Declaratii de presa sutinute de Victor Ponta, premierul Romaniei si presedintele PSD, la Inalta Curte de Casatie si Justitie
Transcriere
- A fost foarte bine, normal. Daca as fi avut ocazia sa spun in fata procurorului ceea ce am spus astazi, probabil ca nici nu mai exista vreun dosar. Multumesc instantei ca ne-a dat aceasta posibilitate. Am spus adevarul si numai adevarul despre faptul ca deciziile politice privind suspendarea presedintelui Basescu, referendumul, sunt decizii politice si, sigur, daca am facut bine, oamenii ne voteaza, daca am facut rau, ii voteaza pe altii, dar ca nu a existat niciodata, in niciun fel si in nicio forma, niciun fel de incalcare a legii. Or, intr-o tara democratica in care cred ca traim si trebuie sa traim nu esti sanctionat penal pentru faptul ca iei decizii politice, dimpotriva, esti sanctionat sau esti apreciat de catre alegatori si cred ca toti cei care au votat la referendum au avut acest drept sa voteze si nu trebuie sa fie pedepsiti pentru asta.
- Intrebare: Spuneati ca nu a adus avantaje patrimoniale PSD-ului acest referendum. Sa intelegem ca partidul dumneavoastra l-a promovat dezinteresat, iar faptul ca domnul Antonescu era candidat la prezidentiale nu era parte a unei intelegeri in USL cu PSD-ul?
- Victor Ponta: Stimate domn, partidele politice participa intr-o tara democratica si constitutionala in care traiti si dumneavoastra, din fericire, cu intentia de a castiga alegeri sau de a pune in practica decizii politice. Decizia politica de suspendare a presedintelui Basescu - pe care si astazi o consider corecta - este o decizie politica. Nu este interzis de Codul Penal sa iei decizii politice si sa participi la alegeri. Doar pe vremea comunistilor sau a nazistilor era asa. Deci, repet, din punct de vedere politic fiecare partid politic, fiecare lider politic, presedinte, prim-ministru, parlamentar, participa la alegeri cu dorinta de a fi ales sau de a impune prin vot majoritar o anumita decizie politica. Noi am trait momentul in care 90% din romani au votat ceva si nu s-a intamplat, dar si asta-i tot democratie, pana la urma, nu trebuie sa ne suparam foarte tare. Repet, insa, intre decizii politice pe care le luam zi de zi - cine candideaza, unde candideaza, cine nu mai candideaza - si raspunderi penale este o diferenta ca intre democratie si dictatura si am facut o precizare in fata instantei pe care sunt convins ca si dumneavoastra o stiti foarte bine: toate deciziile politice privind suspendarea au fost luate de catre conducerea USL. Domnul Dragnea a avut ghinionul sa fie singurul care nu era membru al Parlamentului si de-aia pe el l-au gasit, dar pentru deciziile politice suntem toti responsabili.
- Intrebare: Dar nu e niciun membru care sa fie in situatia domnului Dragnea?
- Victor Ponta: Pai va reamintesc ca pentru domnul Dobre s-a cerut urmarirea penala si Parlamentul, in mod corect, dupa parerea mea, a respins acel lucru. Deci, doar domnul Dragnea nu era membru al Parlamentului, dar n-a facut nimic singur si n-a facut nimic ilegal. Toti am facut decizia politica de suspendare. Repet: si azi consider ca a fost o decizie corecta, imi pare rau ca nu s-a finalizat cu demiterea presedintelui, dar e o discutie politica, nu juridica, si sunt convins ca se va face dreptate.
- Va multumesc mult de tot!
Sursa: Comunicat de presa