MAGAZIN: O inteligenta nepamanteana ne urmareste? (Autor: DAN D. FARCAS)
Oameni care au fost rapiti sau au implanturi
Intre cazurile OZN examinate de Comisia Cridovni, subordonata Fortelor Aeriene Uruguayene (FAU), la care ne-am referit in episoadele trecute, sunt multe greu de explicat prin ceea ce cunoastem la ora actuala. Care sa fie totusi originea lor? In interviul luat, in 2012, ufologul brazilian A.J. Gevaerd a incercat sa afle opiniile colonelului Ariel Sanchez, presedintele Cridovni, in acest sens.
La intrebarea daca s-a luat in calcul posibilitatea ca aparitiile sa fie vehicule extraterestre, colonelul Sanchez a raspuns ca Fortele Aeriene din Uruguay nu exclud nicio posibilitate, deci nici pe aceasta. Dar, in acelasi timp, nu poseda nicio dovada care sa sustina o astfel de ipoteza. Prin urmare, este firesc sa se caute in continuare explicatii, intre altele pastrand legatura cu grupuri de cercetare din diferite tari, astfel incat sa se poata face un schimb de informatii.
Este important ca in aceasta cooperare sa fie antrenati oameni de stiinta si tehnicieni. Ar fi utila si cooperarea cu fortele aeriene din alte tari. In Uruguay, fenomenul nu a fost inca daunator pentru oameni. Cu toate acestea, este inca acolo si afecteaza din timp in timp spatiul aerian national. Acesta este motivul pentru care aviatia militara este interesata in investigarea subiectului, la nivel tehnic si stiintific, pentru a nu vorbi de punctul de vedere strategic si militar. Investigarea trebuie sa se sprijine pe dovezile stiintifice ale fenomenului OZN, singura care poate convinge pe oricine. OZN-urile nu ar trebui sa fie o chestiune de credinta, nici sa le confundam cu ceea ce dorim noi ca ele sa fie.
In Brazilia evenimentele OZN au fost uneori agresive. De pilda operatia militara Operacao Prato a investigat, in 1977, un mare val de OZN-uri care atacau oameni. In Uruguay nu a existat niciun astfel de eveniment. A fost doar un caz in care o minge mare a aparut in fata cuiva care mergea pe jos. Persoana a descris-o ca pe un mic soare. Pielea martorului a fost arsa, ca si cum ar fi stat la plaja ore in sir. Aceasta este una dintre foarte putinele cazuri in care cineva a fost vatamat aici. A mai existat un caz similar in regiunea Aurora, care insa nu a fost investigat, deoarece Comisia nu exista la momentul respectiv.
La solicitarea lui Gevaerd, colonelul Sanchez a admis ca si in Uruguay exista "cazuri extreme", cum ar fi oameni care pretind ca au fost rapiti sau ca au implanturi. De pilda, intr-un raport recent, un martor pretindea ca are un implant. Cridovni inca nu a putut incheia pregatirea investigatiei in acest sens. Persoana s-a declarat de acord cu un control ecografic sau cu raze X a piciorului, unde se presupune ca s-ar gasi artefactul. Dar trebuie sa fie respectate numeroase legi si reglementari existente pentru astfel de cazuri. Inainte de a solicita o evaluare medicala trebuie sa existe o certitudine, in scopul de a evita probleme juridice.
(Va urma)