Hagia Sophia, (gr.Aghia Sofia, Sfanta Intelepciune) a fost catedrala Patriarhiei de Constantinopol, apoi moschee, astazi muzeu in Istanbul, Turcia.
Prima biserica de pe acest loc a fost construita de Constantin cel Mare in anul 325, dar a ars intr-un incendiu in anul 404. Reconstruita de Teodosiu al II-lea in 415, biserica a fost din nou arsa, in timpul Rascoalei Nika din 532. Cladirea si-a primit forma finala in 537 sub imparatul Iustinian I. Era foarte importanta pentru ortodoxia timpurie si pentru Imperiul Bizantin, fiind primul exemplu de arhitectura bizantina. Interiorul sau decorat cu mozaice, coloanele de marmura si acoperisul sunt de o mare importanta artistica. Templul insusi era atat de bine decorat artistic incat se crede ca Iustinian ar fi zis: Solomon, te-am depasit!.
Sfanta Sofia este de fapt o bazilica cu cupola, planul bazei fiind tot cel bazilical.
Pe dinafara are aspectul unui dreptunghi (aproape patrat) de 77 x 71,70 m. In fata are un atrium, un exonartex si un nartex de mici proportii fata de restul cladirii. Interiorul e impartit intr-o nava centrala, mai mare, si alte doua laterale mai mici, peste care se ridica galeriile in doua etaje. Atentia e atrasa de marea cupola centrala de deasupra navei centrale, incadrata de doua semicupole si sase cupole mai mici. Cupola centrala e o adevarata minune arhitectonica, atat prin marimea ei (diametrul de 31 m), cat si inaltimea la care e ridicata (54 m), datorita careia pare suspendata in vazduh, luminata de cele 40 ferestre de la baza ei.
Catedrala era o constructie remarcabil de mare, doar cu cativa centimetri mai mica decat domul Panthéonului din Paris, una dintre cele mai mari cladiri. Domul ei era cel mai mare de acest fel, doar domul Bazilicii Sfantul Petru din Roma, construita in secolul al XVI-lea, a intrecut imensitatea ei.
Se spune ca slujbele tinute in Sfanta Sofia erau grandioase, iar participarea la una din aceste slujbe a determinat delegatia cneazului Vladimir I sa opteze pentru crestinarea rusilor de catre Patriarhia de Constantinopol.
Ultima ceremonie crestina a fost tinuta la data de 29 mai 1453. In prezent oficialitati ale Patriarhiei Ecumenice si ale Sfantului Scaun intreprind demersuri pentru restituirea Sfintei Sofia catre Biserica Ortodoxa.
Sultanul Mahomed, cuceritorul Constantinopolului, a dat ordin ca Sfanta Sofia sa fie transformata in moschee. Legenda spune ca pe unul din peretii albi s-a pastrat amprenta palmei pline de sange a sultanului.
Este locasul cel mai impresionant si venerabil al crestinismului ortodox si al crestinismului in general. Edificiul a fost deschizator de drumuri in arhitectura si ornamentatia crestina arhaica, iar prin dimensiunile si decoratia de exceptie a avut menirea sa transmita timpului sau si posteritatii puterea Imperiului Roman de Rasarit si a imparatului sau preacredincios. Biserica a devenit un prim simbol al maretiei crestinismului in acea parte de lume unde el s-a nascut, un tezaur nepretuit pentru stralucitorul Constantinopol.
Numele bisericii este Sfanta Intelepciune si mai este numit in versiune greaca -bizantina / Hagia Sophia. Considerata de unii autori drept cea de a opta minune a lumii antice tarzii, Sfanta Sofia este oricum o glorie a geniului constructiv uman. Ea a reprezentat centrul vietii religioase a Imperiului Roman de Rasarit, servind in aceasta postura timp de 916 ani. Dupa cucerirea turca a servit drept moschee alti 482 de ani, iar dupa anul 1935 a devenit muzeu la initiativa marelui reformator turc Mustafa Kemal Ataturk.
Prima biserica cu acest nume a fost construita de imparatul Constantin cel Mare in anul 325 e.N, pe locul inalt unde existase anterior un templu dedicat zeitei Artemis, pe acropolisul vechiului Byzantion. Au urmat lucrari de marire a bisericii sub urmasul ctitorului, Constantius, in anul 365 e.N, timp in care s-a dat atentia cuvenita locasului ca resedinta episcopala a Constantinopol-ului. In anul 404 e.N, biserica a fost incendiata pe timpul unei revolte legate de exilul Sfantului Ioan Chrisostom. In anul 415 e.N, imparatul Teodosiu al II-lea a reconstruit biserica intr-o noua varianta arhitecturala. Acest al doilea edificiu a fost devastat si incendiat in cursul revoltei numite Nika, din anul 532 e.N, revolta ce era pe cale sa rastoarne tronul imparatului Iustinian I (cel Mare).

