Senatorul Petru-Alexandru Fratean a sustinut o declaratie politica intitulata: Felicitari absolventilor! Puteti citi in continuare textul integral al declaratiei politice.
Declaratia mea din aceasta saptamana se doreste a fi un mesaj transmis absolventilor care la sfarsitul saptamanii au incheiat anul scolar sau anul universitar.
Viata de licean si de student este una dintre cele mai frumoase perioade pe care o traieste fiecare. De ce? Din punct de vedere emotional, inca descoperi, creezi, experimentezi si indraznesti, pentru ca ai prea putin de pierdut. In acelasi timp insa, te pregatesti treptat pentru marea provocare de dupa absolvire, sa fii pe propriile picioare. Sa fii independent nu este usor, pentru ca responsabilitatea pe care o ai, in primul rand fata de tine, este mare: tu singur faci si alegerile bune, si pe cele gresite.
Absolvind studiile liceale sau universitare, marcati un sfarsit de etapa plina de acumulari profesionale, dar si de amintiri personale, care nu se vor sterge niciodata din mintea voastra. Dovedind maturitate, tenacitate si putere de munca, astazi culegeti roadele. Ati ajuns la acest moment pentru ca ati invatat, dar sa nu uitati ca acest lucru a fost posibil si datorita muncii cadrelor didactice, care nu se abat de la a-si duce la indeplinire misiunea pe cat de dificila, pe atat de nobila. In lumea aceasta grabita si complicata, rabdarea de a modela si forma caractere este intr-adevar o virtute. De aceea trebuie sa le multumim, pentru ca, indiferent de dificultati, continua sa slujeasca interesul elevilor. De asemenea, sa nu uitati sprijinul parintilor si familiilor voastre. Prin voi, sacrificiile lor isi vor gasi rasplata in viitor.
Acest sfarsit de etapa este, in acelasi timp, un nou inceput. Fiecare trebuie sa isi urmeze visul in viata si eu va indemn sa va urmati visele asa cum stiti voi si sa va traiti viata asa cum vreti voi. Alegeti drumul care vi se potriveste cel mai bine! Va doresc mult succes in toate proiectele de viitor si o vacanta placuta si voua, dar si tuturor elevilor si studentilor!