Dr. Iuliana Avadanei a tinut in cadrul Universitatii Copiilor, pe 24 aprilie, seminarul "Tainele corpului uman" cu tema "Simturile", intr-o sala pusa la dispozitie de Universitatea Bucuresti in cadrul Teatrului Nottara - Sala Izvor.
"In cadrul seminarului au participat copii ccu varste intre 7 - 14 ani si s-au abordat analizatorii cutanat, vizual, auditiv, gustativ, facandu-se demonstratii si realizand importanta si informatiile complexe captate prin intermediul lor. Copiii au fost legati la ochi (excluzand analizatorul vizual) si au fost rugati sa puna mana pe diferite obiecte si sa dea detalii despre acestea. Apoi, au fost dezlegati si au fost rugati sa indice detalii suplimentare in prezenta analizatorului vizual. S-a procedat in mod similar pentru fiecare analizator, excluzandu-l si apoi punandu-i in evidenta valoarea informationala prin prezenta. Scopul seminariilor este de a cunoaste corpul uman. Cunoaste-te pe tine insuti si astfel vei cunoaste Universul", ne-a spus dr. Iuliana Avadanei, director al Centrului de Sanatate Medireflex.
O data pe luna, dr. Iuliana Avadanei va tine un seminar pentru copiii cu varste intre 7 - 14 ani, in cadrul Universitatii Copiilor (al carei director este Doina Lacatus).