Senatorul Sorin - Constantin Lazar a sustinut o declaratie politica, de la tribuna Senatului Romaniei, intitulata: Infiintarea, organizarea si functionarea creselor - o alta problema a sistemului. Puteti citi in continuare textul integral al declaratiei politice.
De ani de zile, apar deseori discutii in plan public si nu numai, privind insuficienta creselor din tara noastra. Problemele sunt actualmente foarte mari la cresele de stat: spatiile si locurile puse la dispozitie sunt prea putine, personalul este insuficient, conditiile de igiena sunt deseori precare, locurile de parcare sunt fie foarte reduse, fie inexistente. Tot in acest context, se imputa deseori statului lipsa implicarii. Din pacate, statisticile din ultimii ani ne arata ca populatia tarii noastre este in scadere. Aceasta realitate ingrijoratoare, alaturi de imbatranirea populatiei, constituie motive suficiente pentru promovarea mult mai intensa a politicilor de crestere a natalitatii. Pe langa concediul maternal si acordarea ajutoarelor financiare pentru cresterea copilului, statul trebuie sa-si dezvolte si politicile in ceea ce priveste infiintarea, organizarea si functionarea creselor, una dintre provocarile cu care se confrunta tinerele familii fiind cresterea si educarea timpurie a copilului. Este nevoie de masuri ferme pentru incurajarea parintilor care doresc sa revina in campul muncii dupa concediul legal de crestere a copilului, care sunt actualmente nevoiti sa apeleze la serviciile neprofesionalizate si nefiscalizate furnizate de bone sau la crese particulare mai scumpe. Astfel, numarul parintilor care isi lasa parintii in grija bonelor este mult mai mare decat al celor care isi dau copiii la crese, pe de o parte pentru ca sunt insuficiente, iar pe de alta parte intrucat la cresele particulare costurile sunt mult prea mari pentru familiile ai caror membri aflati in campul muncii castiga salariul minim pe economie.Din aceste motive si nu numai, subliniez importanta unui proiect legislativ, aflat in prezent in dezbatere, prin care unitatile pentru copiii mici sa fie infiintate prin hotarare de guvern, in completarea deciziilor consiliilor locale, asa cum prevede acum legislatia. Astfel, Programul National Crese pentru copiii Romaniei prevede infiintarea, de catre Guvern, a 544 de noi crese, pe baza numarului de locuitori. Este nevoie sa ne implicam ferm si activ prin sustinerea propunerii legislative care prevede reabilitarea conceptului de crese din tara noastra, prin punerea bazelor unui program de construire si refacere a creselor existente, intr-o maniera calculata si bine stabilita, care sa satisfaca cererea acestor servicii. Consider ca aceasta initiativa este una de o necesitate absoluta pentru societatea noastra, cu beneficii in numeroase privinte. Iata de ce va invit sa sustinem acest proiect pentru ca, in doar cativa ani de la punerea sa in practica, sa putem vedea efectele pozitive ale sale asupra societatii noastre.