Pacientii cu limfom - o forma de cancer care afecteaza sistemul limfatic - pot afla mai multe informatii despre aceasta afectiune din primul dictionar destinat lor, acum si in varianta online. De cate tipuri este limfomul non Hodgkin, ce presupune tratamentul de intretinere ori imunoterapia - sunt doar cateva informatii pe care pacientii le pot descoperi accesand gratuit ghidul online fie de pe site-ul Asociatiei Bolnavilor cu Limfoame www.asociatialimfom.ro, fie de pe portalul www.viataculimfom.ro.
Dictionarul de limfom va putea fi consultat pe cele doua site-uri pana la sfarsitul lunii septembrie. Dictionarul de Limfom este un demers al Asociatiei Bolnavilor cu Limfoame lansat cu ocazia lunii de constientizare a riscului acestei afectiuni.
Dictionarul de Limfom - realizat sub auspiciile dnei. Prof. Dr. Anca Lupu, Președintele Societatii Romane de Hematologie si ale dr. Radu Niculescu, Presedintele Asociatiei Bolnavilor cu Limfoame - isi propune sa devina un mijloc important de informare in lupta cu aceasta boala dificila, pentru pacientii cu limfom, rudele si pentru prietenii lor. De asemenea, Dictionarul de limfom este si o sursa de informare pentru marele public, in incercarea de a detalia implicatiile acestei forme de cancer, extrem de putin cunoscuta, dar foarte agresiva.

Limfomul Non - Hodgkin ucide in fiecare an mai multi oameni decat calamitatile naturale

Conform unui raport publicat in anul 20091, in perioada 1990-2008 si-au pierdut viata datorita inundatiilor, furtunilor, alunecarilor de teren, temperaturilor extreme si incendiilor de padure aproximativ 34.000 de persoane. Din pacate, limfomul non - Hodgkin, cea mai des intalnita forma de limfom, a ucis numai in anul 2008, peste 100.000 de persoane2.
Limfomul este o boala ce ramane in continuare o mare incercare atat pentru medici, cat mai ales pentru pacienti. Starea de oboseala cronica, infectiile repetate, scaderea in greutate si inflamarea unuia sau mai multor ganglioni sunt simptome care trebuie luate in seama, fiindca pot ascunde prezenta unui limfom.
Exista doua tipuri de limfom: limfom non-Hodgkin si limfom Hodgkin, afectiuni ce se diferentieaza prin anumite particularitati. Ambele tipuri sunt forme de cancer ale sistemului limfatic. Afectiunile sunt diferite, dar limfomul non-Hodgkin reprezinta cea mai raspandita forma a cancerului limfatic (90 % din cazuri).
In limfomul non-Hodgkin, celulele albe afectate, se inmultesc necontrolat, se acumuleaza in structurile sistemului limfatic si formeaza tumori, cunoscute sub numele de limfoame. Aceste tumori pot apărea aproape oriunde, deoarece sistemul limfatic traverseaza intreg organismul. Cel mai frecvent apar in ficat sau in splina. Limfomul non-Hodgkin poate fi de doua feluri: agresiv si indolent.