MAGAZIN: Conferinta "OZN Romania" (Autor: DAN D. FARCAS)
ASFAN (Asociatia pentru studiul fenomenelor aerospatiale neidentificate din Romania) a organizat, in data de 10 mai 2014, in sala de conferinte a Muzeului Municipiului Bucuresti (Palatul Sutu), in prezenta unui public select si interesat, prima editie a Conferintei "OZN Romania". Prezentarile au fost facute de martori oculari, specialisti ASFAN si o invitata din Germania. Programul a fost impartit pe doua sesiuni. In prima sesiune: Fenomene aeriene neidentificate si Aviatia Militara Romana au fost prezentate trei cazuri de intalniri OZN, fiecare cu mai multi martori, urmate de doua prezentari, despre situatia desecretizarii, pe plan mondial si in Romania, a incidentelor OZN implicand aviatia militara. Rezumam mai jos primele doua cazuri prezentate.
Pe 23 august 1984 era ziua nationala. Avioanele care participasera la parada militara de la Bucuresti revenisera si aterizasera la baza militara Alexeni (nu departe de Urziceni). La un moment dat, statia radar de la Otopeni a intrebat totusi statia radar de la Alexeni daca se mai afla vreo aeronava in aer, deoarece ei vedeau ceva pe verticala aerodromului.
Emil Strainu, azi general, lucra atunci la comanda complexului de radiolocatie. El a descris, in calitate de martor ocular, istoria pe care o rezumam in continuare. S-a procedat la inca o verificare, confirmandu-se prezenta la sol a tuturor aparatelor. De la Otopeni s-a transmis ca obiectul aparuse subit, fusese vazut de 4-5 radare diferite, din locatii diferite, lucrand cu frecvente diferite, iar acum "pendula undeva la verticala aerodromului Alexeni, la o altitudine de 4000-4500 metri". Semnalul radar receptionat era comparabil cu cel de la un avion mic sau de la un elicopter. Cerul era senin, temperatura de 28 grade Celsius, asa ca obiectul necunoscut a fost reperat si vizual. Observat prin instrumente optice (lunete, teodolite) avea forma ovoidala, era lung de 2-3 metri si lat de 1,5, parand sa fie facut dintr-un material stralucitor, asemanator aluminiului. Nu facea zgomot, nu avea lumini proprii si nici jeturi de propulsie. Nu parea incomodat de vantul de peste 25 km/ora. Pe timpul evolutiei sale au fost semnalate perturbatii puternice in comunicatiile radio.
Ulterior obiectul a coborat la 2200 metri. Deplasandu-se spre vest, a intrat dupa un timp in unghiul radarului din Alexeni. La un moment dat a fost pierdut si regasit, dupa 5 secunde, la altitudinea de 22000 metri. Dupa aceasta, aflat de acum la vreo 20 de kilometri de Alexeni, a urcat si a coborat de vreo 7-8 ori, intre 2000 si 55000 metri, cu viteze de la zero la 12000 km/h, efectuand miscari in zig-zag si intoarceri in unghi ascutit de care nicio aeronava terestra n-ar fi fost capabila, datorita suprasolicitarilor. Obiectul a fost urmarit timp de 40 de minute, fiind pierdut la inaltimea de 100 de kilometri, cand a disparut in spatiu cu o viteza de 1000 km/h. Nu putea fi in nici un caz un balon, nici un alt obiect cunoscut, lucru confirmat si de operatorii radar, toti cu o experienta de peste 10 ani in radiolocatie, alesi special pentru a asista fara probleme parada militara.
Si echipajele unor avioane civile care survolau zona au confirmat ca vad ceva ce seamana cu un balon, avand aspect metalic, dar au refuzat sa faca vreun raport oficial, motivand ca nu vor sa se compromita. Dat fiind momentul special, niciunul dintre militari nu si-a asumat responsabilitatea trimiterii unui raport "mai sus". Ulterior s-a cautat chiar musamalizarea celor intamplate si ridiculizarea martorilor.
Un alt caz s-a petrecut, probabil in a doua jumatate a lunii martie 1989 (exista divergente in fixarea momentului), la aeroportul militar Mihail Kogalniceanu, la nord de Constanta. Aici, mai multi piloti ai avioanelor supersonice de vanatoare din fostul Grup 57 Aviatie, format atunci din 18-20 piloti, executasera intre orele 15 si 21, un exercitiu de trageri, in doua serii: zbor de zi si zbor de noapte. In jurul orei 21.20, pilotii erau deja dezechipati. O parte dintre ei discutau, intr-o sala (numita "celula"), planul pentru urmatorul zbor, programat peste doua zile. Ceilalti piloti stateau de vorba pe o banca in fata cladirii.
Comandorul (r) Aurelian Dobre povesteste: "Stateam de vorba cu niste colegi piloti in fata celulei. Eram cu fata spre aerogara, de unde se faceau decolarile. La un moment dat, am vazut lumini multe aparand efectiv deasupra copacilor. Am intrat in celula sa-i anunt pe cei ce se aflau acolo. Cand am iesit afara, luminile erau deja deasupra noastra".
