Noul regulament al statiunii Mamaia si al Satului de Vacanta a fost adoptat, iar printre reglementarile aduse se numara limitarea nivelului de decibeli, interzicerea prezentei poneilor si a comertului ambulant pe plaje.
Noul regulament privind autorizarea activitatilor economice in Satul de Vacanta si in Mamaia, impreuna cu cel privind autorizarea teraselor amplasate in vecinatatea spatiilor de alimentatie publica a fost intens dezbatut cu agentii economici din statiune, fiind aprobat dupa ce s-a ajuns la un consens.
Am reusit sa facem un regulament care se gandeste in primul rand la turist, a precizat primarul interimar al Constantei, Decebal Fagadau.
Potrivit acestuia, in principal s-a pus accent pe limitarea nivelului decibelilor in statiune, pentru ca turistii sa nu mai fie deranjati de zgomote. Asadar, Politia Locala va avea un sonometru pentru a verifica eventualele reclamatii.
O alta prevedere importanta este legata de comertul ambulant, entru ca, daca anul trecut erau multe puncte, anul acesta, pentru cateva activitati, de exemplu ochelari de soare, dispar, iar tarabele de legume-fructe au fost limitate la trei, amplasate echilibrat de-a lungul statiunii.
De asemenea, se reduce numarul punctelor de inchiriere biciclete, iar bicicletele care se vor inchiria vor fi doar de o persoana.
Minicarele sunt acceptate, dar li se va schimba traseul si vor fi acceptate numai cele electrice. Trasurile vor fi in numar limitat, amplasate intr-un singur loc, la punctul de plecare telegondola. Si vor fi monitorizate sa pastreze conditiile de igiena.
El a mai mentionat ca vor disparea poneii de pe plaje si va fi interzis comertul ambulant pe plaja.