romaniacurata.ro: Grecia: Esecul primei natiuni ortodoxe si ce inseamna pentru noi (Autoare: Alina Mungiu-Pippidi)
Portretele il arata de o rara frumusete: fotografiile, mai putin romantice, au totusi ceva tragic in expresia lui, poate din lunga ereditate incarcata a Wittelsbachilor, dar poate dintr-o presimtire a marii inadecvari spre care se deschidea viata lui. Nu avea optsprezece ani cand debarca in Grecia, de pe nava Majestatii Sale britanice Madagascar, insotit de 3500 de soldati bavarezi si trei ministri, din care unul se distinsese in Bavaria natala taind deficitul bugetar cu atata succes, ca dusese pe culmi impopularitatea monarhiei. Printul Otto Friedrich Ludwig de Bavaria, pe care grecii aveau sa il cunoasca sub numele de regele Othon, descindea astfel in tara de pastori si pescari, cu cativa latifundiari, destui turci si multi analfabeti, si care era mult mai mica decat Grecia de azi, ce sa mai vorbim de teritoriul intins din Imperiul Otoman in care locuiau greci (Atena avea cateva mii de locuitori, in vreme ce comunitatile grecesti din Smirna - Izmirul de azi - sau Alexandria aveau sute de mii). Descindea cu o misiune clara: sa faca din greci, nemti.
Mandatul lui nu era de completa suveranitate. Trebuise sa promita marilor puteri ca nu va face razboi cu Imperiul Otoman si nu va ajuta iredentismul grecilor de acolo: in schimb, i se promisese un mare sprijin pentru finante care nu s-a materializat niciodata pe de-a intregul. Ministrii lui germani s-au apucat sa construiasca o birocratie, acel serviciu civil pe baza de merit si autonom fata de interese private care e chintesenta modernizarii occidentale si marcheaza trecerea - in cuvintele economistului de premiu Nobel Douglass North - catre o lume guvernata de relatii impersonale, singura in care economia de piata infloreste. Patura educata greceasca insa consta in cateva sute de familii si clanuri catusi de putin pregatite pentru a se trata impersonal, si trei partide, fiecare gravitand in jurul unei ambasade a carei clientela o constituiau: partida rusa, partida franceza si partida britanica. Englezii si familia Rotschild, principalii creditori, cereau in schimb finante sustenabile, ca sa fie siguri ca isi vor recupera banii. In scurta vreme, grecii liberi plateau taxe mai mari decat fratii lor ramasi in Imperiul Otoman si bodoganeau ca au inlocuit turcocratia cu bavarocratia. Ministrii nemti au fost retrasi un pas in spate si Othon a devenit un monarh absolut. Programul era tot acela: au mutat capitala din Peloponez la Atena, capitala antica, unde in 1837 deschideau o universitate, ca sa prinda din urma Copenhaga sau Berlinul, cu doua mari scopuri: sa creeze acea clasa de birocrati luminati capabili sa construiasca statul, si sa readuca Europa in Grecia, lichidand cu otomanismul retrograd.
Nu e sigur ca grecii au devenit mai nemti cu timpul (principalul lor producator de bere este aceeasi firma bavareza de la inceputuri), dar Othon sigur a devenit mai grec, complotand mereu contra otomanilor si cautand sa aduca cat mai multe teritorii locuite de greci in Regatul sau. A fi grec a devenit de altfel repede, datorita pe de o parte dependentei de marile puteri, care a lasat resentimente durabile, si pe de alta bisericii grecesti, care nu se mai voia subordonata patriarhiei ramasa la Constantinopol (se declarase autocefala din 1832), o aspiratie nationala mereu mai ambitioasa, atat geografic cat si identitar. Urmarile s-au vazut dupa primul razboi mondial, cand grecii au expulzat pe turcii ramasi si au pierdut, catastrofal, razboiul de reintregire cu orasele grecesti din Asia Mica. Nu fusesera intregi decat pe vremea lui Alexandru cel Mare; dar, ca si la noi cu Mihai Viteazul care reunifica principatele, legenda a batut cu mult realitatea.
Othon a supravietuit multor ani de intrigi ale marilor puteri, la mai multe incercari de lovituri de stat si asasinate si a fost evacuat tot pe o nava britanica spre Bavaria in 1862. Daca aveti drum prin Munchen, puteti vizita mormantul acestui patriot grec in biserica Teatina a Sf. Caetan. Wittelsbachii au fost urmati de dinastia daneza, expediata tot de marile puteri, care a facut si ea ce a putut. Nu a devenit niciodata populara.