Comandorul (r) Pavel Otelea, comandantul escadrilei a doua a grupului, care zbura pe atunci pe un MIG-23, declara: "La un moment dat a intrat pe usa colegul nostru Aurelian Dobre si ne-a strigat: 'Veniti repede afara!' Am iesit cu totii, ne-am uitat pe cer si am vazut, efectiv, un tren de sectiuni triunghiulare aflate la o distanta egala intre ele, scaldate intr-o lumina alb-argintie, puternica dar mata, care nu difuza in jur. (...) Au trecut de la sud spre nord. Apreciez ca erau la un unghi de aproximativ 20-25 grade si la aproximativ 7.000 de metri inaltime". Concomitent, s-a auzit "un zgomot care semana foarte bine cu fasaitul unui stol de pasari, aflat in zbor pe deasupra padurii, noaptea."
"De la momentul in care le-am vazut si pana au dis-parut au trecut cateva zeci de secunde, apoi au disparut efectiv spre Ucraina" mai spune Otelea. El adauga ca un mare mister planeaza si asupra lipsei "bang-ului sonic", a undei de soc, care ar fi trebuit, sa se auda si sa se simta, dupa legile fizicii noastre, la presupusa viteza "hipersonica" a OZN-urilor.
Comandorul (r) Dan Aioanei, care la vremea aceea pilota un Mig 29, declara ca "Dinspre Medgidia se apropia o formatie de 7, 8 sau 9 obiecte zburatoare. Aratau ca niste tuburi de neon lungi de cativa km fiecare si erau astfel pozitionate unul fata de altul, incat formau un "V". De la distanta, diametrul tuburilor parea cam de 15-20 cm, deci in realitate era de 2-3 m. Viteza de deplasare trebuie sa fi fost cel putin supersonica si, fireste, zburau foarte sus, la o altitudine de peste 3.000 m. Dar putea sa fie si de peste 10.000 m. Ne-a fost greu chiar si noua, familiarizati cu cerul, sa estimam, pentru ca, fiind senin, lipseau reperele noastre cele mai exacte, si anume norii. Ca piloti, cunoastem bine ce forma, consistenta, dinamica au norii, in functie de altitudinea la care se afla (...) n-au lasat nicio dara in urma, nici de lumina, nici de condensare, parca erau taiate cu briciul (...) "tuburile" au disparut la orizont, undeva spre est de Tulcea.
Spre deosebire de colegii sai, comandorul Dobre crede ca era vorba de o singura nava, insa de dimensiuni aproape imposibile, dotata cu lumini, in nici un caz proiectoare. "Cred ca era de dimensiunea unui stadion de fotbal. Pe atunci nu erau aeronave mari, iar cele mai mari de acum ajung la jumatate din dimensiunile acelei nave", a explicat comandorul.
Pilotii au discutat aprins evenimentul. In functie de pozitia in care se aflau in momentul respectiv, unii, printre care se numara si comandorul Otelea, erau de parere ca au vazut mai multe OZN-uri, in timp ce altii au sustinut ca era vorba de o singura nava, dar extrem de mare. Toti au cazut de acord insa ca, indiferent daca era de origine extraterestra sau produsul vreunui proiect ultrasecret creat de mana omului, nu mai vazusera niciodata asa ceva.
"La altitudinile la care am zburat noi am vazut de toate. Si sateliti, si baloane meteorologice, absolut orice. Pot sa va spun insa ca indiferent ce opinie a avut fiecare, toti am trait acelasi sentiment: acela de micime. Ca suntem ultimii oameni si ca daca obiectele erau construite de mana de om, inseamna ca noi consumam resursele tarii degeaba", a comentat Pavel Otelea. "In raport cu distanta parcursa in zece secunde pot sa va mai spun ca obiectele aveau o viteza extraordinar de mare, mai mare ca a supersonicelor", a tinut sa mentioneze comandorul.
Aurelian Dobre crede ca a fost un OZN, insa nu unul de origine extraterestra, pentru ca nu crede in asa ceva. In momentul in care obiectul a trecut pe deasupra lor, a auzit insa acel fasait si a trait o senzatie stranie. "Parca a fost un suflu mare in aer. Ne gandeam ca noi conducem niste tevi nenorocite, iar altii zboara cu asa ceva", isi aminteste el.
Colonelul Platon Strejea, inspector de zbor in cadrul Comandamentului Aviatiei Militare, din Bucuresti, delegat sa asiste si sa participe la zboruri in acea saptamana, si care a urmarit si el aparitia, a raportat evenimentul. A doua zi au aparut reprezentanti ai structurilor ierarhice superioare si, din dispozitia ministrului, toti martorii oculari au fost pusi sa dea rapoarte scrise despre tot ce au vazut si au auzit. Intre timp, OZN-urile fusesera semnalate si la Capul Midia, si de granicerii romani si ucraineni. Ulterior s-a spus ca obiectul ar fi fost detectat si de radarele militare, atat ale aviatiei cat si ale marinei. S-a facut un raport; dar, pentru ca nu se putea intreprinde nimic, acea raportare a ramas practic fara rezultat si a ramas ingropata in arhive, fara sa mai fie scoasa vreodata la iveala.
Specialistii ASFAN au discutat cu toti cei nominalizati mai sus, care au declarat ca li se pare normal sa vorbeasca despre acest eveniment. Generalul Emil Strainu si colonelul Platon Strejea au prezentat cele intamplate chiar in Conferinta OZN. Marturia lui Aurelian Dobre a fost redata de pe o inregistrare video. Dar au fost si martori care, contactati de ASFAN, desi au recunoscut ca au fost de fata si au vazut cele intamplate, au refuzat sa vorbeasca si au cerut sa nu le fie dezvaluita identitatea.