AGERPRES: Problema romilor se poate rezolva printr-o colaborare intre autoritatile europene si cele nationale

Institutul European al Romilor urmeaza sa devina functional din primavara lui 2015 si va reprezenta un pilon fundamental al dezvoltarii identitare a comunitatilor de romi din Europa, mai ales acum cand atat atitudinile anti-rome, cat si discriminarea rasiala capata noi valente si devin instrumente de manipulare politica in mana extremistilor radicali de dreapta, afirma, intr-un interviu acordat AGERPRES, senatorul UNPR Damian Draghici, consilier onorific pe problematica romilor al premierului Victor Ponta.
El considera ca, sub influenta unor politicieni extremisti din spatiul european, problematica roma a fost utilizata ca argument pentru a bloca accesul Romaniei la Spatiul Schengen. In opinia sa, problema romilor se poate rezolva printr-o colaborare stransa intre autoritatile europene si cele nationale si nu prin expulzari in masa, stimulente financiare sau inchiderea granitelor.
In calitate de candidat la un mandat de eurodeputat, Draghici isi propune sa promoveze in PE politici de incluziune sociala pentru sprijinirea oricarei comunitati afectate de saracie si lipsite de sanse, dar si sa sustina unele masuri de monitorizare a modului in care tarile membre ale UE recunosc concret drepturile si libertatile cetatenilor romani la munca in spatiul comunitar.

• AGERPRES: Domnule Damian Draghici, ati ales sa candidati la europarlamentare, urmand sa renuntati la mandatul de senator in Parlamentul Romaniei. Ce v-a determinat sa luati aceasta decizie?
• Damian Draghici: Am decis sa candidez luand in considerare capacitatea membrilor Parlamentului European de a genera deciziile fundamentale in institutiile europene, implicit de a contribui la nivelul de a face politica si a genera politici la nivelul intregii Uniuni Europene. Vad postura de membru al Parlamentului European ca fiind cea de "slujbas" in folosul oamenilor care au nevoie cel mai mult de sprijin din partea structurilor europene. Imi doresc, si stiu ca o pot face, sa promovez si sa sustin interesele cetatenilor romani si ale Romaniei si sa contribui la dezvoltarea Uniunii Europene, convins fiind ca aceasta dezvoltare corespunde in cel mai inalt grad interesului national.

• AGERPRES: Cu ce proiecte va propuneti sa va prezentati in Parlamentul European?
• Damian Draghici: Proiectul meu politic major la Bruxelles, ca viitor europarlamentar al Aliantei PSD-UNPR-PC, va fi promovarea politicilor de incluziune sociala pentru sprijinirea oricarei comunitati afectate de saracie si lipsite de sanse. Adica sa-i ajut pe romanii care sunt defavorizati, sa contribui la reducerea decalajelor de dezvoltare, sa combat, impreuna cu ceilalti colegi europarlamentari, mai consistent, saracia, sa reducem impreuna abandonul scolar cauzat de motive economice, sa avem o mai mare grija de educatie si de sanatate. Voi sustine masuri de monitorizare a modului in care tarile membre ale Uniunii Europene recunosc concret drepturile si libertatile cetatenilor romani la munca in spatiul comunitar. Mesajul meu si al partidului din care fac parte — UNPR — va fi unul comun cu cel al stangii europene, axat pe probleme sociale si deschis aprofundarii integrarii, insa vom avea in vedere in principal problemele specifice Romaniei. Fiecare roman trebuie sa poata beneficia de pe urma oportunitatilor oferite de apartenenta noastra la Uniunea Europeana, sa se bucure de pe urma calitatilor de cetateni europeni cu drepturi depline. Ne aflam intr-un context de ascensiune a discursului xenofob si eurosceptic din statele cu vechime in Uniunea Europeana, cu toate ca migrantii proveniti din statele foste comuniste contribuie cu circa 1% la Produsul Intern Brut al "vechilor state membre" ale Uniunii Europene, conform unei statistici publicate in februarie 2014 la Bruxelles. Aceste cifre contrazic ideea "turismului pentru beneficii sociale" vehiculata in unele state membre si demonstreaza ca, in realitate, migrantii sunt contributori neti la sistemele de protectie sociala din tarile-gazda. De la infiintare si pana in prezent, puterile Parlamentului European au crescut in mod constant, astfel ca, in prezent, Parlamentul exercita rolul de co-legislator in aproape toate domeniile in care legifereaza Uniunea Europeana. Alaturi de Consiliu, Parlamentul adopta sau modifica propunerile Comisiei si, totodata, supravegheaza activitatea Comisiei si adopta bugetul Uniunii Europene. In opinia mea, cel mai important rol al unui europarlamentar este acela de ambasador al cetatenilor care i-au acordat votul, iar cu precadere rolul unui europarlamentar roman este de a fi vocea romanilor in Parlamentul European.

