gandul.info: Meciul de fotbal Romania - Insulele Feroe, transmis in exclusivitate de TVR
Meciul echipei nationale a Romaniei impotriva Insulelor Feroe, a cincea partida din cursa pentru UEFA Euro 2016, care se va juca la Ploiesti, va fi transmis in direct si exclusivitate pe TVR 1, TVR HD si tvrplus.ro, duminica, incepand de la ora 19.00.
Meciul este comentat de Emil Hossu-Longin si Marian Olaianos si este precedat si urmat, la TVR 1, de Studio Fotbal, o emisiune moderata de Cristian Mandru. Dupa miezul noptii, Mihnea Ionescu si Bogdan Tomulica vin cu rezumatele partidelor inregistrate in etapa de duminica, informeaza un comunicat remis MEDIAFAX.
"Este etapa care programeaza doua meciuri foarte importante, pe langa cel al nostru. Este vorba despre Irlanda de Nord - Finlanda si Ungaria - Grecia. Este etapa care incheie jumatate din campanie. O victorie, obligatorie pentru noi, si macar un egal al Greciei la Budapesta ne-ar da sanse de peste 70% la calificare directa", a spus Emil Hossu-Longin, care comenteaza partida alaturi de Marian Olaianos.
Romania - Insulele Feroe este primul meci oficial jucat de echipa nationala pe noul stadion Ilie Oana din Ploiesti si al doilea in orasul prahovean, dupa 4-0 cu Luxemburg, in septembrie 2003. Adversarii romanilor vin dupa cel mai important succes din istoria lor: scorul de 1-0 cu Grecia, la Atena.
Telespectatorii TVR pot urmari, in exclusivitate, restul partidelor jucate de tricolori pentru calificarea la UEFA Euro 2016: Irlanda de Nord - Romania (13 iunie 2015), Ungaria - Romania (4 septembrie 2015), Romania - Grecia (7 septembrie 2015), Romania - Finlanda (8 octombrie 2015) si Insulele Feroe - Romania (11 octombrie 2015). Toate meciurile sunt precedate si urmate de studiouri de dezbateri.