Senatorul Gheorghe Saghian a sustinut o declaratie politica, de la tribuna Senatului Romaniei, intitulata: Necesitatea autorizarii sanitare si de incendii pentru institutii. Puteti citi in continuare textul integral al declaratiei politice.
Astazi doresc sa trag un semnal de alarma asupra unui aspect adus in discutie de catre premierul interimar, Sorin Campeanu. Acesta a afirmat recent ca, din cele 19.000 de scoli din Romania, doar 7% dispun de autorizatie cu privire la protectia contra incendiilor. Mai exact, domnia sa subliniaza ca un numar de doar 1.295 de scoli din toata tara au autorizatia mentionata mai sus.
Desi procedura de autorizare pentru paza si pentru securitate contra incendiilor nu este deloc simpla sau ieftina, trebuie sa ne straduim sa oferim suportul legislativ necesar pentru ca aceste autorizari sa fie realizate mai putin anevoios din punct de vedere al procedurilor aferente.
Subiectul acesta este doar unul asupra carora ne atrag atentia cei din strada si cred ca un semnal de alarma trebuie luat in serios pe aceasta tema, mai ales cand vorbim de siguranta copiilor nostri si mai ales in contextul tragediei din data de 30 octombrie din clubul Colectiv.
Factorii financiari nu trebuie sa constituie un impediment pentru nicio scoala din aceasta tara privind autorizarea contra incendiilor. Desigur, in conditiile in care vorbim de institutii mari ca dimensiune, este necesar sa recunoastem ca autorizatiile nu pot fi luate in timp record. Legea prevedea actualmente diverse durate de realizare a proiectelor de autorizare si cred ca este absolut necesar ca demersurile sa fie respectate corespunzator pentru a ne asigura ca lucrurile nu vor fi facute de mantuiala, in ciuda presiunii publice ca autorizarea sa fie facuta repede.
O alta declaratie a d-lui premier interimar din data de 8 noiembrie mentiona ca anumiti responsabilii din educatie au incercat sa il convinga ca 9.000 de cladiri din unitati de invatamant nu au nevoie de aviz PSI. Asa cum a subliniat si dl Campeanu, o interpretare a unor acte normative in sensul in care sa se justifice neobligativitatea obtinerii unor avize este cel putin ciudata, daca nu daunatoare.
Iata de ce consider ca este de datoria noastra sa ne preocupam de acest subiect si inclusiv de siguranta spitalelor, nu doar de a institutiilor de invatamant. Este necesar sa evidentiem din punct de vedere legislativ ceea ce poate ajuta Executivul, ISU si Inspectoratul de Stat in Constructii in realizarea analizei complete privind riscul la explozii, cutremure si incendii a institutiilor educationale si medicale din tara noastra.
Va solicit sa ne implicam activ in a oferi informatiile necesare pentru a clarifica orice nelamurire privind cadrul legislativ in vigoare pe aceasta tema.