• AGERPRES: In contextul preconizatei activitati de europarlamentar, veti renunta la functia de consilier onorific pe tematica integrarii romilor al premierului Victor Ponta?
• Damian Draghici: Tin sa precizez ca ma onoreaza sarcina de a face parte din echipa premierului Victor Ponta, incepand cu vara anului 2012. Toata aceasta perioada, la inceput din postura de consilier de stat, ulterior din dubla calitate de reprezentant ales in Senatul Romaniei si cea de consilier onorific, a reprezentat pentru mine o mare responsabilitate si o onoare in acelasi timp. Din postura de candidat pentru alegerile europarlamentare pe lista Aliantei PSD-UNPR-PC, ma aflu in fata unei noi provocari alaturi de intreaga echipa a Aliantei.

• AGERPRES: Ce ati reusit sa faceti pana-n prezent in aceasta calitate?
Damian Draghici: Cabinetul Ponta a abordat problematica romilor cu seriozitate si disponibilitate in a identifica solutii concrete. Mi s-a oferit sansa ca, in aceasta perioada, sa analizez, poate cum nu a facut-o nimeni pana acum, care sunt cu adevarat problemele cu care se confrunta comunitatile sarace. Am efectuat peste 300 de vizite in tara, in comunitati rurale si urbane.Am avut, de asemenea, o prezenta activa pe langa organismele internationale, Comisia Europeana, Consiliul Europei, pe langa guvernele statelor membre UE si nu numai, pentru a evidentia eforturile constante facute de autoritatile romane, pentru ca cei aflati in situatii de marginalizare sociala sa poata fi ajutati si sustinuti sa depaseasca acest prag, cat si pentru a diminua impactul puternic negativ pe care manipularea acestei problematici l-a avut, il are sau il poate avea asupra imaginii Romaniei.In perioada in care am activat in pozitia de consilier al premierului pentru problematica roma, am contribuit la initierea unui proiect major, intitulat "Fundatia Proiect Ferentari". Este un proiect de incluziune sociala care acopera domenii precum: educatie, sanatate, locuinte si ocuparea fortei de munca, un proiect ce are in vedere identificarea si punerea in aplicare de solutii durabile, ce va fi implementat intr-un cartier din centrul Bucurestiului. Comunitatea in care va fi aplicat proiectul este una mixta, formata atat din persoane de etnie roma, cat si din persoane care nu apartin etniei rome.Actualul Executiv a inteles nevoia de a adopta o strategie nationala care sa porneasca de la problemele reale ale comunitatilor sarace de romi si nu de la ipoteze neverificate. Strategia Guvernului Romaniei de Incluziune a cetatenilor romani apartinand minoritatii romilor pentru perioada 2012 — 2020 reprezinta un pas important in integrarea eficienta a romilor. Rezultatele nu sunt vizibile peste noapte si este nevoie de un efort constant si conjugat al tuturor factorilor (institutii europene, autoritati publice nationale de la nivel central, regional si local, ONG-uri locale si lideri ai comunitatilor rome).Pentru perioada 2014 — 2020, Guvernul va aloca resurse financiare semnificative de la bugetul de stat pentru implementarea acestei Strategii si va suplimenta aceste resurse cu fonduri internationale si europene, in special cu fonduri structurale, in conformitate cu prevederile cadrului UE pentru Strategiile Nationale de Integrare a Romilor pana in 2020.

(Va urma)