Grecia a dat faliment international de vreo sase ori, o data inainte de Othon, o data sub el si de vreo patru ori dupa, incluzand suspendarea de azi a platilor. La finele secolului XIX au intrat in recesiune numai din cauza scaderii cererii de smochine de pe piata internationala. Nu au fost niciodata iertati de dobanzi, totdeauna mari, si asta a precipitat toate prabusirile.
N-au avut venituri niciodata pe masura ambitiilor, baza de impozitare fiind mica si economia informala mare, chiar si azi, cand sunt o tara dezvoltata. Pe datorie s-au eliberat de turci, si-au construit statul, armata, capitala, Caile Ferate. Au fost adesea sabotati de Marile Puteri, cunoscute tot sub numele de Troica si in secolul XIX. Englezii, ale caror interese s-au aliniat cu ale turcilor in razboiul Crimeei, au facut blocada porturilor grecesti. Doar dupa al doilea razboi mondial au investit in Grecia, de teama ca vor castiga comunistii altfel.
Grecia a evoluat, dar a ramas mult din societatea pe baza de personalism si particularism. Duminica dimineata, cei trei fosti prim ministri care chemau sa se voteze in favoarea Europei erau descendentii celor trei mari dinastii care au dominat politica greceasca in ultimii saizeci de ani si mai bine. Publicul care a votat Syriza a facut-o si din protest fata de o clasa politica expirata, care a folosit banii europeni pentru perpetuarea clientelismului si ineficientei si a ratat schimbarea Greciei.
Grecii europenizati au fost cei mai mari suporteri ai integrarii Romaniei si Bulgariei, atat la Bruxelles cat si in opinia publica, una din putine tari unde majoritatea era in favoarea noastra. Au investit devreme in Romania si au primit in Grecia zeci de mii de muncitori romani fara nici o manifestare de xenofobie. Romanii care ii descriu pe greci prin talk show-uri ca cei mai lenesi si mai hoti din Europa nu stiu despre ce vorbesc. Imi cer scuze in numele lor oricui sta sa ne auda.
Economisti ca Joseph Stiglitz au sprijinit votul de NU, dat fiind ca la rata de plata a datoriei perspectivele de recuperare a decalajului de dezvoltare al Greciei deveneau nule. Grecia a taiat o treime din banii de sanatate de cand a inceput austeritatea. Si asta am dat la clasa acum doi ani, ca tema: cum sa tai o treime din bugetul Sanatatii fara sa afectezi indicatorii de sanatate, deja sub media europeana.
Rationalizarea cheltuielilor din Grecia nu ar fi fost atat de teribila daca europenii nu ar fi gresit de trei ori. Odata, cand au primit Grecia in zona euro, ca sa se faleasca cu extinderea. La fel, au adus Ciprul in Europa care nici nu voia sa intre, sfarsind prin a confisca depozitele bancare ale oamenilor. A doua oara, cand grecii au cheltuit si au facut datorii pentru ca aveau credit mare ca erau in zona euro si creditorii scontau pe solidaritatea europeana (sau de ce faci o moneda comuna) europenii in loc sa ii scuture la cheltuieli, dar sa le plateasca prima datorie i-au imprumutat mai departe, trecand datoriile de la privat la stat, si au creat o datorie si mai mare, enorma. Economistul de la Harvard Dani Rodrik a criticat politica asta de atunci: o intrare pe blogul lui era in syllabusul de la clasa mea de politici publice acum vreo 3-4 ani deja. Tot el a anuntat scenariul sinistru care se desfasoara sub ochii nostri inca de cateva luni. A treia oara, cand au permis escaladarea asta, cand puteau da conditii mai bune guvernului moderat dinainte, sa il ajute sa castige alegerile, in loc sa se angajeze in lupta cu niste comunicatori de profesie. Vedeti pe blogul Reuters la ora asta (Grefenderum) cata lume din alte tari mediteraneene isi arata solidaritatea si ce mari sanse sunt ca scenariul pesimist al lui Rodrik in care Spania e la rand sa se adevereasca. Nu se poate politic sa supravietuiasca o zona euro in care Germania castiga iar tarile din Sud pierd in acelasi timp, o asemenea moneda comuna nu are sens, nici economic si nici moral. Datoria greceasca s-a facut cumparand avioane care nu merg nici azi, importate din Germania, sau instalatii de comunicatii din tari scandinave. Firmele din aceste tari virtuoase la ele acasa au platit mitele din Grecia ca sa le mai vanda ceva - pe datorie, de altfel.
Cu Grecia s-a dus cel mai avansat proiect de convergenta cu Occidentul al unei tari ortodoxe. Noi suntem la rand, demonstratia e acum la noi. Pot culturile pe baza de particularism, cu societati si economii puternic informale, cu putina intelegere pentru si dinspre Occident, emula cu succes societatea occidentala, intr-un proiect comun asa de ambitios cum e euro? Sa va aud.