Marea Catedrala si evolutiile ei

Mozaic reprezentand-o pe Fecioara Maria cu pruncul in brate si pe imparatii Constantin (stanga) si Iustinian (dreapta).
Dupa inabusirea revoltei, imparatul a trecut la materializarea visului sau de a ridica o biserica fara egal in lumea sa. A incredintat sarcina celor mai renumiti aritecti ai timpului, Anthemius din Tralles si Isidoros din Milet. S-a apreciat ca sub comanda acelora au lucrat au lucrat inca 100 de maistri si 10.000 de lucratori. S-au ales cele mai valoroase materiale din imperiul aflat la o mare bogatie si intindere si s-au adus elemente valoroase de arhitectura din monumente antice, de la Efes, Cyzic, Baalbek, sau Heliopolis din Egipt.
Dupa numai cinci ani, un record pentru acele timpuri, in ziua de 26 decembrie 537 e.N, Justinian a putut exclama: Glorie Dumnezeului care m-a ajutat sa-mi savarsesc o astfel de lucrare ! Solomon te-am invins! Dupa numai doua decenii, cutremurele puternice din 15 august 553 e.N, 14 ianuarie 557 si 7 mai 557, partea de rasarit a admirabilei cupole s-a prabusit. Restaurarea i-a fost incredintata nepotului lui Isidoros din Milet, iar la 24 decenbrie 563, Justinian apasat de varsta de 84 de ani, a inaugurat din nou biserica iubita.
In anul 859 biserica a suferit un puternic incediu distrugator, iar sub domnia imparatului Vasile I-ul, un alt cutremur a pravalit partea de apus a edificiului, la 9 februarie 869. Reparatia s-a executat rapid, in anul urmator, 870, deoarece imperiul era intr-o perioada de inflorire.


Vedere de pe Bosfor

Un cutremur deosebit de violent, din 25 octombrie 986, a provocat bisericii asemenea stricaciuni incat s-a pus problema inchiderii ei definitive. Restaurarea a durat pana in anul 994, revenind arhitectului Tridate.
In fatidicul an 1204, Sfnta Sofia a fost jefuit salbatic de nobilii crestini apuseni participanti la Cruciada a patra. Jaful a durat trei zile, timp in care locasul a fost golit de icoane pretioase incadrate de aur, argint si pietre pretioase, de candelabre din argint si aur, de cruci incrustate si ele cu pietre pretioase si de alte relicve rare.
Intre anii 1204-1261, ocupantii apuseni ai Constantinopol-ului au transformat Sfanta Sofia in catedrala catolica, dar dupa izgonirea lor, imparatul bizantin Mihail al VIII-lea Paleologul a restaurant biserica si i-a redat atributul de catedrala patriarhala ortodoxa. Foarte curand, in anul 1317, imparatul Andronic al II-lea Paleologul a dispus intarirea bisericii cu contraforturile de la nord-est si sud-vest.
Cutremurul din 1348 a provocat o noua prabusire a partii de rasarit a cupolei, iar restaurarea s-a putut realiza numai prin colecta publica, deoarece imperiul intrase deja in declinul abrupt al destramarii. Toate relatarile din sec. al XV-lea, cu cateva decenii inaintea prabusirii Imperiului Bizantin, vorbesc de o stare de intretinere jalnica a bisericii, in concordanta cu decaderea generala.
In primele decenii de ocupatie otomana locasul nu a pierdut nimic din uimitoarea lui decoratie crestina de mosaic si fresca, dar la inceputul sec al XVI-lea acelea au fost acoperite cu un strat mizer de tencuiala alba, fara a fi distruse. Turcii au adaugat bisericii patru minarete in cele patru colturi. Primul l-a ridicat Mahomed al II-lea Cuceritorul, cel de al doilea l-a inaltat fiul sau, Baiazid al II-lea, iar ultimele doua au revenit lui Selim al II-lea, in sec. al XVI-lea, prin arhitectul turc cel mai valoros, Sinan. In anul 1573, tot acela a condus consolidarea edificiului cu noi contraforturi. Sinan a mai construit in interior Loja sultanului, iar in exterior mausoleul lui Selim al II-lea 1577. Cu timpul, in jurul Sfintei Sofia turcii au adaugat o serie de constructii marunte cu destinatii diverse: o fantana de purificare, un orologiu, o medresa (scoala coranica) si mausolee.

Arhitectura

Planul bisericii lui Iustinian cuprindea un atrium perpendicular pe axa longitudinala a edificiului, un nartex exterior (pronaos), un nartex interior, nava centrala, acoperita cu o cupola gigantica, doua nave laterale ai galeriile superioare, de la etaj, galerii care inconjoara nava centrala din trei parti, sub forma de potcoava deschisa spre altar. Din atriumul astazi disparut se patrundea in nartexul exterior (exonartex) prin sapte porti gigantice, iar mai departe in nartexul interior (esonartex) prin cinci porti batute in bronz si decorate cu cruci aurite. Din nartexul interior, alte noua porti asigura comunicatia cu spatiul central al bisericii. Trei porti de la sud erau destinate accesului poporului, iar altele trei de la nord erau destinate celor care solicitau adapost spiritual. Portile centrale, tot in numar de trei, erau rezervate imparatului si suitei sale. In mijloc, cea mai inalta era Poarta imparateasca, placata cu argint aurit, decoratie jefuita de apuseni in 1204.
Cele doua nartexuri sunt sali transversale alaturate si succesive, perpendiculare pe axa mediana a locasului si lungi cat toata latura acestuia. Au lungimea de 60,90 metri si latimea de 6,03 metri, cu plafoane sub forma de bolti alternative intrepatrunse.
Nartexul exterior era incaperea rezervata celor care nu fusesera botezati si carora nu li se permitea intrarea in biserica.