga conducere CIA ar trebui decapitata. Scandalul ar trebui sa fie urias. Cu atat mai mult cu cat insusi directourul CIA recunoaste ca CIA s-ar fi putut pune in tema fie si numai analizand informatiile de presa, dar se scuza spunand ca acestea au fost prea multe. La Washington este, insa, o tacere absoluta dupa lansarea acestei declaratii scandaloase. Ceea ce ma indeamna sa cred ca spusele lui John Brennan vor, de fapt, sa ascunda realitatea.
Al doilea scenariu este ca CIA a fost in tema cu toate pregatirile pentru lovitura de stat, le-a monitorizat cu mare atensie si a asteptat, fara sa intervina in vreun fel, sa vada in ce directie se vor desfasura evenimentele. Fiind vorba despre o lovitura de stat militara, iar armata Turciei fiind ea insasi un aliat al democratiilor occidentale, asa cum s-a dovedit in ultimele deceni, iar presedintele Erdogan fiind un personaj din ce in ce mai incomod ca jucator, de ce ar fi trebuit Statele Unite sa actioneze si sa il previna pe acesta? Eventual devoalandu-si si sursele. O politica mai inteleapta, desi, este adevarat, mai cinica, era tocmai o asemenea expectativa pana in momentul in care victoria uneia dintre cele doua parti urma sa se contureze. Ceea ce, pana la urma, s-a si intamplat.
Numai ca, pentru Statele Unite, a iesit cum nu se poate mai rau. Incomodul partener Erdogan a iesit intarit dupa esuarea loviturii de stat, despre care au stiut toti cu mai multe ore inainte, si a intors cartile in favoarea lui. Va instaura o autocratie preluand, in mod neconstitutional, conducerea directa a armatei si va profita de puciul esuat pentru a-si reduce la tacere toti opozantii. Erdogan iese intr-un asemene castig dupa puci, incat isi poate permite sa joace militar pe post de libero. In ciuda angajamentului NATO al Turciei. Si astfel vedem sub ochii nostri cum se aseaza, piatra pe piatra, o noua alianta a Turciei, de asta data cu Moscova. In timp ce Washingtonul si-a creat o uriasa problema prin vulnerabilizarea intregului flanc sud-estic al NATO, Erdogan, din prezumtiva victima unui puci, a ajuns un jucator de talie mondiala.
Care someaza Statele Unite sa il predea, fara probe, pe predicatorul radical ismalist, Fethullah Gulen, pentru ca si Turcia a predat, tot fara probe, in custodia Statelor Unite, mai multe persoane acuzate de terorism.
Observam asadar, fie si numai utilizand argumentele de mai sus, ca, indiferent daca CIA a stiut sau nu a stiut, Statele Unite au iesit sifonate in urma tentativei de lovitura de stat, in timp ce adversarul Statelor Unite, Federatia Rusa, s-a trezit cu tosi sacii in caruta.
Dar daca nu CIA a gresit, atunci cine de la Washington a gresit? Cand o partida de sah iese prost pentru una dintre parti, greseala nu trebuie cautata niciodata in cealalta parte.